Septembrie

Sunt ruginie, dar de tine niciodată

cînd prin venele frunzelor curge soarele
culcîndu-le într-o îmbrățișare de vînt
peste pleoapele moi ale pămîntului

sunt ruginie, dar de tine niciodată

cînd soarele coagulat în globurile strugurilor
miroase a fîn cules și pămînt obosit
strecurat printre palmele tale făcute pîlnie

sunt ruginie, dar de tine niciodată

cînd numai noaptea știe cum se coace bobul de grîu
în pîntecul spicului
iar luna capătă gust de zemos

sunt ruginie, dar de tine niciodată

cînd mă privești printre picăturile reci ale ploii
cu ochii mari și obosiți de septembrie
nu știu unde să mă ascund...și ruginesc,

dar de tine niciodată.