Mici...

Am ajuns să scriu din mers. Să merg pe drum şi să scriu în glas. Şi azi am spus: Oh, fie ce-o fi! Noi muri de-o juma” de oră mai mult..şi deşi mi se încordează gambele să merg acasă, mîinile mă ţin de blog, de mine şi tot ce am eu în sufleţelul meu.
Ce să îţi spun blogule? Ieri mergeam prin ploaia mărunţică clătinundu-mă sub cîrligul umbrelei şi mă gîndeam că păşesc şi nu duc nicio boală în spate de care m-aş trezi în moalele nopţii, nu duc niciun gînd funeral în inimă, în stomăcel nu bate vînt, nici ploaia nu se joacă prin talpa ciubotei...cîte fericiri mici!
Fericirea mea e compusă din multe fericiri mici. Din mici cuvinte dulci, din mici amintiri dragi, din mica mea tinereţe ce e zveltă şi frumoasă, din paşii mei mici şi uşori, din mici discuţii, din mici idei, din mici aşteptări, din mici sentimente ce nasc mici tragedii...
Mi-e dor de prietenii mei mici şi puţini, care cînd se adună în jurul meu în toţi 2-3..îmi ţin cald..şi dos..

La revedere, bloguşorule..ne vedem la o altă oră tîrzie cînd colegii meu demult or fi gonind pe străzi spre case şi necaze...iar eu avînd la rîndul meu avînd un dor de tine..te voi cuprinde.