Barcelona 2013, Day 4

Don't love a Superman

Copiilor mei nu le voi spune pe cine să iubească...consider că asta nu se patronează, e prea intim și de obicei sfaturile de acest tip au efect de bumerang. Nu le voi spune nici cum să iubească, nici cînd să iubească...dar foarte subtil și discret, le voi spune povestea lui Superman.

Cîndva, prin 2011, am scris un post Dragostea are motiv. Și nu e o perspectivă pragmatică, eu sunt prea sentimentală și visătoare pentru a propaga o dragoste din interes. Au trecut 2 ani și crezul meu doar s-a întărit. Să nu-mi spună nimeni că se iubește din aer...că iubești pentru că iubești. 

Dar acum reacționez mai amabil cînd vreo prietenă lauză de dragoste îmi povestește despre dragostea ei răscoaptă. Am un mesaj în astfel de situații, și e exclusiv pentru femei. Dar dacă sunt și bărbați care îmi citesc blogul, sunteți bineveniți să mă contraziceți.

E pentru femei, mai ales femei ca mine, de modă veche, care nu știu și nu vor să facă primul pas într-o relație. Și stau așa ca niște cuconițe, aștepîndu-l pe făt-frumos care va veni buimac de dragoste și le va fura și lor mințile într-o bună zi. Aceste femei nu se îndrăgostesc de bărbați frumoși, deștepti și buni la suflet, dacă acești bărbați se arată indiferenți. Probabil dintr-o securitate emoțională, preferă să fie iubite ele mai întîi, și apoi se abandonează acestui sentiment plăcut...și uneori își pierd și ele inima.

Pînă acum nu am spus nimic nou. Te-ai recunoscut, nu? Dacă nu, posibil că tu ești o fetiță curajoasă pentru care sexul e un sport și sînii o armă...și nu prea cred că ai ajuns să citești pînă aici acest post căci tu nu prea citești în general.

Să continui.

DEci momentul cheie în tot ce am spus eu pînă acum e că ele așteaptă bărbați îndrăgostiți gata și nu se prea ostenesc să îi îndrăgostească de ele...de obicei, pentru că sunt mîndre sau timide, sau ambele.

Orice om îndrăgostit e  un om mai puternic...doar știi ce aripi îți dă dragostea, cînd te umple de acea fericire cuminte și dulce...cînd orice om pe stradă îți e drag și scump, și iarba parcă e mai mustoasă...și soarele e parcă mai cald..pînă și țînțarul care pînă acum te scotea din minți...parcă l-ai lăsa să trăiască...căci tu ești fericit, și toate sunt pe lumea asta mai bune...Dar pe lîngă starea asta de imponderabilitate, dragostea ne face mai buni...și vrem să fim mai buni...vrem să fim mai deștepți, mai frumoși, mai slabi, feciori mai cuminți, fiice mai harnice...(ah, ajutați-mă...dintr-o memorie a organimsului meu încerc să îmi aduc aminte cum e starea asta de îndrăgostire...a trecut ceva timp de cînd nu am mai simțit-o).

Un bărbat îndrăgostit e și mai spectaculos căci pe lîngă starea asta de fericire care ne filtrează de toate nesăbuințele și obiceiurile noastre rele...un bărbat e și un vînător, instinctual el va deveni de o acuitate supreaomenească...el va deveni un superman. El va începe să scrie versuri și va începe să cînte la ghitară, el va începe să meargă la sală..și îți va lăsa flori și ciocolate la prag. El va deveni mai harnic și mai muncitor, mai binevoitor cu sora mai mică pe care o va ajuta să își facă lecțiile în fiecare seară. El va începe să citească, să asculte știri...El te va privi în ochi lung și inocent de parcă te-ar privi de fiecare dată pentru ultima dată. Îți va dedica tot timpul lui liber și va refuza orice invitație de a ieși la o bere doar pentru a mai sta cu tine cîteva minute. El își va promite toată lumea...din Moldova pînă în India (și o va face probabil cu bună credință) și viața lui ți-o va promite...pentru că el e Superman! 

A se nota că toate acestea le va face din toată inima și din cele mai bune intenții, din dragoste. Asta îi va conferi nimbului lui o naturalețe pe care o vei credea parte din fiziologia lui.

