Carne de post

Eu nu înţeleg conceptul "carne de post" de pe rafturile magazinelor. Adică eu înţeleg că magazinele vor vinde orice ce se cumpără, eu nu înţeleg cum cineva posteşte cu carne. Te abţii de la eticheta "de frupt" pentru un titlu la fel de vaporos ca "împărtăşit". Dumnezeu nu e inspectoratul fiscal pe care încerci să-l păcăleşti prin tertipuri legale...pentru a fi cu "impozitul în rai" plătit. Cel puţin nu Dumnezeul meu. Şi eu nu am nicio treabă cum ţin alţii post...pur şi simplu, nu înţeleg de ce să te chinui să posteşti cu carne.

Dumnezeu nu ne vrea sfrijiţi, slabi, anorexici, bolnavi, lihniţi de foame sau întristaţi. Nu cred nici că e un exerciţiu de supunere, o demonstraţie de dragoste...E un exerciţiu de a ne face mai puternici, de a ne învăţa a renunţa la ceva la care ţinem...pentru că se întîmplă în viaţă să pierdem joburi, iubiţi, prieteni, părinţi...şi trebuie să ştim a accepta că viaţa nu are întodeauna gustul pe care îl vrem...gustul de frupt...

Bunătatea unui ateu nefericit

Orice bunătate e bună.

Orice bunătate are un izvor. Iar izvoarele...iar izvoare sunt mari şi mici. Un izvor de bunătate poate fi frica de Dumnezeu ce le vede pe toate şi pentru a fi fii vrednici, ne milostivim. Sau o dragoste puternică ce ne înfloreşte inima de o fericire nemărginită pe care o scoatem cu mîna din suflet...sau pur şi simplu, faptul că suntem fericiţi..ne face mai buni...precum necazul îi face pe unii mai pizmuitori şi ostili.

Sunt toate bune, foarte bune. Fie că pornesc din speranţă, dragoste, fericire...doar că uneori speranţa, dragostea sau fericirea se stinge...

Dar de unde ar porni bunătatea unui ateu...şi încă nefericit? Dintr-o inimă bună..cel mai adînc izvor după mine.

Dragostea

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se îngînfă, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, suferă totul. Dragostea nu piere niciodată.

Corinteni 4-8

Zi de Duminică

Se spune că Domnul veghează de-asupra noastră, urmîndu-ne paşii îndeaproape...


Era pe lume un om creştin ce îl iubea mult pe Domnul. Omul era pescar şi serile cînd îşi purta rugăciunea din mers peste nisipul mării, vedea cum lîngă paşii lui, răsar urmele Celui care îl însoţeşte mereu. Şi omul se întărea în rugăciunea lui, în credinţa lui..şi fericit era. 


Într-o zi se îmbolnăvi rău..şi plasa lui goală deveni grea, şi pasul lui bonav deveni greu..dar el continua să se roage..să meargă pe mal îngînîndu-l pe Domnul.


Dar paşii Domnului nu mai răsăriră..şi era trist pescarul privind urmele lui solitare..


Zilele treceau..omul se întremase, revenise la îndeletnicirea lui, la valul mării, purtînd aceeaşi credinţă în piept..şi într-o seară paşii Domnului se iviseră din nou pe nisipul cald al plajei..


- Doamne, de ce m-ai lăsat singur cînd mi-a fost mai greu? Cînd trupul meu se sleise, cînd paşii mei deveniseră grei ca roca mării?
- De ce crezi că te-am lăsat?
- Nu am mai văzut paşii ce mă urmau în fiecare seară...păşeam singur, eram singur..atunci cînd aveam nevoie de tine, cînd tu erai unica mea alinare şi speranţă...
- Nu te-am lăsat. Te-am luat în braţe şi te purtam aşa în fiecare seară pînă te-ai făcut bine..

Fitness pentru suflet

Întotdeauna caut explicaţii pentru dogmele, regulile, normele ce ne sunt impuse de Sfinţii Părinţi pentru că Dumnezeul în care cred eu e rezonabil şi nu ne impune reguli dintr-un capriciu sacru. Toate trebuie să aibă o explicaţie, un motiv întemeiat pentru a nu intra în Biserică cînd avem menstruaţie, pentru a nu face dragoste pînă la căsătorie, pentru a posti...Şi explicaţia “Vei ajunge in Rai”, nu e una suficient de rezonabilă pentru păcătoasa de mine.

Unele sunt greu de perceput din prima fără a citi, fără a ni se explica pămînteşte, fără a da prin gropile vieţii. De asta eu am alergat la sfetnic cînd simţeam că mă ia revolta de umeri la unele obiceiuri neînţelese de mine. Dar am avut şi laici scumpi lîngă mine care din dragoste pentru Dumnezeu şi ştiinţă de cărţi sfinte, sau din rebeliune faţă de Domnul şi lectură avidă m-au ajutat să văd peste oprelişti.

Recunosc că nu o fac des, dar postesc. Sunt perioade cînd o fac zelos şi atunci prietenii mei vestici (amuzaţi de îndeletnicirea mea) mă întreabă de ce o fac? Şi atunci zic fără a mă implica prea mult în convertirea sufletelor lor: “ E Vineri” sau “ E Miercuri”. “And?” rînjesc unii sau întreabă curios alţii. “ Şi atunci eu zic, încă plictisită de discuţie: “ Îmi duc sufletul la fitness club uneori. Înţelegi?”...”Wtf, fitness club.” ( Asta din urmă nu o spun verbal, dar o discern din privirea lor dezghiocată spre mine). Ei sunt ca şi mine. Vor să înţeleagă DE CE? PENTRU CE?...aceleaşi întrebări de la care am pornit eu.

