În căutarea mea

Cît de puţin mă cunosc. Şi cînd te gîndeşti că pe mine mă cunosc cel mai bine. Dar atît de des mi se întîmplă să reacţionez neaşteptat, să rostesc emoţii subite, să mă uimesc prin ceea ce ştiu sau nu ştiu, să descopăr lucruri ce îmi plac, sau lucruri ce îmi displac şi să mă întreb cum de le-am ascuns pînă azi de mine..Cred că am plămădit un ideal din toate poveştile pe care le-a privit, din toate virtuţile pe care mi le-am scrijelit în creştet, din toate poveţele pe care le-am luat aminte, din toate cîte fac fiicele ascultătoare, mamele blînde, copilele nevinovate, prietenele adevărate, iubitele fidele..cred că le am pe toate undeva scrise..dar nu sunt toate. Nu sunt.

Cred că primul pas în căutarea mea va fi să mă accept..aşa cum sunt un pic defectă, infectă, neperfectă..E greu să recunoaştem că nu suntem bune.. cel puţin că nu întotdeauna suntem bune, dar e important să fim sincere cu noi înşine..să ştim a (ne) recunoaşte cînd suntem vipere..să admitem, să ne înţelegem..capriciul, viciul, motivul...şi nu e vorba de crime..sau mai bine-zis nu e vorba de crime mari..ci de crime mici...un cuvînt în plus, un zîmbet sarcastic, o replică de rea-credinţă, o sentinţă penală adusă norocului cuiva..sau un cuvînt în minus..atunci cînd a trebuit să mulţumim şi am tăcut molcom, cînd a trebuit să recunoaştem efortul cuiva, şi am dat vina pe noroc...sau mici păcate de toate zilele. Fiecare le facem...mai des sau mai rar..mai mult sau mai puţin.

Un al doilea pas în căutarea mea a fost să mă întreb ce îmi place să fac. Nu ce fac..ci..ce îmi place cu adevărat să fac, cu toată inima, cu toată atenţia mea, cu tot timpul meu..Şi a trebuit să încep de la întrebarea..este ceva ce îmi place să fac cu toate celulele mele? Eu caut răspunsul acum..

Să înţelegeţi că răspusuri de gen..să privesc filme, să ies cu prietenii la plimbare, să călătoresc..nu sunt răspunsuri. Un răspuns la această întrebare trebuie să fie specific. Trebuie să poţi formula acel ceva. Să ştii ce gust, culoare, dimensiune are. Să ştii cum să îl practici, să explici de ce fiecare celulă e infiorată de activitatea ta...şi cel mai interesant e că ar putea fi şi un răspuns banal...să ascult muzică...pentru că atunci cînd eram mică mă visam pe scenă, pentru că am eşuat să ajung pe scenă, pentru că fiecare notă...mă înjunghie cu arome şi fiecare melodie e precum un vehicul futuristic de viteză nemaivăzută ce mă duce pînă în Limbo şi înapoi..pentru că muzica îmi dă puteri, pentru că ea mă inspiră, pentru că atunci cînd mă simt ca un cîine mizerabil..mă face luceafăr, mă face cea mai puternică..pentru că e mai puternică decît o rugăciune pe care nu am învăţat a o spune..pentru că mă pătrunde fără dicţionar..

Cred că muzica e unicul lucru pe care îl pot descrie clar.

Am descoperit ceva. Îm timp lucrurile pe care ne place să le facem se schimbă foarte puţin...şi visele copilăriei mele au rămas visele tinereţii mele. De asta voi porni de aici..voi reveni în timp..în căutare mea..spre cea care era cea mai aproape de toate idealurile, de toate dorinţele, de toate miracolele...