STAY POSITIVE

În ultimul timp am cam lipsit de pe blog din motive întemeiate. Ieri am închis un proiect la care lucrasem 6 luni şi am fost gazda unei prezentări pentru oameni nici puţini, nici mici. Dar asta v-o spun nu pentru a mă face de lauda voastră ci pentru a vă face să înţelegeţi că eram foarte stresată şi cuibărită în baze de date, exceluri şi ppt-uri şi nu doar...

Povestea începe de luni. Mi-am zis eu că 2 zile sunt suficiente pentru a crea un powerpoint decent şi a aranja toate datele într-o manieră prezentabilă. De cu zori eram antrenată în template-uri, tabele, grafice şi alte năzdrăvănii care mi-au consumat jumătate de an. Pe la 11 deja gîfîiam de inspiraţie.

Trebuie să vă mai spun ceva important. Eu nu prea cred în autosugestii, medidaţii ş.a. Dar de luni îmi dădea tîrcoale un gînd nepoftit „Stay positive”. Eu nu mi l-am scris nici pe perte, nici în telefon, nici nu mi-am propus să-l ţin minte cumva...îmi venea din senin şi asta mă facea să rîd zîmbesc. Ok, whatever..stay positive. M-a vizitat şi în timpul muncii mele de cu zori şi l-am lăsat să stea cu mine cu condiţia să nu mi se bage în vreun slide. Am observat că deşi nu îi dădeam vreo importanţă, îmi făcea bine..mă calma în toată fuga mea.

Apoi...BAH!!! Şi computerul meu face C-Î-R-Ţ! C-ÎÎÎÎ-R-Ţ!!!! Ecranul se făcuse albastru cu avertizări malefice, pop up-uri huligane mi-au invadat munca celor şase, Şase, ŞASE luni! Nu se mai mişca nimic din loc...nici tu excel, nici tu powerpoint, nici tu browser, nici tu shut-down. Am bruscat computerul moldoveneşte apăsînd forţat pe shut down..l-am reabilitat...dar computerul meu era pe patul morţii de-a binelea. Unica funcţie disponibilă: shut down. 

Am pierdut TOT...în afară de gîndul „Stay positive”. Şi trebuie să vă spun că nu îl găseam deloc ridicol. L-am îmbrăşişat în mintea mea cu tot calmul şocului...şi am zis: ok, stay positive. Dar „stay” nu e verbul ce mă caracteriza în acel moment. Am luat computerul pe sus şi tulea la HELPDESK (IT-işti). Le zic că am un problema con il mio computer...la care unul din ei scoate arătătorul din buzunar şi ţinteşte spre un numar de telefon de pe uşă: sună la dînşii şi deschide ticket..şi mai spre seară dacă nu rezolvă problema telefonic, vină la noi dacă om mai fi pe aici. Ragazzi, voi nu înţelegeţi nulla...Mi-am scrijelit numărul în palma asudată. Am ieşit după uşă, am sunat la numărul cu pricina, am dat binevoitor din cap cînd mi-au spus că mă contactează pînă diseară, am închis calm telefonul şi ŢUP – înapoi după uşă în biroul plin de IT-işti. Sempre tu? (iar tu?). Da, da, am sunat şi mi-au spus că nu mă pot ajuta telefonic şi mi-au spus să mă adresez la dvs. Sicura? (Eşti sigură?) –Da, da, le zic eu...vă rog să nu pierdem timpul cu chestionare căci eu am date de preţ în acest computer şi un deadline usturător. 

Era 12.45. La ora 13.00 (ora sfîntă a italienilor cînd toţi iau prînzul) eu stăteam în rugăciune lîngă unul din ei care se apucase de machina mea..cînd dintr-odată, el mă priveşte cu nedumerire: Signorina, noi tot suntem oameni şi mergem la prînz. Vino peste o ora. Dar nu, mai bine peste 2.

Nu eram nici disperată, nici în panică, nici înciudată...eram positive de-a binelea. Am revenit în fotoliul meu, am pus coatele pe masă şi capul într-un roi de soluţii. Gîndeşte, Irina! 

E straniu, şi o spun cu mîndrie, dar nu mi-am pierdut cumpătul nici pe o clipă. Mi-am întrebat colegii cum le merge, ce sarcini au azi de făcut, unde merg pentru a lua prînzul. M-au întrebat şi ei pe mine cum o mai duc...şi eu am zis un bene-bene sigur. Posibil că eram încă în şoc. Gîndurile mele se roteau cu turbulenţă pentru a găsi o soluţie. La fine (peste 2 minute), eram în drum spre casă.

Mi-am adus computerul de acasă şi fiind fată deşteaptă păstram back up-uri pe surse externe... cam vechişoare, dar o noapte de muncă m-ar fi salvat. Am început din nou powerpointul, lucram calm, însoţită de acelaşi gînd „ stay positive” care nu mă lăsase nici la grea agonie..

E drept că pînă la urmă nu stăteau lucrurile atît de simple, căci tot outlookul meu era răpus, respectiv toate conferinţele şi emailurile nu putea fi accesate, nu puteam scrie niciun email..şi a trebuit să anulez cîteva întîlniri preconizate pentru acea luni...dar cel mai important era sub control.

Sunt recunoscătoare acestui gînd care m-a ţinut în hăţuri...şi chiar şi atunci cînd vi se pare că sunteţi pînă peste umeri în rht..gîndiţi-vă că ar fi putut fi şi mai rău şi  STAY POSITIVE.