Deci se făcea că era o zi de vară (pe atunci eu nu știam, dar acum îmi dau seama că era vară pe cînd în mintea mea se forma primul gînd închegat în memorie) și eu mă tăvăleam în nisip ca un țolic...apoi parcă văd mini-piscina mea de cauciuc albastru, gonflabil nu mai mare decît un lighean în care soarele își bălăcea razele...Plictisită de micimea rezervoarului meu maritim, sau mai degrabă conștientă că am rămas singură pe nisipul larg...priveam printre picioarele lungi ale altor fericiți de plajă să o găsesc pe mama sau tata...și printr-o mișcare dibace James Bond (probabil ca amintirea mea aici s-a descleiat pe undeva) alergam pe mal ca un Usain Bolt aliniindu-mă cu părinții mei ce înotau în largul mării ( la un metru de la mal, simulînd un înot în slow-motion din cîte înțeleg acum)...și aici nu mai țin minte...probabil că am adormit printre picioarele cuiva de atîta osteneală.
No comments:
Post a Comment