Giulia

Era întuneric de un şase dimineaţa de noiembrie. Eu căutam Meleri, 14.

Maestrul îmi explicase că Giulia e fetiţa de care urma să am grijă în următoarea oră. Îmi spusese că e un pic neobişnuită...are Down, şi necătînd că te priveşte cruciş, e o fetiţă foarte isteaţă şi..alertă, de asta să am grijă să nu mă pocnească cu ceva.

O aşteptam.

Giulia e în clasa întîi. Venise cu papa, cu frăţiorul mai mare şi cu ghiozdanul. Imediat ce intraseră Maestrul îmi făcuse semn..adică iat-o! Era toată roză şi de cum intrase se învîrtea în jurul osiei ca o planetă. Mă privise simplu, de parcă ne cunoşteam dintotdeauna şi reveni la mişcările ei de titirez. Tătal ei îşi sărutase degetele şi le lipi de obrajii neastîmpăraţi ai fetei. După care plecă.

O luasem de mînă. Docilă - ea. Intrasem în clasă şi ia-o de unde nu-i. Se băgase sub masă, apoi o pierdusem în miezul unei bătălii între picii care îşi făcură un mic ring din jacketele lor. Apoi, cînd reuşisem să pun mîna pe dînsa îi zic: " hai să desenăm!". Şi spre uimirea mea, acceptase din prima. Mi-a spus să-i desenez un diamant. Eu am desenat un triunghi. Nu pot desena. Să fost un alt copil, poate rîdea de mine, dar ei îi plăcuse. Mi-a spus să-i desenez o "piciulă". Ce e asta o piciulă? O întrebasem pe dînsa, dar ea îmi răspunse rigid. " Piciula e o piciula!"

Desenează, Irina, o piciulă îmi spuneam eu. Disperată, m-am întos la un pici mai măricel de lîngă mine şi-l întreb încetişor: " Che cos'e una piciula?". El nu ştia. Clar.

Am desenat un omuleţ, unicul pe care-l pot desena. I-am făcut ochii mari ca la Mickey Mouse, nasul...şi cînd am ajuns la guriţă, ea îmi înşfacă carioca din mînă şi trasează o linie dreaptă de riglă. De ce nu rîde, o întrebasem eu. "Pentru că nu vrea să rîdă!". Am insistat, desenînd un alt omuleţ, şi apoi un alt omuleţ..şi încă unul.

Toţi erau trişti.

Apoi începuse lecţia şi a trebuit să o conduc în clasa 1C.

Ciao, Giulia...

Domnişoara S. Epilog.

Totul a început de la un gînd. Banal, de altfel. De ce e atît de odioasă singurătate? Tuturor li-e frică, am fobiezat-o, i-au pus scufiţă neagră pe cap şi o stigmă în frunte...Ebbene, merită. E plictisitoare, depresivă, mai mult - e înfricoşătoare...dintr-un SINGUR motiv: nu ştii cît îi durează permisul de şedere.

Şi uneori te întrebi " da' dacă rămîne pentru totdeauna?" Tristă perspectivă, nu? Cearşafuri reci, veşnic mirosind a damă, frigider de "nutriţionistă", garderoba pline de fuste şi ciorapi de mătase..nicio cămaşă largă în care ţi-ai ucide dorul sau somnul, niciun pantof gigant printre francezine, nicio cravată aciuată cîndva din anxietate sub sofă.

Dam, de-a dreptul trist...

Şi totuşi singurătatea nu se dă după uşă, nu ar trebui să se dea după uşa inimii din primul impuls de frică...căci de obicei, acel gol se umple greşit. Băgăm oameni în suflet doar pentru a ne convinge că mai putem cuceri, revenim la poveştile din trecut deja expirate doar pentru că ne simţeam de-a dreptul fericiţi atunci şi încercăm să sfidăm timpul, să-l întoarcem înapoi...ne ataşăm de oameni din primul surîs, din prima invitaţie sau din a doua..nu pentru că o vrem, ci pentru că nu vrem singurătatea. Şi aici greşim.

