Scrisoare către cei ce revin aici (pe blog)

Nu demult am primit un mesaj ce mi-a făcut moale burtica de emoţie, mi-a gîlgîit sîngele în inimă de măgulită ce eram, am înnodat respiraţia pentru cîteva secunde...şi eram caldă şi bună, cum rareori pot fi. Cineva mi-a lăsat un răvaş în care mi-a mulţumit pentru blog, pentru ceea ce scriu...

Sunt cea mai fericită de fiecare dată cînd cineva îmi lasă mici cuvinte de apreciere, de mulţumire, cineva pe care nu-l sau nu o cunosc, pe care nu am salutat niciodată, căruia-ea nu i-am făcut niciun favor...şi asta bucură...asta MĂ bucură...

Cît nu aş trăncăni că blogul meu e monologul meu, e jurnalul meu, e spaţiul meu...îmi face nespusă plăcerea să îl împart cu oamenii ce îl găsesc interesant. Ştiu că sunt puţini, dar cîţi nu ar fi....un mulţumesc din ăsta o dată la jumătate de an îmi creşte un suflet cît o şură...

Şi eu vă mulţumesc...îţi mulţumesc că mi-ai ascultat gîndul..şi dacă ai ajuns la acest paragraf încă nu am reuşit să te plictisesc de moarte. Mulţumesc celor care mai schimbă gînduri cu mine...sunt foarte polemica, mai ales la mine în coteţ, şi nu neglijez niciun comentariu (în mare parte pentru că sunt puţine), iar dacă nu răspund curînd, probabil sunt în avion.

Îmi este scump acest loc'şor, îmi sunt scumpe toate urmele ce rămîn aici...chiar şi cele invizibile...ce revin peste zile, luni sau ani...