El te va iubi și asta îți va conferi siguranța de a-i încredința sentimentele tale. Nu întotdeauna desigur, dar de multe ori se întîmplă să ne îndrăgostim de oamenii care deja ne iubesc...

Este o mică problema aici, însă. El s-a îndrăgostit de tine ”nemachiată” de culorile dragostei, cînd tu ai fost așa cum te-a născut mama...cu bunele și relele tale, cînd tu erai cu adevărat naturală. El, însă s-a apropiat de tine, drogat de dragoste...și relația voastră a fost un delir frumos...

apoi cînd acest drog expiră și supermanii coboară pe pămînt, și încep să fie oameni care știu a înjura, fuma, ucide timpul și banii...atunci cînd privirea lui se destramă privindu-te, și nu îți mai spune cît de frumoasă și scumpă ești...tu, femeie proastă...începi să suferi...și te întrebi ce rău ai făcut de l-ai pierdut..

Nu ai făcut nimic rău, nu l-ai avut niciodată, pentru că el nu este cel pe care îl cunoști tu și cel pe care îl vrei tu..el este un băiat simplu, poate bun și deștept, dar de care nu te-ai fi îndrăgostit în mod normal...dar pentru că tu nu înțelegi asta...și nu știi de ce îl iubești...zici că îl iubești pentru că așa e dragostea...

Poate ar trebui să adaug că nu toate iubirile sfîrșesc așa sau cel puțin nu doar din cauza asta. Dar asta e una din ele.

Don't love superman, just find a man.

p.s. azi seară treceam prin fața Bisericii de lîngă casa mea, unde stă priponit un pian...și un băiat cînta atît de frumos această piesa la pian. 

My new book...

Barcelona, Day 3

It's time

Barcelona, Day 2: Sight Seeing

Continuarea..

Barcelona, Day 1

I'm in a movie making sprint..happy got down to these videos. Fun time!

http://www.youtube.com/watch?v=SltQm9rfpEI

Lecția de Tango

zero retuș..o lecție de Tango în Covent Garden, Londra. În roluri principale eu și Viorel Chihai.

the Londoner

un mănunchi de amintiri aranjate foarte neîndemînatec într-o secvență de 3 minute...în care au încaput 6 luni și oameni foarte scumpi care m-au vizitat în Londra..

îmi pare rău pentru calitatea nereușită al video-ului..mînuța mea neexperimentată a dat peste un program rudimentar, dar amintirea..îmi e cea mai scumpă. Am materialul brut dacă este cineva interesat și vrea o altă variantă.

Jenica, Mihai, Viorel, Alina, Ion, Serena, Kash...

http://www.youtube.com/watch?v=JT5JLZ25vUc

Filmul din spatele coloanei sonore

Irezistibil, orice coloană sonoră reușită, conform sistemului meu de percepție interior, derulează un film imaginar. Ăsta de mai jos mi-a sucit mințile...doar ascultă-l fără a citi scenariul meu ce urmează în valea paginii...și zi-mi ce vezi? 

"E plină noapte, trecut de miezul ei. O mașină se mișcă în albia unei autostrade rătăcite...în jur e pustiit de oameni, urbanitate sau natură...un fel de stepă stearpă care la această oră doarme și nu se zărește de sub geana nopții. 

Sunt amîndoi obosiți. Ea la răstimpuri își apasă obrazul în sticla geamului pentru a zări dincolo de el, pentru a vedea cît mai este...

El conduce, e concentrat și obosit. Ochii îi sunt de o lumină stinsă..i-a crescut barba de atîta drum...Încearcă să rămînă treaz cu acea privire serioasă împlîntată în șosea...și la răstimpuri întoarce capul pentru a o privi, pentru a vedea de a adormit. Și uneori îi acoperă palma ei ce se odihnește pe genunchi, cu palma lui caldă.

