Flexibilă

Sunt obosită. Poate pentru că dealul la poale pare mare, poate pentru că zăpuşelile mi-au înălbit nopţile, poate pentru că îmi e aşa serviciul, pentru pentru că nu ştiu să gestionez stresul, dar totuşi sunt obosită...

De cîteva  săptămîni tot plănuiesc o seară să ieşim cu colegii de la vechiul meu serviciu, şi nu reuşesc să ajung acasă la o oră omenească. Azi în sfîrşit m-am hotărît să stabilesc luna cînd ne vom întîlni.

Dragii mei prieteni,

Vă invit la un apperitivo/pizza/cină în luna Septembrie. Alegeţi voi ziua, ora, locul. Eu sunt foarte flexibilă. Ne putem vedea oricînd, dacă e zi de vineri, cu excepţia Sep.2 şi Sep 16, după ora 9 seara. 

Orarul meu a devenit un corset...în care nu mai încap mulţi oameni scumpi, multe lucruri dragi..un orar  în care nu ştiu cum de încap eu..

În căutarea mea

Cît de puţin mă cunosc. Şi cînd te gîndeşti că pe mine mă cunosc cel mai bine. Dar atît de des mi se întîmplă să reacţionez neaşteptat, să rostesc emoţii subite, să mă uimesc prin ceea ce ştiu sau nu ştiu, să descopăr lucruri ce îmi plac, sau lucruri ce îmi displac şi să mă întreb cum de le-am ascuns pînă azi de mine..Cred că am plămădit un ideal din toate poveştile pe care le-a privit, din toate virtuţile pe care mi le-am scrijelit în creştet, din toate poveţele pe care le-am luat aminte, din toate cîte fac fiicele ascultătoare, mamele blînde, copilele nevinovate, prietenele adevărate, iubitele fidele..cred că le am pe toate undeva scrise..dar nu sunt toate. Nu sunt.

Cred că primul pas în căutarea mea va fi să mă accept..aşa cum sunt un pic defectă, infectă, neperfectă..E greu să recunoaştem că nu suntem bune.. cel puţin că nu întotdeauna suntem bune, dar e important să fim sincere cu noi înşine..să ştim a (ne) recunoaşte cînd suntem vipere..să admitem, să ne înţelegem..capriciul, viciul, motivul...şi nu e vorba de crime..sau mai bine-zis nu e vorba de crime mari..ci de crime mici...un cuvînt în plus, un zîmbet sarcastic, o replică de rea-credinţă, o sentinţă penală adusă norocului cuiva..sau un cuvînt în minus..atunci cînd a trebuit să mulţumim şi am tăcut molcom, cînd a trebuit să recunoaştem efortul cuiva, şi am dat vina pe noroc...sau mici păcate de toate zilele. Fiecare le facem...mai des sau mai rar..mai mult sau mai puţin.

Un al doilea pas în căutarea mea a fost să mă întreb ce îmi place să fac. Nu ce fac..ci..ce îmi place cu adevărat să fac, cu toată inima, cu toată atenţia mea, cu tot timpul meu..Şi a trebuit să încep de la întrebarea..este ceva ce îmi place să fac cu toate celulele mele? Eu caut răspunsul acum..

Să înţelegeţi că răspusuri de gen..să privesc filme, să ies cu prietenii la plimbare, să călătoresc..nu sunt răspunsuri. Un răspuns la această întrebare trebuie să fie specific. Trebuie să poţi formula acel ceva. Să ştii ce gust, culoare, dimensiune are. Să ştii cum să îl practici, să explici de ce fiecare celulă e infiorată de activitatea ta...şi cel mai interesant e că ar putea fi şi un răspuns banal...să ascult muzică...pentru că atunci cînd eram mică mă visam pe scenă, pentru că am eşuat să ajung pe scenă, pentru că fiecare notă...mă înjunghie cu arome şi fiecare melodie e precum un vehicul futuristic de viteză nemaivăzută ce mă duce pînă în Limbo şi înapoi..pentru că muzica îmi dă puteri, pentru că ea mă inspiră, pentru că atunci cînd mă simt ca un cîine mizerabil..mă face luceafăr, mă face cea mai puternică..pentru că e mai puternică decît o rugăciune pe care nu am învăţat a o spune..pentru că mă pătrunde fără dicţionar..

