şi pescăruşii cred în Dumnezeu

Dacă am avea o barcă, am lua-o de zgardă şi ne-am plimba pe apă. Am lua o carte cu poezii, am lua o plapumă pe care am arunca-o peste umeri..şi am citi cu glas tare poezii, jucîndu-ne cu vocile...făcînd teatru..pîna la lacrimi încît să încremenească şi undele de atîta emoţie. Şi undeva departe, să ţipe un pescăruş...atît de îndepărtat să-i fie glasul, atît de trist...încît să ne oprim din emoţia noastră şi să ascultăm ecoul glasului lui dizolvîdu-se în apa de sub noi, lovindu-ne vîslele...

şi pescăruşii au un Dumnezeu, altfel nu ar urma atît de pios zborul de-asupra mării...şi Luna crede în Dumnezeu, altfel nu ar răsări în fiecare seară...şi noaptea îl are pe Dumnezeu, altfel nu şi-ar acoperi pletele negre cu atîtea stele...seară de seară, veşnicie de veşnicie...şi pomul care stă neclintit în voia Domnului, şi leul de o religiozitate carnivoră, şi ploaie care cade de sus în jos, şi pămîntul care naşte roadă, şi apa care ne poartă barca...

şi noi, atunci cînd suntem fericiţi.