Nu puteam admite ca e ultima zi cind imi las ochii peste riul curgator in lumini, peste podul de felinare, peste lebedele albe...parca ieri intrasem in apartamentul larg si gol ce parea atit de singuratic...parca mai ieri am inceput a aseza un cuibulet pentru urmatoarele 6 luni..si azi imi iau ramas bun. Nu ma puteam satura sa privesc parcarea strimta si picuratoare, gunoistea, liftul vechi si neascultator...nu ca mi-ar fi fost neinchipuit de scumpe...dar simteam ca timpul s-a imbuibat in ele...simteam ca daca au trecut 6 luni si o parcare veche si chinuitor de strimta ce ma facea sa injur ieri, azi ma emotioneaza...ce va fi peste ani, cind voi privi in urma la toti anii mei...oare ce ma va emotiona?
Timpul e totusi atit de scurt...si nu mai stiu cum sa-l traiesc...azi ma simt pierduta, simt ca nu mai stiu cum sa-l traiesc...pentru a-l simti pina-n adinc. Poate miine voi sti, daca "azi"nu va fi prea scurt...
p.s. JD e decorativ...nu sunt chiat atit de pierduta.
No comments:
Post a Comment