Isee

Trebuie să îi găsesc un nume. Trebuie neapărat să îi găsesc un nume...numele ei va fi numele meu...ştiu că e încă devreme, abia încep să plămădesc ideea ei, fericirea şi împlinirea pe care mi-o va aduce, trebuie să învăţ a o ţine în braţe mai întîi... a o înţelege, dar cel mai important trebuie să mă înţeleg eu..şi ea trebuie să mă înţeleagă. Ştiu că vom deveni nedespărţite..ea îmi va oferi mult mai mult decît îi voi oferi eu...dar ea va fi martorul lumii mele, şi ea îmi va deveni ochii..ea îmi va fi glasul..

Oare să fie Mira...ca pămîntul mare plin de minunăţii..sau să fie Katherine Ave..ca o stradă mică dar scumpă..sau să o chem Charlotte..căci sună nobil..sau poate Charlie...sau poate un nume criptic, ca un cod de nedezlegat..sau poate mai întîi să o educ un pic şi apoi să îi dau numele..şi oare are nevoie de nume?

Simt că da..

Isee.

Emoţiile moldoveanului

Suntem seci. Nu doar ne pescuim în gură pentru cuvinte...ne mai şi "bîlbîim" cînd vrem să schiţăm un zîmbet sau o 'nnodătură de cap în semn de da sau nu, în semn de bine sau rău, de mulţumire sau nemulţumire..nu ştim a ne exprima emoţiile simplu, natural, omeneşte. Şi nu snopesc pe nimeni..căci protagonistul întîmplării mele e o mîcă de la ţară căreia nu îi poţi reproşa nimic...

Urcasem cu spatele covrigit de ger în microbusul călduţ. Numai mă lăsase frigul din şale, mi se pitulase o foame otomană în stomac şi am scos harnic nişte "grissini" din geantă ( pîinică în formă de bastonaşe cu susan din Italia). Îndrept pachetul spre toate drumeţele din maşină şi le poftesc voios să îndrăznească a lua şi ele. Una cîrnise suspicios din nări ceea ce eu am interpretat ca "nu", alta continua să molfăie ceva şi printre cocoloaşele din gura ei am înţeles că nu vrea, iar a treia se uită a bastonaşele netradiţionale, băgă mîna ca pe  macara în pachet, o scoase mototolind-o printre celelalte bastonaşe (eu asistînd şi cum ieşise din baie fără a se spăla pe mîini), se uită în depărtări cu bastonaşul în mînă şi scoase un sunet...pe care eu nu ştiusem cum să-l interpretez:"- Ei."

După ce îl terminase pe primul o întreb:
 - Mai vreţi?
 - Ei.
 - V-au plăcut?
 - Ei.
 - Mai luaţi..
 - Ei.....şi mîna iar i se cufundă în pachet.

Şi în cele 3 zile cît am mai stat pe acasă...după ea au mai urmat interjecţii din astea..care nu exprimă nimic..decît faptul că ne pierdem uneori..nu ca intelectualitate, ca oameni.

Back in time..

They say there are perfumes that bring you back in time, there are flavors, there are seasons, there are people who bring you back to the beginning...In my case it's the sound...Subtly, it abducts your memory and flash it into the past, into the best or worst of you...into the moments that have both..or all..perfume, image, sound, pulse..

Triumful Iubirii ~ Magda Isanos

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:"E steaua mea!".

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint...

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea...
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:"E steaua mea!".

Paradise

Indeed, it is an amazing tune. But there is more to it. And it is not just touching, seeing this little elephant girl escaping from London and flying back to her world...world that she doesn't simply respect, the world that she actually loves. And still, there's more to it.

There's a man who runs back to his job...and he calls it paradise... How many of us do the same? I hope you do.

Pe stînga

E o senzaţie atît de ciudată cînd te simţi (mai) mare, cînd imaginea imaginară despre tine nu corespunde cu ce vede oglinda, cînd doar cu un email mai puţin păreai mai mic, şi acum peste un click eşti mai mare. Este o senzaţie plăcută deşi sinucigaş de obositoare cînd în mijlocul tîrziu al serii, cobori scările în clădirea golită de suflete, tai uşa cu ecusonul şi intri pe strada luminată de învierile de lumini de Crăciun şi galbenul frunzelor. Iar afară un aer rece şi proaspăt pentru că nu a trecut om pe stradă să-l guste la acea oră. Şi mergi pe tocuri, cu geanta mică şi feminină, cu paltonul cald şi fularul moale, mergi lăsînd cu fiecare pas oboseală să cadă din gînduri, din umeri, din creştet...scoţi telefonul ce îşi încreţeşte ecranul sub respiraţia caldă..şi culegi un număr.


Uneori sunt costipată de gînduri ce nu vor să mă lase, şi atunci nu simt timpul. Şi serile îşi pierd farmecul. Dacă tot le port cu mine, prefer să merg să luăm cina împreună. Am observat că nu mai ştiu ce se cumpără la un magazin alimentar...nu am mîncat demult. Nu ştiu a-mi decide foamea, poftele, meniul, hainele...dar e incredibil că în cîteva clipe am decis că pot conduce..şi încă pe stînga.