În depărtare se zăresc luminile roșii ale unui MOTEL (anume motel, hotelul nu s-ar potrivi bine cu jeanșii lor, cu fericirea lor necomplicată, plină, rotundă)."

poezia fără nume

de-ar fi să mă destram în mii de amintiri
cu grijă vîntul m-ar aduce toată pîn' la tine
cînd norii l-ar opri în vămi cerești 
în chip de ploaie aș coborî spre tine

aș coborî din nor în nor ușoară
tăcută și cuminte fereastra ți-aș găsi
și m-aș prelinge lin precum un strop de ceară
pe sticla rece aș încetini

iar dimineața aș coborî spre țărnă
să nu-mi vezi chipul aurit de soare
aș săruta pămîntul fericită
și-aș încolți la pragul tău în floare

Jazzboat

În astfel de clipe, cînd ochii îmi sunt scăldați de lumini ce lin se scufundă în apă, cînd muzica învăluie tot spațiul meu odihnindu-l de gînduri, cînd pescărușii se lansează în zbor uniform cîntînd libertatea...nu mai pot cere nimic, e păcat. 

Jazzie

Feeling jazzie tonight.. Lujon please..

Time to say Goodbye

(Discursul meu la plecarea din Londra, UK Bank business)

"Remember that feeling when you get more than you expected?

People normally tend to forget how it feels in time if they get it daily…it becomes the expected, and then it is taken for granted and the amazingness of that feeling just dissipates into a daily routine. We call it business as usual.

However, I can still remember that there are other places in this big company where business as usual does not come with a “Good morning”, or does not end with “Enjoy your evening”. Elsewhere, I have seen people who did not have a smile (at least not at work). People who would continue looking at the screen when someone would address a question to them and this impression of “I’m busy, do not disturb” would permeate the entire floor. They were not mean people; they were frustrated, stressed, and unhappy…with the unhealthy environment that they were promoting themselves voluntarily or not.

Having experienced an environment like that in the past I crouched my expectations when I joined this role. I expected little as I did not know what to expect. And what I have received here makes it so-so difficult for me to part today.

I had a GREAT manager to whom I am immensely thankful. Gavin always, absolutely always made time for me in his busy diary. He has this invaluable skill of explaining things in a very simple and straightforward manner, bringing examples that give life and story even to a dry and highly conceptual topic. He never assumed I knew “things” if they have not been previously discussed or explained. Always positive, I could feel his smile and warm attitude even through the phone. Although I definitely got things wrong sometimes, I cannot recall one single time we had an unpleasant conversation. Thank you for making this role so enjoyable and interesting for me!

My immediate team, Andy and Ryan – my mornings would not have started so brightly without you! You were always kind, helpful and I terribly enjoyed your good humour! Thank you a lot, I’ll miss your company!

All Finance team and everyone I worked with during these 6 months – I appreciate the time you spent with me, making yourself always available (even Zoltan did), I appreciate your friendly and responsive characters. Thank you for this healthy environment! You are a great team to join!

Rajesh – I met CFOs before, but I did not have the chance to know them…somehow they were either located in a room far away from the team, or too busy which is, of course, absolutely normal for a CFO. Therefore I was very pleasantly surprised to find out how “human” and close to the team you are. I will miss seeing you walk down the aisle in the evenings asking everyone how they were, what they did. Thank you!

I will miss you all! Thank you for reminding me how this it feels to work in a great team!

I do not do pubs, but I collect hugs instead :)

There are cakes by my desk, please help yourselves!

Good bye and Good luck!"

Buna dimineața

azi voi face primul pas, știu că va fi micuț...dar nu voi mai fi stînd pe loc, privindu-mi dorința oacheșă cum îmbătrînește...azi fac primul pas spre ea. It's about time!

Cineva m-a învățat odată să îmi măsor obiectivele obiectiv, să le cuantific pentru a înțelege dacă s-au întîmplat sau nu, sau pentru a-mi desena harta spre ele...

Obiectivul 2013: 500

Elevator pitch

Luasem liftul pentru a coborî la prînz. La etajul 5, cabina se oprise și intraseră 2 persoane. Ea era o șatenă, nu neapărat frumoasă, dar avea acea personalitate expresivă care înlănțuie privirea. El era bărbat. Bine, era simpatic. Prababil că mergeau la o înghetață căci cele din urmă cuvinte înainte de a intra în lift au fost:

"- And you were telling me that you don't eat cold...no ice-cream lady", a exclamat el plin de sine...cu acea nuață de flirt.