Ea vine nu cînd îi abate ei, ci vine premeditat..din dezamăgire, sau din incompatibilitate, sau dintr-o profesie obsesivă şi mîncătoare de timp, dintr-un viciu greu de suportat, din prostie...ea are motive să vină.

Şi nu e cazul să o ignori, să o sfidezi sau să simulezi că nu îi simţi prezenţa...e cazul să o accepţi. Şi să o studiezi.

Oamenii ce fug de dînsa nu se încred în sine destul, nu se respectă suficient, nu ştiu cît de mult preţuiesc...de asta se întreabă " şi dacă rămîn singur/ă? " Şi dacă nu te va mai iubi nimeni?

Păi, e cazul să răspunzi sincer la întrebare pentru care ai deja un răspuns. Toţi ştim unde suntem slabi, unde s-ar mai putea de sculptat, de cioplit în vreun nărav prost, de siliconizat nişte creieri sau abilităţi..ACUM e momentul să o faci, căci ai timpul..şi ea a venit să te înveţe ceva, a venit cu un mesaj. Nu a alunga prea repede, căci ea are bun simţ, de obicei..şi ştie cînd să plece.

Ce bine că eşti ~ Nichita Stănescu

Ziceam de-o tradiţie de vineri, da? Una foarte veche de tocmai 2 săptămîni dintre care una am trecut-o aşa pe unde ruşinos, pe unde mă justifica termometrul, dar azi nu am cum să mă scuz..şi mă gîndesc ce să bem...şi ce să ungem pe pîine.

Sunt nemaigîndit de pretenţioasă în seara asta, cred că oboseala mea se străpuşeste..vreau ceva ce s-ar digera uşor...care s-ar mistui repede şi ar chema un somn sănătos. Poate Stănescu, ce ziceţi? A, da..vorbesc singură cu mine. Ok, atunci eu sunt de cord cu mine...Doamne, ce repede m-am împăcat. Facem karaoke, versurile sunt mai jos, muzica pe youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=9xz5eQIz2po

Ce bine că eşti ~ Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.


P.S. ador acest cîntec...

Domnişoara S. Partea III.

Rochia era galbenă, cădea uşor peste genunchi. Nici cochetă, nici tereziană. Invita la un ceai rochia ceea...un twinings earl grey poate sau poate unul de muşeţel. Ştiam că-i vă plăcea. Nu-i denatura nici chipul, nici firea. A rămas la fel de serioasă, doar că o înseninasem. Nu mi-a reuşit nicicînd să o înveselesc, dar mi-e atît de suficientă limpezimea privirii ei, calmul mîinilor să ştiu că totul e bine, încît mă obişnuisem cu zîmbetul ei trist ca o cicatrice.

Vă rog să pronunţaţi eSSe, cînd citiţi S.

V-am spus că nu-i spuneam nicicînd pe nume la începuturi? Avea un nume mult prea lung, şi apoi era nu chiar frumos. Îi găseam tot felul de denumiri scurte, drăguţe, înşelătoare...eram prostuţă să-i ocolesc numele. Am învăţat să-l pronunţ, din respect. La început suna foarte nenatural, apoi am ajuns să-i privesc ochii mari şi să-i spun pe întreg numele: " Tu eşti, S.!"

Am hotărît să o schimb. Dacă tot i-am schimbat rochia, de ce nu aş face un pic mai mult. O despletisem, avea podoaba lungă şi noduroasă, dar noi aveam mult timp, eram doar noi două, în pulsul unei seri...şi-am apucat să-i descîlcesc toti colţii, să-i netezesc firele rebele, împletind fire şi vorbe. Mă învăţase să nu plîng, să nu vorbesc prea multe, să nu mă poticnesc de ranchiuna mea, să nu judec, să nu ma omor în gînduri, ci să trag concluzii...să găsesc remedii şi nu vinovaţi..m-a învăţat să tac şi să iubesc liniştea atunci cînd mi se oferă.

