Experienţă de Bucureşti: Partea III - Taximetristul

- Şi ce să facem noi cu tine?, au oftat ei cu un zîmbet înţelegător..

Am mers mult cu autobuzul, timp în care ne spuneam pe nume, ne povesteam vieţile şi drumurile. Am întîlnit oameni buni. Am coborît undeva, am mers în altundeva să luam nu ştiu ce tramvai spre alt încotro...Am coborît şi din tramvai, de aici Filaret era la 5 min de taxi pe care urmam să-l iau imediat căci timpul se apropia de miezul nopţii. După ce le-am mulţumit călduros din toată inima mea pentru grijă şi omenie, am urcat uşoară ca un bilet de drum în taxi.

- Spre FILARET!

Filaret. 

Un întuneric mucegăios în toată gara. Orbecăind pe-acolo, alergam spre şirul de microbuze adormite pe marginea drumului. Cu ochii mari de speranţă cercetam parbrizele. 9 Dimineaţa? 10 Dimineaţa? Aa..ceva mai devreme? Mai în noapte? 2 de zi? Offf..şi eu ce mă fac???

În microbuzul pe care scrie 9 dimineaţă se întrezărea o ţîră de lumină şi un trosnet de vorbe. Am bătut în uşă să întreb unde e microbuzul care pleacă la 1 de noapte? Boc-boc.

Peste cîteva clipe grele, portiera se deschise stîngaci. Prima se rostogoli o sticlă goală de Absolut, iar după ea un nene beat.

Zic:

- Nene, mata nu ştii unde e microbuzul care pleacă la 1 de noapte?

- Fetiţo, noi acuşi plecăm..a-cu-şi la 9, vino şi ocupă loc în maşină. Iaca acolo deamu este un bade, îţi va ţine cald..

- Eee, nene, eşti şi mata călduţ..., am spus eu mai mult pentru mine căci o rupsem la sănătoasa spre taxi cînd văzui că moşneagul mă invită cu suflet în maşina lui.

 - GARA DE NORD!!!

Taximetristul era u tînăr cumsecade. Mă jupuise de bani ca şi orice alt taximetrist, dar cel puţin dădu dovadă de profesionalism şi discreţie. 

- Credeţi că mai găsesc la ora asta vreun tren?

- Mă îndoiesc. E foarte tîrziu.

- Dar nu sunteţi sigur?

- Nu sunt director de gară.

- Atunci mergem spre gara de nord.

Am ajuns şi acolo. Zburlită de frig şi de frică, sării peste scări cîte 3 cîte 4..ultimul tren tocmai plecase..nu că ar fi plecat spre Moldova, dar plecase şi ultima mea speranţă. Stăteam pierdută la ghişeul gol..cînd văzui că spre mine se îndrepată un cuib de bărbaţi.

- Unde mergi, fată, hai că noi avem transporturi.

- Unde vă duceţi?

- Dar unde îţi trebuie?

- Chişinău.

- Hai haidem. Ia valiza sau dă-o să o ducem noi.

- Unde e transportul?, întreb eu izghit.

- Este-este, acuşi îl găsim, mă linişti omul.

- Bine, mă duc dar să-l chem şi pe tata, că el e acolo afară (arătai eu spre un om ce se gudura pe sub un copac).

- Da ce eşti cu tat'-tu?

- Pentru dînsul nu aveţi transport?...

Luav-ar mama tîlharilor şi mincinoşilor. Am mers spre taximetristul ce mă aştepta fidel afară cu un rînjet pieziş ce spunea.."am spus eu că nu este tren, dar tu încăpăţinată.."

- Ce să fac? Tren nu este, maşină nu este..aici să dorm nu pot că mă fură, la Filaret tot mi se pierde vestea de stau...trebuie să dorm undeva peste noapte..vreau un hotelaş nu tare scump, undeva mai spre margini de oraş că să îl pot plăti.

Cu alţi 50 RON am pornit înapoi spre Filaret unde se înălţa un hotel de eleganţă sovietică şi cu un nume foarte de casă: Hotelul Viilor.

Va urma.