Azi s-a întîmplat să trec prin supermarket pentru nişte cumpărături domestice. O fac săptămînal şi am deprins o cursă fixă printre departamente ceea ce-mi economiseşte considerabil timpul, şi banii... uneori.
Deci, la Esselunga(supermarketul la care merg eu de obicei) mă întîmpină coşurile cu fructe şi legume felurite care stau aşa exhibiţionist în culori ce au supt soare. Pac-pac..dacă am poftă mare mă mai sminteşte vreun kil de banane sau poamă, sau cireşe sau ...gata (e prea tîrziu să trag o fugă de bicicletă pînă acolo). Apoi, lactatele, apoi cărnurile, ceai, brutărie, chestii de damă şi acasă. Treaba-i scurtă mai ales cînd nu ai bani.
Dar azi s-a întîmplat să merg la un alt supermarket. Pe ăsta nu-l cunosc bine şi cum rătăceam printre compartimente căutînd ceai verde, m-am aciuat în faţa unui stand plin cu creioane, carioci, pensule şi acuarelă..toate atît de viu colorate, personalizate...pentru fetiţe pinky cu kitty, pentru băieţei - spider man...ochii îmi alergau sălbatic peste o întreagă împărăţie pînă i-am înfipt într-un set imens-imens...cam de-un m2 de creioane. Vă imaginaţi cîte creioane, cîte culori?!
DA! Iată pe ăsta aş vrea să-l cumpăr finuţului meu Vlăduţ! E adevărat că are doar 4 luni, dar..hm..le va folosi pe la 4 ani..oare ce se întîmplă cu creioanele timp de 4 ani? Poate atunci vor fi alţi eroi desenaţi pe creioane şi spider man nu va mai fi in vogă..(nişte gînduri ce treceau prin mine atunci)..şi m-a pocnit.
M-a pocnit o căldură micuţă şi plăcută ca zulufii unui îngeraş...o stare inexprimabilă, instinctuală cred, se cuibărise undeva în piept şi se desprinse într-un zbor prin suflet. A fost pentru prima oară cînd am vrut-o atît de conştient, atît de clar, atît de mult să fiu mamă..să ţin un pumnişor alb în mîna mea pe care l-aş conduce într-un contur de desen...peste căpuceanul căruia m-aş apleca pe înserate în şoapte de poveşti...
Nu vreau să exagerez în simţirea mea. De fapt, cred că toate fetele simt asta, chiar mult mai devreme decît mine..am văzut multe prietene (mai mici decît mine) aprinzîndu-şi ochii la vederea unui muguraş din ăştia, întinzînd mîinile să-i ia în braţe, să se joace cu ei..în timp ce eu îi priveam mai mult cu frică pentru fragilitatea lor. Conştientizam că voi fi şi eu mamă cîndva, dar nu simţisem gustul acestei fericiri...nici acum nu pot spune exact ce simt, dar simt că aş vrea să ajung să cumpăr creioane colorate pentru piciul meu cîndva.
Copiii nu sunt fragili, uneori sunt mai puternici decat noi, cei mari. Eu am un baiat de 14 ani si citind ce ai scris ma intrebam cand a trecut asa de repede timpul. Sa ai un copil merita toate sacrificiile si greutatile.
ReplyDelete@ GMX,
ReplyDeletea..şi eu care credeam că vorbesc cu o fetişcană, tutuindu-vă, pardon. Acum ce mă fac? :)
Să vă trăiască băiatul, 14 ani- e deja flăcău. :)
Cît despre fragilitate, mă refeream la faptul că atunci cînd sunt mici de tot..nu-i poţi apuca cum vrei, tre' să ţii căpuceanul atent, nu au voie să stea pe funduleţ..căci sunt atît de moi şi plăpînzi, la asta mă refeream..de ăşti mai mari nu mă tem nici eu..adică mă tem, atunci cînd încep a pune întrebări. :))
Pentru mine momentul cu "creioanele" a venit mai tarziu decat la tine. Dar toate trecem prin dorul acesta. Mi-au dat lacrimile si m-au coplesit amintirile... Postarea e superba, pozele strang de inima. Nu-ti jelesti tu, cititorii, Irinus...
