Cred că am pomenit pe undeva că citesc Legendele Egiptului antic. E una dintre cele 7 cărţi de istorie pe care le-am procurat recent pentru a mă simţi mai puţin analfabetă cînd în jurul meu se discută războaie şi imperii. Pe timpuri, aveam lîngă mine un om scump care le cunoştea pe toate la capitolul istorie. Şi eu cu mare drag uitam tot ce îmi spunea ca să mai am prilejul să-l mai întreb o dată. În fine, unele lucruri se schimbă cu timpul, din păcate prostia nu...de asta am zis, că nu ar strica să mă educ acolo unde nici şcoala, şi nici dragostea nu a lăsat urme.
Şi de atîta tulburătoare voinţă şi determinare, am zis să încep cronologic de la bun început. Hai de la Egipt. Hai. Dar pînă ajungem la faraoni, hai să ne aclimatizăm cu materialul sobru prin a începe a despica lejer nişte legende. M-am convins, eu. Ei bun.
Eu cînd eram mică citisem la sigur nişte legende egiptene. Ştiu că au fost cîteva seri în care mă pasiona Ra, zeul soarelui, şi dacă m-ai fi întrebat pînă acum nu demult dacă mai ştiu zei egipteni, l-aş fi adăugat pe Osiris la listă. Slăbuţ.
Acum, cred că aş mai adăuga cîţiva...sunt o pădure de zei. Atîta învălmăşeală, niciun fel de cronologitate, niciun fel de logică (de fapt, de unde logică la egipteni, logica a fost creată mai tîrziu de greci)...o droaie de zei creează lumea, apoi fiecare în felul lui, apoi unii din ei nu sunt deloc consecvenţi în istorisirile lor...ba oamenii au fost născuţi din lacrimile cerului, ba din sîngele lui Ra, ba din sperma lui Amut. Dar dintre toate ele, cea mai recunoscută şi datată pare a fi legenda lui Amut, despre care vă voi povesti.
Eu nu înţeleg ce fel de traduceri citeam noi la şcoală...eu nu ţin minte legendele egiptului antic să fi fost atît de interesante pe vremuri...
În fine, legenda spune că la început nu a existat nimic, nici aer, nici pămînt, nici fiinţă, nici spaţiu, nici timp, doar ape nemărginite care se chemau Nun. În aceste ape plutea un ou care plesnise într-o zi şi aşa apăruse Atum, El se autocrease. Oul plesnind, sub el crescuse o ridicătură de pămînt precum un mormînt (fapt interesant; faraonii pentru a hiperboliza această movilă de pămînt dătătoare de viaţă, au creat piramedele...noi am revenit la ideea de movilă cînd e vorba de morminte). Dar Atum se plictisea singurel, el avea nevoie de companie...şi aşa precum Dumnezeu îi creează pe Adam şi Eva, Atum îi creează pe Shu şi Tefnut. DAR, aici este un mic dar. Modalitatea în care îi creează e foarte...hermafrodită, ar fi un eufemism. Pe timpuri, sexualitatea nu era tabu. Imaginile pe care le voi descrie au fost de fapt descoperite în temple.
Deci, cum să creezi copii cînd eşti un singur bărbat în tot universul? Din fericire, Atum pare a fi după chipul şi asemănarea omului, şi fiind bărbat e înzestrat cu un penis. Dar nu este nicio femeie care să îl stimuleze...şi Atum recurge la masturbare: "Now Atum manually stimulates his penis...". Mîna lui e atît de importantă în acest proces încît a ajuns să fie numită zeitate şi ea de către egipteni pentru fapta asta măreaţă - totuşi a participat la geneză pînă la urmă. În unele temple, Atum şi mîna sa reprezintă un cuplu...interesant... imaginaţia mea pînă aici nu hoinărise, Ok, conception in progress. Dar pentru concepere e nevoie de un uter, pe care Atum evident nu îl are. Atum însă dispune de gură. Gura sa va fi uterul în care loc va avea loc conceperea (fecundarea a fost omisă...). Pentru ca sperma să ajungă în uter e nevoie de o măiestrie yogistă...
"Now Atum manually stimulates his penis before ejaculating into his own mouth, which effectively becomes a womb. This physically demanding technique - Atum performing a shoulder stand as he sucks his own penis - was illustrated in a straightforward manner by artists who saw nothing wrong with decorating sacred spaces and artefacts (temples, tombs and their contents) with blatantly sexual images."
No comments:
Post a Comment