Mi-era foarte scumpă, deşi nu aveam întotdeauna nevoie de prezenţa ei, însă ştiam că de fiecare dată cînd vine la mine, a venit timpul să învăţ ceva.

Nu ştiu dacă va urma...

A venit timpul pentru sugestiile şi ghicitorile voastre. Spuneţi-mi cine sau ce credeţi că e. Promit că pîna la urmă îi voi pronunţa numele întreg.

Pe picioruşe :)

Nu am scris demult. Am avut momente cînd mă înfricoşasem...îmi părea că nu-mi mai iubesc blogul, că mă plictisesem de el şi urmează o spovedanie ruşinoasă.

Huuu, a fost doar temperatură! Aşa un gînd tîmpit poate veni doar într-o căpăţină fierbinte! Sunt bine eu, parcă e bine şi blogul. Un pic părăginit şi uitat, dar eu am avut de suferit mai mult ca dînsul oricum. :)

Aşa am eu o tradiţie, una alta - nu cea de vineri, să-mi adun toate bolile în noiembrie. Nu ştiu ce fac, că parcă nu am semnat niciun contract cu ele, nu am jurat strîmb pe dînsele, dar îmi vin toate la grămăda tocmai atunci şi fluturînd cu arătătorul parcă mi-ar spune: " Stai, draga lelii, că dacă eşti tînără nu înseamnă că nu-ţi fac şi eu o vizită! Aşa...una şi bună în noiembrie!"

Ei, bine, este şi partea bună a anului pînă la urmă. Şi apoi, îmi place acest orar, îl am pe decembrie să mă aduc în ordine ca să intru sănătoşică în noul an.

Mda, am ales şi eu temă de revenire pe blog...

Multă sănătate la toată lumea! Ne mai auzim. :)

Boala ~ Marin Sorescu

Cine nu doarme, să se aşeze la foc cu mine. De azi încep o tradiţie. Să ia o cană de ceai şi să asculte poezie. Poezie care-mi place. Egoist, dar e vinerea mea, e 11-le meu de seară şi e bucăţica mea de suflet pînă la urmă, pe care o desfac ca pe-un ţolic şi vă poftesc cine doreşte să se tolănească lîngă mine pe blog. Da, da...nu uitaţi de ceai. Aha.. acolo pe taburet.

Boala ~ Marin Sorescu

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Concurs de eseuri: Născut în '89.

V-ati nascut in anul 1989, anul in care a cazut Cortina de Fier. Daca va
aniversati 20 de ani in 2009, BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie
si Dezvoltare) va invita sa va prezentati opiniile asupra modului in care
a evoluat viata in tara voastra in ultimii 20 de ani de schimbari
importante, intr-un eseu care sa nu aiba mai mult de 1.500 de cuvinte.

Un juriu international format din scriitori de marca va selecta
finalistii, acestia urmand a fi invitati la o ceremonie de premiere la
Londra. Premiul intai consta intr-un stagiu de practica de o saptamana la
Financial Times. Alte premii vor fi acordate de UniCredit Group. Cele mai
bune eseuri vor fi publicate intr-o publicatie speciala.

Va rugam sa va trimiteti eseul fie in romana, engleza sau rusa la adresa
de e-mail: bornin89@ebrd. com

Data limita: 31 decembrie 2009

Informatii suplimentare:
http://www.ebrd. com/bornin89

Cine te-a blestemat octombrie

cine te-a blestemat octombrie
de te-a făcut gropar
şi ţi-a-mpuns la piept ac cu aţă neagră
de care coşi flori

azi ai două deja
din buchetul meu
şi-mi tot furi cîte una să-mpleteşti coroană


cine te-a blestemat