Inima mea demult nu cunoscut atîtea căderi în adîncurile gîndurilor şi înălţări ambulante ale bunelor speranţe. Tre' să recunosc că gîndurile mele demult nu s-au pălmuit aşa crîncen din dragoste. Demult nu au scrimat între pereţii ventriculelor mele, scrîntindu-se psihologic. Şi zic să mai scot vreo două bătălii afară să se răcorească.
Dragostea nu se naşte ca Hristos. Nu apare din nimic, din simplista concidenţă sau nelămuritul "pur şi simplu". Dragostea are părinţi, şi e mult mai umană decît vrem să o credem..spre fericirea noastră. Dragostea are motiv, ea vrea să aibă motiv pentru a putea dura. Cine-mi spune că iubeşte pentru că iubeşte..."pentru că iubeşte şi gata!", mai bine să tacă. Aici chiar nu mă tîrguiesc cu nimeni. Nu am iubit niciodată fără motiv şi nu vreau să fiu iubită fără motiv. Am iubit pentru că văzusem valori şi grimase de care aveam nevoie, pentru că am văzut virtuţi ce mă cucereau şi vicii cu care mă puteam împăca şi tăvăli în mici certuri. Dar gratis nu am iubit.
E dezolant să afli peste ai că ani fost iubită fără motiv. Fără motiv se iubeste doar iubirea. Iar eu sunt un suflet în bălămălile unui caracter ce se vrea hîrjonit, stăpînit, dosit, iubit...pentru că sunt om. Să iubeşti un om pentru omul pe care a reuşit să-l plămădească din grămada de oase şi carne care i-a fost dată, să iubeşti un om pentru că ştie a te asculta nu doar în frumuseţea fericirii tale, dar şi în plîngăcioasă tristeţe...pentru că ştie să citească mult şi apoi să te lase cu guriţa căscată de cît de frumos şi logic le-a redat, pentru că nu te lasă să mergi singură acasă după 9 seară şi pentru că nu te lasă să duci pungile grele cînd vii de la supermarket, pentru că are un suflet blînd şi milostiv, pentru că ştie a-l asculta pe Dumnezeu, pentru că ştie a pune becuri şi uni cabluri, pentru că aduce ceaiul cald în patul încă însemnat de urmele somnului, pentru că ştie să spună bancuri, pentru că ştie cum să te facă să te simţi cea mai frumoasă şi cea mai deşteaptă, pentru că tu ai încredere în prezenţa lui, pentru că ai uitat de răceala serilor şi tristeţea acordurilor, pentru că a ştiut să ierte, pentru că a ştiut să uite, pentru că a ştiut să sufere şi a continuat să iubească...
dragostea are motiv.
oh, atit de frumos si atat de adevarat!
ReplyDeleteBravo Irinus!
True and beautiful!
ReplyDeletesi daca iubesti, pur si simplu? si nu te ajuta sa duci pungile grele, nu stie a pune becuri, nu uneste cabluri, sau poate nu le face pt tine, le face pt altcineva? atunci cum e? negam existenta unei iubiri fara raspuns si confirmam doar reciprocitatea? cat de sincera ai fost aici cu tine insati? :)
ReplyDeletedeja vu,
ReplyDeleteNu am negat absolut deloc cele spuse de dvs. Nu am pus accent pe reciprocitate. Foarte adevarat, poate fi atent si destept pentru altcineva - nu conteaza directia - conteaza ca poate fi si e. Si aici am fost sincera, foarte sincera cu mine insami.
Iulia, Sunshine,
ReplyDeletemersi pentru apreciere!
Touchee...
ReplyDelete"Pentru că ai uitat de răceala serilor şi tristeţea acordurilor"... cat de mult poate sa faca un om, care te iubeste si pe care il iubesti.
Karena,
ReplyDeleteda mi-ai lipsit fata hai..pe unde esti? :*
Mi se pare ca persoana despre care vorbesti in articol este una care iubeste fara motiv,tinand cont de eforturile pe care le depune:)) Trecand peste acest detaliu un pic hilar,cred ca confunzi anumite detalii care fac o fiinta umana sa fie persoana unica cu motivele pentru care o iubesti sau pentru care crezi ca te iubeste.E normal ca la inceput cand se infiripa,sentimentul amorezarii sa fie alimentat de anumite calitati exterioare si interioare,dar o inima curata si sincera nu se va limita la atat,iubirea nu e un dat concret,ea creste si niciodata nu sta pe loc,sau moare sau cuprinde spatii mai mari,iar motivarea iubirii,caci asta pare ca ai facut,mi se arata ca o concluzie despre dumneata:ca poate inca ai ramas la stadiul de samanta incoltita,dar care nu reuseste sa infloreasca...sau poate gresesc...oricum frumos post
ReplyDeleteAnonymous,
ReplyDeleteApreciez că ai împărţit cu mine părerea ta despre dragoste.
Nu am făcut referire la nicio persoană în acest articol, deci nu înţeleg începutul comentariului tău. Aş vrea să îţi cunosc vîrsta...20-30, 30-40, 40-50?
Iubeşti? Dacă dragostea nu s-ar motiva, ar însemna ca dragostea ta ar fi la fel pentru oricine...Să nu confunzi motivele cu interese personale, precum am menţionat şi în comentariul adresat lui deja-vu, dragostea poate fi unidirecţională, adică neîmpărtăşită, dar asta nu ştirbeşte din bunătatea omului care nu îţi poate oferi dragostea lui/ei...din motivele ( eu cred că "motiv" sună foarte egoist din cauza asta stîrneşte obiecţii), hai să le numim -izvorul iubirii- e acelaşi.
Şi nu fă păreri despre mine dintr-un post, e prea puţin...
Tu ai înflorit?
Gandeste-te la urmatoarea situatie: este ft posibil sa existe doua sau mai multe persoane care sa aiba grija de tine cand e seara tarziu,care sa te minuneze cu cunostintele lor,care sa iti aduca dimineata ceaiul in pat si atunci cce faci?pana la urma pe care o iubesti?lucrurile astea sunt importante,dar nu ele sunt esenta dragostei,miezul iubirii,ci faptul ca ti se daruieste cineva cu sufletul,cu fiinta sa.lucrurile de care spui tu nu sunt izvorul iubirii,ele sunt albia sapata de iubire,o consecinta a atasamentului sufletesc:)
ReplyDeletefaptul căcineva ţi se dăruieşte cu suflet şi fiinţă e foarte înălţător, dar uneori nu suficient pentru a te îndrăgosti de cineva...gîndeşte-te la următoarea situaţie: este posibil să existe 2 persoane care să ţi se dăruiască cu trup şi suflet şi atunci ce faci? Alegi sufletul care are mai mult "motiv".
ReplyDeletefrumos, Ira... frumos
ReplyDeleteintrebarea e urmatoarea, doru: dar e adevarat?
ReplyDelete