"- I want it re-ea-al cold", a spus-o ea coborînd tonalitate la ultimele cuvinte, trăgîndu-le senzual de vocale...

Eu am ridicat ochii spre ei și mi-am dat seamă că inevitabil prezența mea a fost notată (eram în lift pînă la urmă), dar prezența mea nu conta și nu stingherea pe nimeni.

Imediat ce ușile s-au închis ea își întoarse chipul spre el atît de aproape încît am crezut că va urma un sărut...dar glasul ei, senzual o milisecundă în urmă, se prefăcuse într-o secure:

- "I have at least three reasons to send you and your invitations straight to hell. 1. Your flirt on company chat is inappropriate and dissuasive. Assume your behavior is triggered by immense passion: reason #2 - you leave the company in one month for a better place in a different country. Assume I am a short-term girl: reason #3 - what an ass are you to hit on women whilst you are married and have a child at home."

Țzziinnn...ușile s-au deschis la parter.

"- You may want to take the stairs to go back into the office, unless you prefer to reflect on my speech over a co-o-ld ice-cream.", a spus ea.

El, buimac, sfîrtecat de tăișul ei...s-a cotilit din lift, parcă după o comoție...

Ea a apăsat etajul 5..și a urcat înapoi.

Nesemnat

oare cuvîntul nesemnat vine de la neînsemnat? Cum nu ar fi, sunt flori..iar florile în sine sunt inocente...și frumoase, și uneori e mai bine să rămînă nesemnate...

Am întîlnit la anii mei, nici prea mulți, nici prea puțini, destui bărbați fricoși...care mi-au făcut destăinuri avînd grijă să fie la mii de km de distanță, după km de timp...cînd sentimentele lor au prins coajă și nu se mai fîsticeau să îmi vorbească...dar la ce bun să îmi vorbească cînd e prea tîrziu și prea departe?...

Ruga înainte de somn

îți mulțumesc că m-ai trezit. Îți multumesc pentru bătrînul soare care și azi și-a desprins pletele peste fereastra mea. Îți mulțumesc că a fost lumină și am putut discerne culori, și pentru faptul că am sărit din pat zveltă fără a simți vreun os, sau mușchi, sau nerv...îți mulțumesc pentru că nu m-am trezit de frig, nici de foame..și nu le-am simțiti nici în timpul zilei. Îți mulțumesc pentru că am mers la serviciu, și nu au căzut meteoriți, nici mașini nu au mers peste mine..îți mulțumesc pentru munca mea, și pentru oamenii frumoși din echipa mea, și pentru cina delicioasă, și pentru muzica pe care o pot asculta, uitînd că am auz și trebui să mă bucur de el. Și pentru că nu mi-ai trimis nicio veste rea și ai avut grijă de ai mei...îți mulțumesc pentru patul cald și somnul care va veni. Îți mulțumesc pentru ziua de azi și te rog...mai dă-mi una.

Milonga in Prague

vară, weekend, cald, pe înserate, la înălțimea unui parc ce supraveghează întreg orașul...comunitate Tango a orașului Praga se adună pentru a petrece o altă seară frumoasă pe ritmuri de milonga.

Come out of the shade

acestui soundtrack îi lipsește și o poză din acest weekend...eu cu genunchii și degetele julite, întinsă epic sub un gard de sîrmă ghimpată, cu ghiozdanul cît colea pe calea ferată, cu una din role și respectiv un picior sub un țărus de lemn, și 2 oameni trăgînd de picior ca de ridichea din poveste să mi-l scoată de sub gard...

și eu glăsuind: all is well, all is well!

da..și ăsta era cîntecul din căștile care cîntau pe gard...:)

firul metalic

deși suntem de plastilina în mîinile vieții, luînd forma zilelor noastre, crescînd piei de porc la fiecare palmă a ei, este un fir metalic însăilat în fiecare din noi care rămîne neschimbat. Acel fir nu are vreo polarizare între bine și rău...e precum o culoare. Nu sunt culori urîte. Orice culoare poate fi frumoasă și adecvată în combinație cu alte culori, și orice culoare poate provoca dezgust amplasată nepotrivit. Și aici ar trebui să vorbesc despre compatibilitatea dintre oameni. Dar nu despre asta vreau sa truluiesc azi.