ReplyDeleteerrata: tu, cititorii - tu cititorii
ReplyDelete@ star77,
ReplyDeleteah, nu ştiu..cred că pentru a simţi pe deplin dorinţa asta trebuie să ai un bărbat iubitor alături de care ai vrea să-ţi petreci toată viaţa şi atunci cred că laşi dorinţa asta să te copleşească totalmente..
pozele astea mă emoţionează şi pe mine..
Irina, as vrea eu sa mai fiu o fetiscana..:) Nici cand sunt bebelusi nu sunt fragili, asa cum cedeam noi, o să vezi!
ReplyDeleteai skris foarte frumos, insa simtsirea e mult mai puternika atunci kind ai un Iepurash mik de vreo 11 luni, shi kare pune tot ce vede in guritsa, treci pe linga vreo ghereta ku careoci, kreioane, pensule shi multe, multe kitsibushuri, stai shi visezi oare kind o sa kumperi shi tu din astea pentru Ingerashul tau!
ReplyDeleteSunt minunate aceste emotsii !!!
@ GMX,
ReplyDeletesuntem ceea ce ne dorim să fim, sau cel puţin am putea fi..dacă nu am avea paşaport... Da, cred că trebuie să o simt pe pielea mea să înţeleg asta. Să ajung sănătoasă pînă atunci că vă scriu eu ce simt :))
@ Niutka,
absolut de acord! ce am simţit eu a fost o scînteie..şi mă întreb cît de mult se schimbă universul cînd devii mamă? Hai să aşteptăm şi om vedea noi ;)
"cred că pentru a simţi pe deplin dorinţa asta trebuie să ai un bărbat iubitor alături de care ai vrea să-ţi petreci toată viaţa şi atunci cred că laşi dorinţa asta să te copleşească totalmente.."
ReplyDeleteNu cred ca aveam pe atunci pe cineva iubitor alaturi, dar jelea ma apuca destul de des. Corect ai definit emotiile: instinct. Cred ca tine de ceasul biologic... si e minunat cand suna pentru doi, nu a singuratate...
"A fost pentru prima oară cînd am vrut-o atît de conştient, atît de clar, atît de mult să fiu mamă..să ţin un pumnişor alb în mîna mea" - tu vei fi o mama foarte buna. Eu sunt sigura de asta.Deja imi inchipui peisajul in care mergi pe strada si tii in brate un pici frumos ca si tine :*.
ReplyDeleteDacă vei cumpăra creioane, acuarelă, carioci, hârtie colorată pentru copiii tăi... atunci eu vreau să fiu unul din ei :-P
ReplyDeleteApropo, mama şi în prezent îmi cumpără carioci, periuţe şi pixuri colorate... acum când am 22 de ani.
@ Alina Timotin,
ReplyDeletealinuş, mulţumesc. Noi ne vom plimba tote trei cu odraslele cîndva. :)
@ Jimmy,
>:D<..copil mare ce eşti tu :). Hai, că dacă ajung să fiu acasă de ziua ta de naştere, nu voi avea bătaie de cap la faza cu cadoul :P
E speciala simtirea...Eu de cind ma stiu am stiu sigur ca vreau sa fiu mama...si desi din adolescenta sentimentul pregatirii persista, acum uneori zic, nu mai pot astepta :) Si asa fuge timpul asta pe linga mine, si mai spuneam odata ca vreaus a fiu mama tinara :) asa ca Ira, e ceva frumos si desi multe sunt de indurat anume sentimentul asta ma face fericita ca sunt femeie si nu barbat. Iubesc, simt, traiesc si ei, dars entimentele sunt incomparabile.
ReplyDeleteda, si imaginele sunt superbe, si gust alese :)
ReplyDelete@dorinacojocaru,
ReplyDeletelas' că vor veni şi timpurile cînd vei umple paginile blogului tău despre ghiduşiile copilaşilor tăi, şi sunt sigură că vei fi tînără şi atunci :)
Domnul să ne păzească să ajungem sănătoşele..pe noi toţi. :)
felicitari.
ReplyDelete@ atravedilum,
ReplyDeletecred că încă nu este motiv de felicitare..:)
cel putin stii ca ai in tine instinctul si nu esti precum tzoapele cvasiintelectuale care, vezi tu, nu au timp pentru ca vor sa-si construiasca o cariera.
ReplyDelete