Cred că muzica e unicul lucru pe care îl pot descrie clar.

Am descoperit ceva. Îm timp lucrurile pe care ne place să le facem se schimbă foarte puţin...şi visele copilăriei mele au rămas visele tinereţii mele. De asta voi porni de aici..voi reveni în timp..în căutare mea..spre cea care era cea mai aproape de toate idealurile, de toate dorinţele, de toate miracolele...

Blue Valentine

E un film atît de tensionant...plin de momente cînd zici: ah, mai repede de s-ar termina..bătaia, cearta jenantă, sex-ul..


E un film trist, ca o ruptură din cotidian..din viaţa unei familii, unde unul mai iubeşte like crazy, face sacrificii, iartă, îşi cere iertare..iar altul nu mai iubeşte, pur şi simplu.

E un film care ne întreabă cum să ştim care sentimente sunt durabile, care "te iubesc" va rămîne acelaşi "te iubesc" şi peste ani..în timp..for better and for worse..

Carry you home

Îmi place. E cel puţin cîntecul zilei...

Trouble is her only friend and he's back again.
Makes her body older than it really is.
She says it's high time she went away,
No one's got much to say in this town.
Trouble is the only way is down.
Down, down.
As strong as you were, tender you go.
I'm watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I'll carry you home.
I'll carry you home.
If she had wings she would fly away,
And another day God will give her some.
Trouble is the only way is down.
Down, down.
As strong as you were, tender you go.
I'm watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I'll carry you home.
I'll carry you home.
And they were all born pretty in New York City tonight,
And someone's little girl was taken from the world tonight,
Under the Stars and Stripes.
As strong as you were, tender you go.
I'm watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I'll carry you home.
I'll carry you home.

CUC - Întrebarea zilei

Please continue the quote adding one word:

The only place success comes before work is in the ***.
Vince Lombardi 

Nunţi de peste hotare

Ieri colegul meu pregătea o lista...printre pauzele de Lavazze..tot pomenea el de o "lista nozze" ce urma să îi umple toată seara. Eu ştiam că el se căsătoreşte în curînd şi am presupus că lista se referă la luna de miere..o lista de destinaţii..şi mă gîndeam cu jind la unde oare mai pot ei zbura după Seychells...Pentru că am văzut că presupunerea mea nu întotdeauna încape în contextul discuţiei am hotărît să precizez:

- Ce înseamnă "lista nozze"?
- E o listă de cadouri pe care le vrei la nuntă..Mergi la un magazin, scrii pe foaie ce îţi place, preţul, adresa magazinului şi pui lista în plicul invitaţiei. Voi nu faceţi la fel?
 - Nu, noi de obicei oferim bani...Mai mult ca atît o astfel de listă în plicul invitaţiei m-ar putea ofensa.
 - Pe mine m-ar ofensa banii primiţi de la un prieten.
 - Da..probabil.

Cititorul de acuarelă

Se zice că ne place ceea ce cunoaştem. Poate de asta mă pierd de dragoste în librării între zecile de cărţi pe care le pot citi, pe care le pot deschide, dezghioca...înfrupta. Poate de asta mă înalţ cînd ascult muzica instrumentală..pentru că pot aprecia un acord mai deşirat, un arpegiu cocoţat, treizecidoimi zvăpăiate, ştiu cît de mult a săltat degetul pentru a ochi intensitatea  şi ritmul...poate de asta suntem gurmanzi, cinefili, sportivi, fani...pentru că cunoaştem ceea ce ne place. Poate de asta simt un gol şi un plictis cînd intru în galeriile de artă....şi în acelaşi timp o ruşine că în timp ce alţii sunt emoţionaţi de Monalisa sau Şcoala din Atena...eu le privesc şi zic: frumos...dar mai mult de atît nu pot zice, căci nu ştiu cum să citesc pictura, nu ştiu cum să deosebesc un rococo de un gotic, nu ştiu cum se iubesc culorile şi ce ascund umbrele...dar mi-ar plăcea.