De ceva timp încerc să înțeleg din ce sunt însăilată eu, să găsesc acel fir metalic propriu ființei mele. Ce este în mine care nu s-a schimbat de cînd mă țin minte? E greu să identifici un răspuns imediat...eu am răspuns peste ani. Am încercat să mă observ mai ales cînd dădea un vînt peste mine, care chip al meu nu a îmbătrînit...

nu trebuie să fie ceva abstract sau filosofic care nu se supune unei definiții exacte. Eu caut lucruri lumești, mici...precum obișnuința de înnoda șireturile într-un anumit fel, sau a privi în viceu de cîteva ori înainte de a ieși, sau preferința pentru o anumită culoare, sau obiceiul de a asculta muzică indiană, sau ondularea vocii la pronunțarea anumitui cuvînt sau șuieratul unei litere, sau notarea de la 1 la 10 a fieăcărei cărți citite, sau obiceiul încăpăținat de a termina orice carte începută indiferent de cît de plicticoasă nu ar fi...sau greutatea pusă în anumite cuvinte precum ”jur” sau ”promit”...

nu sunt lucruri care ne fac neapărat mîndri, dar sunt lucruri care precum un miros sau o cicatrice ne identifică...și uneori e pur și simplu, curios să mă observ...căci dincolo de aceste banalități, aceste lucruri nu se supun nici unui strat de aramă, nici unui vuiet al vieții. Ele stau nevăzute...zugrăvite de toată lustruială personalității noastre prin școli și lumi, și vieți...și atunci cînd zugrăveala nu ține...revenim la noi pentru a ne întreba de unde am pornit.

las aici un capăt din firul meu metalic care m-a susținut și m-a ridicat din orice viață...

Healing without Freud or Prozac

Sunt cărțite care trebuiesc citite, și sunt cărți care trebuiesc învățate. Cartea asta nu mă poate sătura dintr-o lectură, e prea mult bun de învățat din ea. Despre autorul ei, Dr. David Servan -Schreiber am scris și anterior. Îl respect mult și cititindu-i cărțile am senzația că stăm de vorbă, el așa deștept și calm îmi povestește însuflețit despre viață.

Cartea asta se adresează celor ce vor să simtă viața mai plină, mai mustoasă, fără anomalii emoționale, depresii și alte năpăstuiri sufletești. Nu sunt vrăjeli scormonite de vreun doctoraș parvenit. A fost doctor neurolog specializat în psihiatrie...a fost educat și a predat în cele mai prestigioase universități din Franța și SUA, a fost și membru Médecins Sans Frontières...a învins propriul cancer la creier pentru 20 de ani, atunci cînd prognoza lui initițială nu îi oferea mai mult de 2 ani...

Despre carte, Dr. prezintă metode netradioționale de a fi sănătoși fizic și emoțional, dar cartea se orientează cu precădere stărilor emoționale...

1. Cardiac coherence - o metodă ce conservează energia vitală pentru a opri procesul de îmbătrinire.

2. Eye movement desensitization and Reprocessing: cine a privit filmul Eternal Sunshine of the spotless mind își amintește cum protagoniștii au încercat să uite anumite amintiri...păi, această metodă e într-un anumit fel similară, doar că ea nu intenționează să anuleze memoria...ci mai degrabă gustul ei. Se eadresează mai ales amintirilor legate de un șoc puternic: accident, traume în urma unor catastrofe naturale/beligerante, divorț, etc.

3. Resetting your Biological Clock: cei care se trezesc supărați, morocănoși, neîmpliniți, nesăturați de somn pot citi acest capitol...Organismul nostru pentru a se trezi proaspăt are nevoie nu doar de ore suficiente de somn, ci și de o pregătire înainte ca să sărim în picioare gata de o zi nouă...de mii de ani, soarele ne trezea...și nu poate o alarmă să înlocuiască ceea ce a fost sădit în ADN-ul nostru de cînd lumea...pe scurt, e un sfat de a recurge la Dawn Simulation. E am văzut că Phillips le vinde, cîteva ori chiar le-am experimentat...lumina se dezghioacă încet, în triluri de păsărele...e ca și cum te-ai trezi într-un cîmp...încercați!

