Thursday, February 20, 2014

O altă iarnă

Mă gîndesc dacă vine vreodată un timp cînd ne pare că am crescut destul. Un timp, cînd nu am mai avea nevoie de accelerator sau frînă pentru a fi acolo unde vrem să fim. Cînd putem fericiţi acolo unde suntem, cu ceea ce avem, cu cine suntem.




Friday, February 14, 2014

Respectul de sine (o mică introspectivă) sau cum e să nu cunoşti limba statului în care trăieşti

Sunt ceva ani de gînd încerc să descifrez ce înseamnă conceptul "respectul de sine". Aşa, la prima vedere, s-ar părea că e o întrebare uşoară, dar cînd încercam să o verbalizez, nu dădeam decît peste un stol de banalităţi generalizate. Întrebarea asta mi-am pus-o trei ani în urmă. Nici azi nu am un răspuns complet, argumentat şi exemplificat.


Dar, un mic gînd s-a coagulat în timpul şederii mele în Praga. E poate a bilioana parte din acest concept, şi totuşi e prima bilioana parte pe care o voi verbaliza, pe care am trăit-o şi de la care voi începe drumul lung spre acel unul întreg.


Friday, February 7, 2014

Comparaţia zilei

dintre toate figurile de stil, cele mai dragi mi-s comparaţiile...şi cînd le culeg din cărţi, guri sau viaţă, voi încerca să le adun aici..în toate limbile.

Azi vorbeam la telefon cu o femeie evlavioasă...şi-mi povestea cum îşi aştepta băiatul acasă ca pe ziua de Paşti..



eram la bunelu' şi mă servise cu nişte vin proaspăt...roz precum "chelea cucoanei"

Saturday, February 1, 2014

Şapte zile de la zidirea lumii

Azi se împlinesc cele şapte zile de la crearea lumii noastre. 

Mă gîndeam la geneză în această dimineaţă. Ce sortise Dumnezeu celei de a şaptea zi?...Nu, nu a fost omul...a fost Sabatul, sîmbătă..odihna. Tu crezi că e o altă coincidenţă, simbol...sau doar o altă sîmbătă?  

o altă sîmbătă..

Oamenii din buzunare (2)

Sara avea întotdeauna în buzunarele ei trei obiecte. Şerveţele. Îi plăcea să le descopere mai ales iarna, cînd după gerul de afară intrînd în metrou, simţea că o năpădeşte nasul...şi acea senzaţie de salvare, cînd ai la îndemîna unui nas vîscos un şerveţel servil, era o mică bucurie pe care o trăia conştient.

Monede. Ea nu le păstra în portmoneu. Păstra monedele în buzunar pentru a-i fi la îndemînă. Pentru oameni. Pentru oamenii care le cereau sau pentru cei care se ruşinau să le ceară. 


Şi dulciuri...purta cîteva caramele sau ciocolate în buzunar pentru copii. Pentru oricare copii...