Ciuboţelele năzdrăvane (Partea 2)

Dis-de-dimineață, m-am trezit ca o svîrlugă, nerăbdătoare să merg la școală în ciubote noi. După toată rutina matinală, cu ghiozdanul cocoțat în spatele meu mic am ieșit în verandă să mă încalț. Ciubotele au dispărut. După geam se vedea cușma de cîrlan a lui bunelu și puteam desluși niște mișcări foarte scurte și repezi pe care le făcea cu mîinile.

Am deschis larg ușa ce se rupse din strînsoarea mea de vîntoaică, și prinzînd-o repede înapoi am lăsat doar o crăpătură mică între caldul casei și gerul de afară:

-          - Bunelu, mata mi-ai luat ciubitele din nou?

-          - Da, amuș ți le dă nenea, le împrospătez oleacă...

-          - Hai, bunelu...e timpul să plec, am zis eu nerăbdătoare.

Am încălțat ciubotele atît de îngrijite încă înainte ca ele să înțeleagă care le e rostul și sarcina și am pășit plină de o glorie copilăroasă în plapuma virgină a zăpezii. Îmi plăcea frigul de afară, era prima încercare a ciuboțelelor mele de a mă apăra de el...și o făceau bine.

Ajunsă în ograda școlii, mi se părea că de la o poștă se poate vedea că am ciubote noi. Chiar mi s-a părut că cîțiva dintre elevi, le-au privit cercetător. Și unele fete deja mă invidiau un pic, sau poate doar mi s-a părut.

Și cu aceste gînduri năprasnice am intrat la prima oră. 

Prima lecție era ora de geografie cu diriginta clasei mele. Lecția începuse absolut obișnuit, ca de obicei, în cabinetul 21 de la etajul 2. Pot închide și acum ochii și văd acel moment cînd mîinile învățoarei răscolesc paginile catalogului pentru a găsi pagina corectă. În acel moment, cît de pregătită nu aș fi, respirația mea se pierde undeva în cavitatea mea abdominală și pentru cîteva secunde stă ascunsă acolo.

Ion a fost trecut la tablă. Eu am privit în jos să-mi mai văd o dată ciubotele. Erau tot acolo.

Ion începuse să povestească despre atmosferă...Mi se păruse că simt un miros tehnic atingîdu-mi nările. Mirosea parcă a bancă proaspăt vopsită.  Apoi și diriginta a notat același lucru în glas:

-          - Miroase a vopsea. Simțiți și voi?

-          - Da, a îngăimat clasa.

-          - Imposibil, s-a revoltat diriginta, să vopsească într-o clasă unde se fac ore! Ne putem intoxica aici.

Și cu aceste cuvinte diriginta a ieșit din clasă.

Tom Cat

Tot zic să scriu despre mîţuca asta şi uit...de vreo cîteva luni GE Money Bank în Praga a lansat o campanie ce promovează un produs financiar - ipoteca. Şi mîţuca asta e literalmente, super star...Billboard-uri cu ea stau cocoţate în tot oraşul, nu mai spun că toată clădirea e plină de mutrişoara asta, şi unde mai pui e că s-a filmat şi într-un spot publicitar pe care eu îl găsesc foarte creativ.

Deoarece e limba cehă, voi descrie ideea principală. Pe scurt, Tom (pisica) are un stăpîn foarte nebun şi aventuros care tîrîie pisica asta peste tot...şi respectiv, Tom e supărat şi obosit de toate aventurile stăpînului său. Stăpînul hotărăşte să ia ipoteca de la GE şi pisica e plină de speranţă, că în sfîrşit toată distracţia va lua sfîrşit precum nu vor mai fi bani (deoarece ipoteca trebuieste achitată). Dar...n-a fost să fie...stăpînul său continuă să se bucure de viaţă..şi Tom..nu are decît să se lamenteze (în zbor).

Ha, mi se pare că am găsit un spot cu subtitre în Engleză :)

Barco Abandonado

Ieri, înainte ca să intru în baie, am lăsat să cînte radio, suficient de tare încît să ajungă şi muzica pînă la apă să se spele. Şi intrînd, m-am rugat în gîndul meu, să nu cumva să cînte vreo melodie prea frumoasă ca să nu trebuiască să ies din baie de dragul ei.

Cîntecul ăsta...a udat podeaua.

În luna februarie vine E. Morricone în Praga...şi cred că mă voi rupe de unde nu aş fi, pentru a-mi dărui fericire...

Interview: High life test (Part 1)

*Următorul post este o ficţiune*

Contractul meu actual expiră în următoarele două luni. Trec prin rîşniţa interviului, o experienţă aproape uitată de mine. Ce e mai interesant e că după ceva timp de concubinaj cu o companie, interviurile ulterioare sunt de un alt calibru. Nu se mai întreabă la ce universitate ai învăţat, nici cum se calculează contribution margin sau cît costă petrolul, etc.

Pînă la interviu mai erau 25 de minute. Aşteptam ora în bucătăria de pe etaj, oglindindu-mă într-o ceaşcă de ceai, stearpă de gînduri. Deodată m-am simţit ţintuită de o privire. Era un bărbat. Înalt. Oacheş. Căuta pe cineva. Apoi, după ce îşi liniştise privirile curioase, întinse mîinile mari spre pliculeţele de ceai, privindu-mă...

- You don't have good taste in teas, s-a încumetat el să mă salute.

tbc...

I finished it!