4. Acupunctura: vă voi povesti doar un exemplu pentru a ilustra puterea acestui ”exercițiu”. În Est, disecțiile chirurgicale (de ex. cezariana) se anesteziază doar cu cîteva acușoare...cît de convingătoare mai trebuie să fie puterea acestei metode? Vedeți pe youtube.

5.  Nutriția sănătoasă: Omega -3 unul dintre cele mai puternice antidepresive. Eu am un obicei care precede citirea acestei cărți. De fiecare dată cînd aveam o zi mai extenuantă decît de obicei, sau aveam vreun păs sau pur și simplu o explozie hormonală care îmi dădea peste cap buna dispoziție...mă puteai găsi la Wasabi (un chain de sushi în Londra), cu nigiri de somon în față...

6. Execițiul fizic..asta e demonstrat, dar pentru a demonstra trebuie de încercat. Cei care au încercat știu ce înseamnă ”runner's high”

7. Dragostea...nu neapărat dintre femeie și bărbat...orice relație de afecțiune de împlinește, ne face mai puternici, mai dornici de a trăi..desigur că cea de cuplu e cea mai aprinsă și concludentă uneori, dar nu exhaustivă.

E o carte pe care indiferent la care pagină nu ai deschide-o, e interesantă...să experimentăm? :)

”Keith’s parents seriously started to worry when his teachers suggested that he should abandon his studies because they felt that he could no longer concentrate enough to function in the class. Keith, with his soft features and his sharp intelligence, had not been completely well for more than five years. However, his parents had blamed this lack of focus on a difficult and perhaps unusually long adolescence. In spite of his shyness and his periods of brooding, Keith had always been a good student. He was also very close to his mother and he enjoyed being with her. But, in the last few months, he had started refusing to eat in the school’s cafeteria. He was uncomfortable in front of so many people he did not really know. Then he started to have anxiety attacks when he had to take the subway or get on a bus. His supposed "cowardice" made him very angry at himself, but he felt completely helpless when anxiety overwhelmed him. And he worried a bit more every week.

Soon, Keith started having trouble sleeping, which gave him less and less energy during the day, and his concentration became impaired. His grades started slipping and he was falling seriously behind.

As Keith had always counted on his school work to shore up his fragile self-esteem, he now felt lost and started thinking about suicide. For two years, he was treated unsuccessfully with a whole range of antidepressants and antianxiety medications. When these did not work, his doctors had even tried an anti-psychotic medication, normally used for schizophrenia. Adding lithium to his anti-depressant for as long as two months did not help either. Finally, on the advice of Keith’s psychiatrist, his mother took him to Basant Puri, M.D., Ph.D a specialist of psychopharmacology at the Hammersmith Hospital in London.

Dr. Puri was very worried about the severity of Keith’s symptoms. Keith’s score on a standard measure of depression was the highest he had ever seen. Moreover, Keith now openly talked about committing suicide. He did so with uncanny detachment — as if it were the only and most obvious solution to his suffering — that made Dr. Puri shiver when listening to him. "Since I have to die some day anyhow," he said, "why wait any longer ? Why should I suffer like this much more ?" And as Dr. Puri tried to argue his point he interrupted him : "Let me die. Please. Out of charity."

After all the failed treatments, his new psychiatrist knew that only one intervention had a chance of overcoming such a deep and prolonged bout of depression : electroshock treatments. But Keith and his mother adamantly refused.

Dr. Puri took stock of the situation. Given the severity of Keith’s condition, it was perfectly justified to hospitalize him against his will and that of his mother. It was also justified to submit him to electroshock treatments, in his own best interest, since practically every other treatment had already been tried. Time was running out to protect Keith from his self-destructive urges. Dr. Puri was getting ready to pursue this course of action when another, distant possibility came to his mind.

As Keith had not responded to any treatment, Dr. Puri thought, perhaps there was something defective in the very constituents of his nervous system. Dr. Puri remembered the intriguing results of a study, to which he had contributed, of omega-3 fatty acids in schizophrenia. In that study, the patient’s depressive symptoms had improved significantly. He also remembered reading Dr. Stoll’s book and learning about his results with bipolar patients.

