Intenţiile serioase nu întotdeauna vin în cutiuţe de velvet. Ele încep subtil prin discuţii despre o casă albă de lemn, construită pe marginea unui lac...iar în casă un şemineu arde, pe masă se rostogolesc castani copţi, şi toată casa miroase a fumuşor cu levănţică. Va mai fi şi o grădină plină cu flori. Garajul să fie mai dosit, mare, dar nevăzut. Mansardă? Mhm...da, acolo vom face un mic studiou de înregistrări...va fi plin de ghitare, microfoane, ionici...iar pianul cel mare va fi jos la parter.
Intenţiile serioase încep cu un plan ce poate nu va începe mîine, dar la sigur cîndva această casă...poate mult mai simplă, fără şemineu, fără studiou, fără grădină şi garaj va fi construită...sau poate nici ea nu va fi construită, dar intenţia a fost...şi doar o intenţie serioasă poate avea un plan...de lungă durată.
Am intrat cu inima chircită de hormoni şi frica mărului... Pridvorul mi se păruse mai lung decît de obicei, şi mi-aş fi dorit ca viţa-de-vie să fie mai deasă. Încercam să stăpînesc încordarea coapselor prin paşi mici, răsfiraţi, să nu observe nimeni că mă grăbeşte înăuntru un instinct abia trezit pe care îl descopeream nepregătită. Îmi simţeam mîinile mai lungi decît de obicei, nu aveam unde le pune, păreau descusute de corpul ce acumulase o energie...stranie.
Cînd am ajuns la uşa albă din lemn, am simţit că vocea mi se pitulase în adîncul gîtlejului, am făcut palma fuior şi am ciocănit uşor...
Scîî-îî-r-ţ..se desfăcu uşa din lemn, lăsînd întunericul dinăuntru să curgă afară printr-o fisură prin care încăpea doar şoapta: " - Tu eşti? - Da, am şoptit eu." Întunericul ce ieşise se făcuse mai mare, lăsînd să îi văd ochii de culoare peştelui fiert.
Am intrat încet ca un hoţ. Am descălţat ghetele de glod, am încercat să le dosesc într-un colţ. În casă mirosea a sobă caldă. Mi-am adus aminte că nu mîncasem nimic după ce mă întorsesem de la şcoală. Mi-am dat seamă că ţineam în mîini cartea de matematică..ca pe o evanghelie. Mă gîndeam că în orice clipă pot refuza, pot ieşi din casă sau putem face exerciţiile la matematică împreună.
Cîteva voci răbufniseră toate odată în adîncul meu..unele veneau din pîntec, altele din tîmple...pînă cînd paşii m-au adus în cămara învăluită de o lumină opacă difuzată de o veioză bătrînă. Lumina ei dezgolea fotoliile odihnite, măsuţa de lemn pe care se ofilieau cinci tufănele de culoarea sîngelui uscat, patul neatins...
Ea se apropiase tiptil de sertarul cu lăcat pe care îl desferecase cu uşurinţa unei mîini antrenate şi cu două degete îl scoase din sertar. Mîna ei înmănuşată mă înfiorase...şi totuşi m-am apropiat să-l văd mai bine. " E foarte fin", îmi spuse ea..."şi nu aş vrea să lăsăm urme pe disc." Mă invitase cu privirea să iau loc, iar singurică a mers la măsuţa de lemn pe care stătea liniştit un gramofon. Încuibase discul de vinil în şaua aparatului, potrivise piscul peste disc...şi revenise în fotoliul de lîngă mine.
"Mama mea îl ascultă cînd tata e plecat de-acasă pe mult timp.", şopti ea. Eu nu am răspuns...Priveam coperta discului pe care era scris "Erotic Lounge" şi nu mă puteam dumeri ce totuşi înseamnă..erotic.
Eu nu înţeleg conceptul "carne de post" de pe rafturile magazinelor. Adică eu înţeleg că magazinele vor vinde orice ce se cumpără, eu nu înţeleg cum cineva posteşte cu carne. Te abţii de la eticheta "de frupt" pentru un titlu la fel de vaporos ca "împărtăşit". Dumnezeu nu e inspectoratul fiscal pe care încerci să-l păcăleşti prin tertipuri legale...pentru a fi cu "impozitul în rai" plătit. Cel puţin nu Dumnezeul meu. Şi eu nu am nicio treabă cum ţin alţii post...pur şi simplu, nu înţeleg de ce să te chinui să posteşti cu carne.
Dumnezeu nu ne vrea sfrijiţi, slabi, anorexici, bolnavi, lihniţi de foame sau întristaţi. Nu cred nici că e un exerciţiu de supunere, o demonstraţie de dragoste...E un exerciţiu de a ne face mai puternici, de a ne învăţa a renunţa la ceva la care ţinem...pentru că se întîmplă în viaţă să pierdem joburi, iubiţi, prieteni, părinţi...şi trebuie să ştim a accepta că viaţa nu are întodeauna gustul pe care îl vrem...gustul de frupt...
- Cum e?
- E...bun. E foarte bun. E atît de atent şi grijuliu, de la datul mînuţei din tramvai pînă la ziua mamei mele de naştere...unde mai pui zecile de buchete de flori...Ieri mi-a adus lalele albe şi pantofii pe care i-am admirat foarte fugar dintr-o vitrină cîteva zile în urmă.
- Aha, deci să înţeleg că e şi bogat pe lîngă grija lui.
- Da, asta da, dar bani cîştig şi eu de ajuns.
- E interesant?
- Da, foarte...ştie atîtea, şi despre toate...putem vorbi despre cîte-n lună şi-n stele. De la Dumnezei pînă la reţete de sos...şi cîte glume ştie...cu el rîd ca o mireasă...pînă la lacrimi.
- Dar are intenţii serioase, cum crezi? Poate caută şi el vreo aventură...ştii cum ei se înhamă greu la viaţă..
- Vrea copii.
- Hmm..pînă aici pare a fi ideal...să înţeleg că nu e prea bun în pernă...
- Ei..mîncate-ar perna..e bun şi în pernă.
- Atunci ce are, fată hăi, de nu îţi place??
- Are un defect...nu m-a făcut niciodată să sufăr...
Am finisat-o azi. Deja am zis că m-a derutat...nu că nu mi-a plăcut, e o idee interesantă..o filosofie-religie care e curioasă, dar nu m-a convins. Nu credeam că Rebreanu e atît de romantic. Nucleul acestui roman-nuvele e următorul: fiecare om are 7 vieţi pe pămînt, timp în care trebuie să se unească cu sufletul pereche. Adică scopul tuturor acestor vieţi e să găseşti iubirea. Frumos. Poate nu sunt în anotimpul cel mai prielnic unor astfel de concepţii despre existenţa umană..parcă aş vrea să cred fericirea poate izvorî şi din munca pe care o faci cu dragoste, şi dintr-o prietenie frumoasă, şi din copiii pe care îi creşti...
Autorul spune că sufletul pereche e doar unul, şi imediat ce îl zărim, ştim din prima secundă că asta e iubirea vieţii (vieţilor). E o dragoste la prima vedere (din nou, eu nu cred în ea). În acelaşi timp, e posibil să iubim sau să fi iubit pe altcineva...dar cînd dăm cu ochii de persoana sortită...ştim că asta e dragostea, că tot ce a fost pînă la ea..a fost amăgire. E un sentiment atît de puternic, încît mori din şi pentru dragoste...pînă cînd nu eşti unit cu acesastă persoană. Unit, însemnînd..pînă nu se naşte un copil din această dragoste..
e carte din biblioteca părinţilor, de asta nu călătoreşte...