Greu, tare greu am mai cetit cartea asta... cînd am închis ultima pagină...mi s-a părut că arunc un bulgăre în sicriu. E un pic mai didactică, necesită o foaie şi un pix cînd o citeşti...depănînd regresii şi probabilităţi aplicate evenimentelor zilnice. Şi totuşi îmi plac astfel de cărţi din care furi nu doar cuvinte frumoase, ci şi aplicabilitatea unui adevăr pe care îl poţi utiliza la serviciu sau în viaţa de familie.

Aici am găsit ecuaţia care prezice destinul unui mariaj, aici am cunoscut despre ponderea amintirilor, aici am învăţat despre importanţa de a articula corect şi posibilitatea de a manipula o situaţie prin doar cuvinte. 

Mi-au trebuit aproape 4 luni să o închid. Adevărat că în acest răstimp, am citit pe ascuns alte cărţi..şi am avut momente cînd mai-mai...o dădeam naibii. Dar ce-i principiu, nu-i minciună. Odată începute cărţile se termină.

Un şapte sănătos, cărţulico.

Thinking Fast and Slow by Daniel Kahneman.

E o carte călătoare. Cine o vrea?

Broken strings

un cîntecel mai vechi dar care răsună azi mai nou...

["I tried to forgive but it's not enough

...
and I love you a little less than before..."]

o scrisoare..

e un articol peste care am dat azi si care m-a emotionat. Un terapeut american a scris o scrisoare fetitei sale...

Dear Cutie-Pie,

Recently, your mother and I were searching for an answer on Google. Halfway through entering the question, Google returned a list of the most popular searches in the world. Perched at the top of the list was “How to keep him interested.”
It startled me. I scanned several of the countless articles about how to be sexy and sexual, when to bring him a beer v
ersus a sandwich, and the ways to make him feel smart and superior.
And I got angry.

Little One, it is not, has never been, and never will be your job to “keep him interested.”

Little One, your only task is to know deeply in your soul—in that unshakeable place that isn’t rattled by rejection and loss and ego—that you are worthy of interest. (If you can remember that everyone else is worthy of interest also, the battle of your life will be mostly won. But that is a letter for another day.)

If you can trust your worth in this way, you will be attractive in the most important sense of the word: you will attract a boy who is both capable of interest and who wants to spend his one life investing all of his interest in you.

Little One, I want to tell you about the boy who doesn’t need to be kept interested, because he knows you are interesting:

I don’t care if he puts his elbows on the dinner table—as long as he puts his eyes on the way your nose scrunches when you smile. And then can’t stop looking.
I don’t care if he can’t play a bit of golf with me—as long as he can play with the children you give him and revel in all the glorious and frustrating ways they are just like you.
I don’t care if he doesn’t follow his wallet—as long as he follows his heart and it always leads him back to you.

I don’t care if he is strong—as long as he gives you the space to exercise the strength that is in your heart.

I couldn’t care less how he votes—as long as he wakes up every morning and daily elects you to a place of honor in your home and a place of reverence in his heart.

I don’t care about the color of his skin—as long as he paints the canvas of your lives with brushstrokes of patience, and sacrifice, and vulnerability, and tenderness.

I don’t care if he was raised in this religion or that religion or no religion—as long as he was raised to value the sacred and to know every moment of life, and every moment of life with you, is deeply sacred.

In the end, Little One, if you stumble across a man like that and he and I have nothing else in common, we will have the most important thing in common:
You.

Because in the end, Little One, the only thing you should have to do to “keep him interested” is to be you.

Your eternally interested guy,

Daddy

the Package

Tu nu eşti perfect (ă), ferice de tine. Perfecţiunea e uniformă. De fapt, nici nu ştiu cum e. 

[Caveat: tot ce va fi spus în continuare să fie încadrat doar în contextul unei relaţii, şi alte situaţii ar putea fi aplicabile, dar nu sunt epicentrul acestui post].

În trecut, cînd îmi spunea cineva că sunt perfectă în mijlocul unei epilepsii de dragoste, îl avertizam de cît venin zace în mine şi credeam că această transparenţă inutilă şi acceptul înflăcărat al tuturor păcatelor mele vor fi premisele unei relaţii sănătoase.

Azi zîmbesc foarte discret şi nevăzut cînd vreun bărbat miop mă numeşte perfectă. Mă întorc şi plec. Am învăţat că a explica cît de acră e lămîia unui om care nu a gustat din ea, e pur şi simplu, inutil. 

Suntem asimetrici. E clar. Suntem buni şi răi într-un singur corp. Şi deşi e bine să vrem să ne şlefuim, trebuie să fim conştienţi de relele dar şi de valorile pe care le preţuim şi care ne sunt indispensabile. Dacă ar fi să iei acum o foaie şi un toc şi să te gîndeşti doar la 3 calităţi (sau mai puţin) pe care e absolut necesar ca partenerul tău să le aibă pentru a asigura o relaţie durabilă, care ar fi ele? În primul rînd e un test pentru a vedea cît de bine ştii ce vrei...E important. Apoi e sănătos să conştientizezi că acel om are şi neajunsuri pe care trebuie să le poţi accepta...scrie şi neajunsurile...cît mai multe, toate, pe cîte le ştii. Uite-le. Astea-s. Te poţi împăca cu ele?

Dar mi s-a întîmplat să întîlnesc şi bărbaţi conştienţi de dorinţele lor şi neputinţele mele. De fapt, unul singur...care a început discuţia altfel..

 - You're a hell of a devil. [...] But I want the whole package.

Desigur, asta nu e o garanţie de durabilitate. Şi nu înseamnă nimic mai mult decît că e destul de matur pentru a folosi un cîntar înainte de a lua o decizie.

Să fiţi buni, să fiţi sinceri.

Un weekend frumos,

Irina