Oameni care admiră în glas

Îmi plac oamenii care rîd larg, care zîmbesc cînd plîng, care salută tare şi răspicat, care admiră în glas...da, cei care admiră în glas.

Am face lumea un pic mai bună dacă am admira în glas. Nu pe cei pe care îi iubim, pe care îi cunoaştem, ci pe cei pe care îi vedem în stradă, păşind străini alături de noi...

Ce-ar fi dacă din senin ţi s-ar spune că ai un zîmbet frumos, în stradă, un cineva, fără vreun interes, ci pur şi simplu, din bună intenţie şi din inimă sinceră..ţi-ar spune că ai un zîmbet frumos? Cred că ţi-ar mai fura un zîmbet şi ţi-ar însenina ziua.

Mi s-a spus o dată în autocar că am cercei foarte frumoşi. Fleac, da? Eu m-am simţit bine o zi întreagă...şi nu pentru că aveam cercei frumoşi...e plăcut să ţi se dăruiască bunătate. Pe acea domnişoară şi acum o ţin minte. Nu cred că o voi mai vedea vreodată, dar cuvîntul ei bun şi acum îmi răsună în căpucean, eh, sunt oameni buni...şi dacă am fi sinceri atunci cînd suntem pozitivi, am fi mult mai mulţi.

Încerc să-mi aduc aminte de cîte ori am admirat în stradă şi de cîte ori am tăcut dintr-un fel de ruşine nedefinită, de sute de ori, aş fi putut lumina de sute de ori feţe necunoscute, aş fi putut da glas emoţiei mele pozitive pentru a o împărtăşi şi altora.. dar am tăcut...

Nu o voi mai face. Îmi plac oamenii care admiră în glas.

Despre frumuseţe

Demult voiam să scriu despre asta. Despre frumuseţe, în special cea feminină, exclusiv cea feminină. Nu sunt înclinată sub vreun unghi greşit, da - o zic şi eu aşa să pară postul mai lung şi poate eventual evit nişte concluzii greşite. Deci,

îmi place să le admir, pe toate, de toate culorile, de toate vîrstele. Văd atîta frumuseţe în jurul meu, frumuseţe care nu se urcă pe banere, nu stă cocoţată pe vitrine, nu luceşte metalic pe coperta Vogue. E frumoasă pentru că nu ştie că există...sau poate ştie dar are un stil, nu în sens de modă...nu mă tentează, pur şi simplu un STIL...de existenţă, de a ţine mîinile pe braţe, de a scrie, de a bea ceaiul...Lucruri care par invizibile, neglijabile, nimicuri -nah. Pentru mine ele sunt fundamentale!

De cîte ori m-am prins să admir mîini în tramvai, culoarea lor, tăietura frumoasă a unghiilor, încordarea lor în strînsoare cu bara...şi-mi era suficient, fără a ridica privirea spre chip, îmi era suficient să zic: ce frumoasă fată.

Sau ţin minte că văzusem o domnişoară atît de simplă ce venea spre staţie, la prima vedere părea incapabilă de stîrni vreun interes şi cum ţinea ochii în jos nu cred că îi trecuse prin cap să o facă. Avea nişte pleoape de un roz catifelat, moi şi pufoase - cred că avea un suflet bun, atît de mult îmi doream să o cunosc - pe fata cu palton maro lung pînă-n pămînt şi cu pleoapele roz.

Am văzut frumuseţi încoronate de o dantură corolară...dar le-am numit frumuseţi doar cînd dantura a răsărit în zîmbet. Am văzut frumuseţi în înclinarea capului, în fîlfîitul genelor grele, în voce...şi de obicei, nu erau figuri de coperte. Pe coperte nu ar fi avut niciun farmec, pentru că farmecul e viu, uneori doarme, uneori scrie ceva, sau rîde...

Uneori mă întreb dacă şi pe mine mă urmăreşte cineva aşa, precum o fac eu..şi..

Nu sunt femei urîte trupeşte. Sunt culori şi lumini pentru toţi. Trebuie doar să le descoperim pe ale noastre..

va urma.

Belgia

Nu am păţit nimic rău şi nu v-am uitat, prieteni. Pur şi simplu, mă iau cu rămăşag cu timpul cam des în ultimul timp şi cam de fiecare rămîn păgubaşă. Şi azi e cam aceeaşi poveste de asta voi fi scurtă.

Am călătorit un piculeţ. Aici e Bruge. Minunat oraş belgian!













Ador pufoşenia asta de nori!




Vedere din turnul Belfry de la 88 m înălţime. Mai jos Maneken Pis. E foarte mic, chiar dezamăgire. Poate mîine mai adaug ceva...