Şi erau frumoşi. Şi erau tineri. Şi se iubeau.
Ea făcea medicină. El tot învăţa, iar verile cînd avea timp liber mergea la gara de trenuri şi încărca saci în vagoane. Într-o zi l-au încărcat în ambulanţă după un accident la aceeaşi gară...şi spre seară era făr' de picior.
Impar de picioare el nu i-a mai fost drag...şi s-au despărţit. A trecut o toamnă, şi o iarnă, şi o primăvară. Ea era pe prag de absolvire. Mergea în capitală să apere teza...alb, negru, tocuri. Căldura zăpuşitoare a făcut-o să scoată un braţ peste geamul autobusului. Braţul fu sfîrtecat de un camion ce venea pe contrasens. A rămas fără de mînă.
Uneori viaţa are lecţii crunte, mult prea crunte...
P.S. Şi au trăit şi trăiesc pînă la adînci bătrîneţe împreună. Şi cred că se iubesc, iar viaţa i-a învăţat să se preţuiască...pentru a nu rămîne impari prin viaţă.
Trist, dar de învățătură, într-adevăr.
ReplyDeleteFrumos post.
ReplyDelete"Uneori viaţa are lecţii crunte, mult prea crunte..."
dar aceasta e viata, iar noi trebuie din fiecare gresela sa luam o lectie, care mai apoi tot e spre binele nostru.
de fapt...povestea ar putea fi privită dintr-un unghi ff pozitiv...dacă nu ţinem cont de evenimente în ordinea cronologică...păi, am putea spune ca ea a fost fericită să găsească un om care să o iubească..pentru cum e ea...aşa cum e ea.
ReplyDeletepovestea asta e reala?
ReplyDeleteDoamne!...
ReplyDeletepovestea asta m-a lăsat fără cuvinte.
şi eu ştiu una:
ReplyDeleteşi se iubeau. şi-au hotărât să facă nuntă. şi au invitat câteve sute de perechi. şi au pornit să le facă invitaţie. în scris. şi să le pună în plicuri. lingând timbre şi lipidndu-le pe faţă. dar prea multe timbre erau. şi-n ultimă instanţă... au murit. intoxicaţi. intoxicaţi de timbre.
a mea pe linga a ta e ff optimista, jim..
ReplyDeleteGeorge era numele lui, nu? -))
ReplyDeletenu e relevant numele
ReplyDeletepovestea e reala si stiu si despre cine merge vorba de nenumarate ori am vrut sa aflu istoria si abia acum am aflato.
ReplyDelete