Voi de ce postiţi? Pentru că e post, pentru că aşa se cuvine, pentru că aşa o vrea Domnul, pentur că aşa face bunica sau pentru că aşa suntem îndoctrinaţi...niciunul (apropo, se scrie împreună? Eu am cam rămas la parcare cu noile tendinţe în limba română) din aceste răspunsuri nu mă convinge.

Eu întotdeauna pornesc de la premisa că Dumnezeu ne vrea binele. Postim nu prentru a ne alinia în rîndul slujitorilor cereşti ci pentru că e binefăcător pentru omul din noi. Motivele mele sunt cîteva, de fapt submotive, căci motivul e veşnic unul: pentru fericirea noastră, ce sună foarte general şi neconcludent. De asta mă voi opri la lucruri măsurabile.

Toxinele ce se depozitează peste ani în organismul nostru ne ruginesc, ne ridează, ne usucă sau gonflează în mărimea anilor noştri. În final, putrezim şi mirosim urît. Nu te-ai întrebat niciodată de ce moaştele miros frumos? Eu nu îţi voi spune asta. Dar îţi voi spune că, de exemplu, Monica, o doamnă de 57 de ani, poziţionată bine în cadrul companiei în care lucrez şi drept hipocondru între femeile aceleeaşi companii, posteşte negru săptămînal. Mi-a zis că are 2 vîrste: cea din paşaport (57) şi cea biologică. Eu ar trebui să pun aici o fotografie de-a doamnei să înţelegi stupoarea mea cînd mi-a zis: 57. Credeam că îşi bate joc de mine. Cu aşa ten precum coaja mărului verde, aşa forme atletice şi uşoare...eu nu îi dădeam mai mult de 30. Aa, da...a doua vîrstă. Făcuse un test de sînge de curînd şi medicul a rămas stupefiat...zice: „ Fetiţo, tu ai 15 ani.”

Monica posteşte din preocupări de sănătate. Într-adevăr, dacă îl citiţi pe nutriţionistul Moritz, vă veţi îngrozi de cît de otrăvitoare e carnea pentru tinereţea noastră. Eu nu vă îndemn să deveniţi vegetarieni ( mie nu mi-a reuşit să renunţ totalmente la carne încă), dar vreau să subliniez ideea că Dumnezeu ştie mai multe decît Moritz şi cînd i-a pus pe Adam şi Eva în grădină să se alimenteze cu fructe şi legume, le-a vrut doar binele. ( Ei, bine, să nu intrăm în polemici cu mărul acum căci asta e o altă tematică).

Postul e benefic nu doar organismului nostru, ci şi fericirii noastre ( nu de apoi). Un studiu efectuat la Universitatea Stanford din SUA a urmărit capacitatea copiilor mici de a se abţine de la dulciuri fiind puşi în faţa unei mese pline cu zefir pentru 15 minute. Cîteva decenii mai tîrziu, aceşti copii au devenit mămici şi tătici, cu posturi de muncă, cu realizări nu în proporţia IQ-ului lor, ci pe potriva voinţei lor. (Voinţa spre deosebire de IQ-ul ereditar, se poate dezvolta). Copiii care s-au abţinut de la dulciuri, la vîrsta de 32 de ani, aveau posturi de muncă mai bune, familii împlinite, mult ma puţine probleme legate de abuz de alcool sau drog. Este o corelaţie foarte directă în abilitatea noastră de a ne abţine (de la fericiri pe termen scurt) şi fericirile pe termen lung. Deja e voia ta să decizi care te motivează mai mult.

Pînă la urmă cînd spun că postul e un fitness pentru suflet, o zic literalmente. Aici înveţi a spune „NU”, nu doar produselor animale, ci şi vieţii care se împotriveşte uneori prin oamenii şi situaţiile prejudicioase ce le iscă în faţa noastră. E un „NU” spus nu doar grăsimilor, nu doar nicotinei, dar şi unei mari pierderi, unui mare eşec ce te chinuie, unei iubiri bălţate, unui val al vieţii care se joacă cu tine.

Toate ale Domnului au un sens...cu multe din ele mă mai lupt..şi cred că lupta asta e cea mai interesantă dintre toate pe care le duc căci sunt nespus de fericită cînd pierd.

Rugăciune

Aceste gînduri le-am prins la Ramona pe blog şi vreau să le împart şi cu voi:

Doamne, dă-mi seninătate să accept ceea ce nu pot schimba. Dă-mi curaj să schimb ceea ce pot. Şi dă-mi înţelepciune ca să le pot deosebi.

Atît de adevărat..atît de simplu şi sincer.

Mulţumesc, Ramona.

Bucură - Te

- Tu dormi?
- Deja nu.
- Te rog, lasă-mă să adorm prima, ştii că am frică noaptea...
- Iar?
- Da.
- Atunci roaga-te.
- Tocmai de asta şi mă tem, gîndidu-mă la îngeri mă pîndesc şi luciferi...şi mi se năzăresc tot felul de lucruri.
- Te voi învăţa o rugăciune care te va îngrădi cu zid de cei răi, căci însăşi Maica Domnului îţi va priveghea liniştea. E o rugăciune foarte puternică. Vei simţi. Repetă după mine. E scurtă şi o vom spune de multe ori pînă o vei învăţa.

Bucură-Te, Născătoare de Dumnezeu - Fecioară care eşti plină de dar. Marie, Domnul este cu Tine. Blagoslovită eşti între femei şi blagoslovit este rodul pîntecelui tău, căci ai născut pe Mîntuitorul sufletelor noastre. Amin.