Prin cuvinte

Ieri nu am fost în stare să articulez senzaţiile trăite post-faptă. Prin canalele gîndurilor mele treceau şuierături surde...nici eu nu mai auzeam nimic în sufletu-mi obosit. Dar spre noapte..cînd m-am regăsit în albia patului cald şi moale, lipindu-mă de cerşaful alb precum se lipeşte aluatul încă aburind de pereţii unei oale...cînd am lăsat muşchii corpului meu să respire în pulsul unei nopţi tăcute şi gîndurile să hoinărească precum o herghelie de cai flămîndă peste dorinţa făpturii mele şi fapta fiinţei mele din acea azi - mi-am dat seama ce simt. Cancer. Atunci cînd ştii că mai ai puţin de trăit, nu te mai întrebi cum să trăieşti. Trăieşti.

Noi ne naştem, trăim, murim...şi nu întotdeauna în această ordine...