uneori mi se face frică să îi cînt profesorului meu, e ca şi cum i-aş deschide vieţi din viaţa mea pe care nu le spun nimănui...pe care le ţin undeva ascunse în vreo venă apusă, care se degajă atunci cînd profesorul meu închide ochii şi îmi spune, cuibărindu-se comod în scaun:
- eu mă duc la film. Tu eşti compozitorul coloanei sonore. Eu voi închide ochii, iar tu să-mi povesteşti filmul...să-l cînţi aşa încît să-l văd şi eu..
şi eu, inconştient, îi povestesc amintiri pe care nici eu nu le mai ţin minte...
şi el tresare din "filmul" meu...oprindu-mă, parcă ruşinat că a asistat la o scenă prea intimă din viaţa mea şi-mi spune:
- opreşte-te...eu nu trebuie să ştiu despre asta (adăugînd ceva ce nu voi expune aici, dar care m-a făcut să schiţez un zîmbet trist...şi să roşesc de jenă că am avut nesăbuiţă să îi "povestesc" lucruri pe care nici nu le mai ştiu).
No comments:
Post a Comment