Pe stînga

E o senzaţie atît de ciudată cînd te simţi (mai) mare, cînd imaginea imaginară despre tine nu corespunde cu ce vede oglinda, cînd doar cu un email mai puţin păreai mai mic, şi acum peste un click eşti mai mare. Este o senzaţie plăcută deşi sinucigaş de obositoare cînd în mijlocul tîrziu al serii, cobori scările în clădirea golită de suflete, tai uşa cu ecusonul şi intri pe strada luminată de învierile de lumini de Crăciun şi galbenul frunzelor. Iar afară un aer rece şi proaspăt pentru că nu a trecut om pe stradă să-l guste la acea oră. Şi mergi pe tocuri, cu geanta mică şi feminină, cu paltonul cald şi fularul moale, mergi lăsînd cu fiecare pas oboseală să cadă din gînduri, din umeri, din creştet...scoţi telefonul ce îşi încreţeşte ecranul sub respiraţia caldă..şi culegi un număr.


Uneori sunt costipată de gînduri ce nu vor să mă lase, şi atunci nu simt timpul. Şi serile îşi pierd farmecul. Dacă tot le port cu mine, prefer să merg să luăm cina împreună. Am observat că nu mai ştiu ce se cumpără la un magazin alimentar...nu am mîncat demult. Nu ştiu a-mi decide foamea, poftele, meniul, hainele...dar e incredibil că în cîteva clipe am decis că pot conduce..şi încă pe stînga.