Am  început un curs de artă...e ca şi cum aş învăţa o nouă limbă. Sunt primii mei paşi prin acuarelă.. E un tablou ce mi-a atras atenţia..pe care îl pot un piculeţ cuprinde..dar nu îl voi comenta, cel puţin nu aici pentru a vă lăsa loc pentru imaginaţie.

Cabinet of Curiosities. Domenico Remps. c.1690s

Imaginea preluată de aici: https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiMyWA6P2Ap3FNoZvf_6y5QCg_XR0Imy5u7RKOVLGzP0UDmUSAktTMwIk6k7USBLVtxoIqSJmBIHga5tx0mbmO0uPLaaVQlEXTcaLbxyhTmfvMzaMJdkY0aI8R_GWz51hlNkcd6vgUZeuA/s1600/Cabinet_of_Curiosities_1690s_Domenico_Remps.jpg

Quebra Ae

Cred că nu am venit la 4 dimineaţă acasă de pe cînd lucram la RGIS. Sunt revenită de la concertul lui Asa de Aguia ce a vizitat Milan-ul în sezonul Festivalului Latino-American.

Invitaţia a fost spontană, simplă, veselă şi eu am acceptat fără a sta pe gînduri... Să zic că stilul lui Aguia mă fascinează ar fi exagerat. Dar seara a fost fascinantă. Concertul a început la 10 cînd zăpuşeala ultimilor zile ţîşnise într-o ploaie caldă de vară cu picuri rari şi mari. Acum imaginaţi-vă sub picăturile ploii, sute de oameni rîzînd şi dînd din fese..ăştia-s brazilienii. E o energie şi o emoţie vibrantă precum cea din filmul Dirty Dancing. Toţi dansează şi nu dansează cu o bucată de mînă sau fluturînd telefonul...sar, cîntă, chiuie, dansează toţi în aceleaşi mişcări...şi femeile, şi bărbaţii. În mijloc se crease un mini-ring pentru un cuplu ce mă tîmpise la cît de frumos şi senzual dansa...Dirty Dancing NU E FILM, e viaţa lor...Braziliencele au picioare lungi cocoţate pe tocuri înalte de carnaval, au funduri cărnoase pe care le rotesc ca pe nişte elici, au sînii precum nişte burdufuri de lapte pe care le echilibrează din umeri în ritmul lor latino. Este o senzaţie stranie la început cînd vezi atîta lascivitate în jur, apoi cînd obervi că toţi sunt aşa inofensivi în mişcările lor....dansezi şi nu mai priveşti în jur critic.

Ce mi-a plăcut mult e că nu doar Ele dansează, Ei sunt foarte plastici..au omoplaţii încrustaţi într-un val, genunchii un pic îndoiţi, şi fac aceleaşi mişcări de morişcă..lumea asta ştie a se descleşta, dezlănţui..ştie a dansa.

Las aici cîntecul serii:

Brasil

mi-am prins ritmuri de Brasil în păr
sunt mărul ce cade copt în iarba plină de sevă
sunt pasărea ce face dragoste în zbor
sunt floare ce nu crede în anotimpuri



hai să cîntăm, să zîmbim cu 2 ochi, să mîncăm căpşuni, să ne sărutăm, să dansăm desculţi, să ne culcăm pe pămîntul cald, să ne aruncăm în apa rece, să rîdem clinchetitor, să iubim nopţile şi zilele deopotrivă, iernile şi verile, bobii de sudoare şi bobii de ploaie...hai să fim fericiţi

simplu,
nu?