De ce scriu versuri

Nu pentru că am talent, nici stofă n-am. Vreau să cred că am personalitate, dar nu e ăsta motivul din care scriu versuri. Nu gîndesc în rime, şi nici nu gîndesc ritmat. Nu vreau să scriu cărţi, nici poetă nu vreau să mă fac. Ceea ce scriu eu - e ca rîul...curge, nu filtrează nimic, ci dimpotrivă..e tulbure, nămolos uneori, căci scriu versuri pentru a acoperi cu un scut..ceea ce nu vreau să se ştie, dar am nevoie să strig. Ceea ce e foarte intim, dar am nevoie să răbufnesc..şi răbufnesc în versuri...e un fel de plîns. Da, un fel de plîns de cele mai multe ori.

Iubiri in limbi

azi sunt atît de pustie
fără cuvinte
de îţi scriu - nu ai cum să citeşti
nu ai cum să-nţelegi
iubiri în limbi


şi frică-mi-e de mine
de nebunia mea
şi de prostia mea
de laşitatea ta
de ce nu a fost şi ce nu va fi
iubiri în limbi

şi hai şi-om tăcea
şi ne-om ascunde
şi om trăi cumva
pe lîngă cineva
şi vom iubi...

oricum vom iubi.

Alo! Ce an? Planeta Pămînt?

Auuuu!!! Mai este cineva pe aici? Lumeeee? Pustiu şi rece? Părăginit, uscat? Muzica se-nnoadă-n cîlţi, comentariile nu se întrevăd de praf...gînduri uitate.

Iertaţi-mă! Primiţi-mă înapoi! Eu am revenit!

Am intrat umilă de tot pe acest tărîm, mi s-a făcut ruşine c-am lăsat toate aici fără pază şi dragoste, nici zăvor, nici apă la drumeţi, nici soare, nici ploaie...nici eu.

V-am uitat din mai multe motive, dar promit că stau pe-acasă...pînă nu-mi saltă mintea-n cer din nou.

Sunt fericită, şi obosită..şi zîmbesc!

Noapte bună, prieteni.