Sunday, July 31, 2011

Din primul

Am umblat halucinată cu o droaie de dorinţe şmîrcîind ca nişte sugari toate în lupta pentru primul salariu. Am lunecat de la Canon, la HTC, la lenjerie, la cărţi, la cămăşi, la tot ce am vrut cîndva...ca în final...să nu mai vreau nimic. Sunt fericită...de zilele mele lungi, de orarul meu nebun ce mă ţinteşte într-un mediu pe care l-am căutat lung, un serviciu ce îi dă timp liber puţin încît să ajung să îl administrez ca pe un medicament.

Şi totuşi ce îmi voi lua din primul salariu? Cred că e mai plăcut gîndul decît actul în sine..

Исполняя наши желания мы их теряем.. (Petrov Dumitru)


Un OST blînd..

Tuesday, July 19, 2011

Întrebarea zilei CUC

E prima mea întrebare "construită" pentru Ce?Unde?Cînd?.

Replaced word: shine.

In the July edition 2011 of NewScientist there is an article: The children who shine before they grow up.

" Leslie Gordon and her husband Scott Berns could not figure out what was ailing their infant son, despite the fact that they were both paediatricians. He was failing to get weight, had cut no teeth and his hair was falling out. The diagnosis, whe it came out in the summer 1998, was devastating. Sam had progeria, full name Hutchinson - Gilford progeria. Only 80 children in the world are known to have this syndrome and on average they die at the oge of 13..

This article reminded me of a movie directed by David Fincher that 3 years ago seemed pure science-fiction.

Question: what word is replaced by shine?

Monday, July 18, 2011

Tînăr

Simte-te. Orice parte a corpului tău e uşoară şi sprintenă ca o pană. Nici măcar nu-ţi dai seama de masa membrelor tale, nu le observi, nu le acorzi atenţie..deoarece nu te dor. Nu ştii unde exact stă priponită fierea ta, unde lucrează de zor ficatul, unde plămînii tăi stau cocoţaţi, unde se covrigesc intestinele...nu ştii pentru că nu ţi-au atras atenţia nicicînd organele tale tinere, organele tale sănătoase.

Uneori, rareori, dar totuşi uneori..îmi place să mă opresc din mers, păşind pragul bucătăriei sau ieşind din baie, conştientizînd că îmi duc uşor mîinile, că îmi port lejer paşii, că nu mă doare nimic..sunt tînără..şi vreau să mă bucur de acest dar, de această anatomie, de această construcţie viguroasă...care ştiu că va păli în timp..dar azi..azi sunt tînără.

Thursday, July 14, 2011

Milan-Milan

De nu ar fi norii ăştia bureţoşi, cred că nu aş sta pe blog să scriu despre Milan în Londra. De fapt, aş sta..vara 2011 îi adună pe mai mulţi prieteni de ai mei în Milano...de asta voi încerca să vă descopăr cele mai splendide şi delicioase ulicioare şi atracţii milaneze.

Cînd voi pleca din Italia, cel mai mult îmi va lipsi bucătăria..nu Buenos Aires (stradă în Milan) unde se tolănesc vitrine fancy, nu soarele înăbuşitor, nici vocile înalte, nici gesturile accentuate..ci anume bucătăria. De asta, o sugestie pe care o recomand tuturor celor care vor să guste din viaţa italiană, e să nu vă precupeţiţi pentru un restaurant italienesc. Italienesc. Milano e plin de restaurante din toate colţurile lumii, dar dacă sunteţi pentru prima dată în Milano pentru un sejur mai mic de 2 săptămîni, renunţaţi la McDonalds, la sushi, la bucătăria chineză...pentru a vă înfrupta din bucătăria mediteraneană...cucina italiana. E delicioasă, e sănătoasă, e variată.

Ce comandaţi depinde de preferinţele individuale, dar şi de oraşul în care vă aflaţi în Italia. Fiecare regiune/oraş are o specialitate. De exemplu, in Milano se pregăteşte Cotoletta alla milanese - ce e un schnitzel de vită. E imens şi foarte delicios cînd e servit cald. Tot în Milano se mănîncă bine Risotto alla milanese care se pregăteşte cu şofran galben. Eu nu sunt foarte entuziasmată de orez, dar cred că o dată merită de încercat. Sau o altă alegere ar fi Ossobuco alla milanese. Sinceră să fiu, încă nu l-am gustat. Dar o voi face neapărat. Dacă încercaţi voi primii, spuneţi-mi cum e.

În dependenţă de oraşul în care vă aflaţi, informaţi-vă despre specialitatea acelei regiuni. O regulă generală, din practica mea personală..înspre sud bucatele devin tot mai delicioase. Înspre mare - nu rataţi bucatele din peşte şi fructe de mare..gnaaam.

Saturday, July 2, 2011

The Tree of Life

Ieri am privit "The Tree of Life" fiind instigată de un reportaj de la Jurnal TV în care jurnaliştii păreau a fi confuzi, retinceţi în a recomanda filmul, pierduţi în esenţa lui, calificîndu-l drept un film complex, profund şi lipsit de sens...

E un film..nici greu, nici lipsit de sens, nici simplistic..e un film despre VIATA. Şi din cauză că viaţa nu poate fi definită uşor, fimul e sucit.

Terrence Malik introduce scene filmate feeric..de la Geneză pînă la viaţa post-mortem, tot asta fiind egal cu viaţa, despre asta fiind filmul. Scenele Big Bang-ului..foarte National Geographic..m-au făcut să mă simt atît de infimă, dar sunt comparabile cu durerea unui om ce pierde un om iubit. Cred că simţim aceleaşi explozii, ardem în acelaşi foc. Deşi Malik nu pare a fi creaţionist, familia din obiectiv  e foarte religioasă..şi viaţa se termină dacă nu cu rai, cel puţin cu un mal de mare unde ne vom revedea cu toţii. Deseori între scene apar luminiţa unei lumînări..cred că sunt suflete..cred ca după moarte arătăm aşa.

Filmul nu e doar despre Geneză şi Moarte, e şi despre scobitura dintre astea două..despre cum creşte un om, suferă, se face mare, înţelege, învaţă, se revoltă, iubeşte, suferă..moare. Unii vor adormi privindu-l, alţii se vor plictisi, alţii se vor deprima de la Lacrimosa lui Mozart, alţii se vor inspira din seva filmului şi frumuseţea vieţii, alţii vor pleca pierduţi..

E doar o interpretare - una foarte frumoasă deşi cu precădere pesimistă..ceea ce mi-a displăcut. Dar e un film pentru care s-a oferit premiul Palme d'Or..şi e frumos.