With these thoughts in mind, Dr. Puri offered a deal to his young patient. He explained to him that he had reasons to believe that a new treatment, based on purified fish oils, might help him. Benefits remained very uncertain since, to his knowledge, Keith might be the first patient with a severe and chronic depression to be treated with fish oils. However, if Keith could promise that he would not try to harm himself, under any circumstances, for the next two months, and if he could promise to remain under the constant supervision of his mother, he, Dr. Puri, would be willing to take the risk of putting the electroshocks on hold for the time being, and trying the new treatment instead. Keith agreed.

The psychiatrist eliminated all of Keith’s medications except for the last antidepressant Keith had been taking for ten months. He then added a few grams per day of a purified fish oil, with the aim of regenerating Keith’s neural membranes.

The results were spectacular. In a few weeks, the suicidal thoughts that had haunted Keith continuously for months disappeared completely. His discomfort in public places also vanished, and he started to sleep soundly again. Nine months later, all the symptoms of his seven-year depression had disappeared. His score on the severity of depression scale was now zero.

In addition to being a psychiatrist, Dr. Puri is a mathematician and a researcher in functional brain imaging. The Hammersmith Hospital in London is also one of the leading research centers in this field. Before treating Keith, he had obtained several MRI scans of his brain. When the same tests were repeated nine months later, they revealed a completely different picture. The membranes of Keith’s neurons appeared strengthened, and they no longer showed any evidence of leaking valuable constituents. The very structure of Keith’s brain had been modified.

Keith’s mother was delighted. Her son, the one she knew and whose loss she’d mourned, was back, transformed. Dr. Puri was so impressed by this transformation that he published a detailed description of the case in the Archives of General Psychiatry. He also initiated a multi-center study — as yet unfinished as I write these lines — on the effect of the fish oil extract on the most severe and most deadly of all brain illnesses : Huntington’s disease.”

10

o carte

ieri am închis ultima pagina a unui roman...a fost și frumos și...Îl terminasem de fapt mult mai demult, dar îmi plăcea mult începutul cărții la care reveneam ca la un zid protector, ca la un castel plin de farmec și iubire..reveneam la începutul povestirii deși îi știam sfîrșitul tot sperînd..că poate-poate s-ar putea să se sfîrșească altfel decît a decis autorul...e precum atunci cînd privești un film tragic și te gîndești că atît de ușor s-ar fi putut termina frumos, fericit.

Dar..niciun sfîrșit nu poate fi schimbat indiferent de cîte șanse de lecturare nu s-ar oferi..aceleași personaje se prind în mrejele aceluiași scenariu. E timpul să las cartea pe raft sau poate să o dăruiesc cuiva...

O zi

Bilanțul zilei..îmi plac zilele ordinare din care poți discerne clar evenimentele ei. Iar la sfîrșitul astfelor de zile, îmi place să mă gîndesc cum au început și a depăna mental firul lor...


1. M-am trezit la 5 pentru lecția de Hindi
2. La 6 echipată sportiv pășeam semeț spre sală
3. La 7 am avut un diagnostic sportiv
4. Micul meu dejun mult așteptat după o zi precendentă de post
5. Serviciul -  cea mai mare parte a zilei..spre sfîrșitul căreia mi s-a părut că am înțeles un pic mai mult cum se face Cumulative Foreign Currency Translation Adjustment..și un prînz vegetarian la localul meu preferat
6. După lucru am mers după produse alimentare, unde am găsit cerealele mele preferate din Londra după care tînjeam atît de mult: Jordans..
7. Revenită acasă...echipată cu șorțulețul meu preferat, m-am apucat să încerc să prepar ceva nou: Guacamole
8. După cină citesc Deepak Chopra ”Perfect Health”
9. Scriu pe blog
10. Îmi despachetez pianul...
11. Noapte bună...

Moldau

eu, de fapt, aveam două lapsusuri...unul era Smetana și altul era Moldau...Credeam că Smetana a fost un compozitor rus îndrăgostit de Moldova. S-a adeverit că Smetana era un ceh inspirat de rîul Moldau (aka Vltava) care adapă Praga...se spune că această melodie imită cursul rîului..clinchetul apei...

Mi-e tare dragă simfonia. Mai jos, e sub conducerea lui Herbert von Karajan...oh, despre dînsul vă voi povesti altă dată o istorioară frumoasă.