Moment

E noapte...pe strada mea licăreşte un singur bec, al meu. Lumina ţîşneşte printre perdelele de in spre negrul cald al nopţii. Pe strada mea se unduieşte o melodie, a mea...şi izvorăşte din acelaşi geam, croindu-şi albie printre aceleaşi perdele de in. Ce fericite trebuie să fie perdelele mele...lumina şi sunetul le pătrund pentru a se strecura prin porii lor în venele verii de afară.

Noaptea a încolţit demult. În casa mea musteşte o linişte...simt cum îmi doarme bătrînica, simt cum dorm bălămălile uşilor, simt cum doarme sticla geamului...doar eu nu dorm, lumina şi muzica.

O, vîntul a venit. L-am auzit undeva între mădularele fagului de la geam. Îmi plac fagii. Ei îşi lasă ramurile vechi ca pe-o piele de şarpe să cadă (literalmente, nu e o metaforă), lăsînd în urma lor scorburi adînci ca nişte umeri fără braţe...acolo se ascund liliecii, în umerii fagilor.

O, zboară un avion. Nu îl văd, dar pot auzi cum pătrunde atmosfera cu motoarele sale imense, lăsînd un huruit obosit din urmă. Aterizează. O, mai sunt oameni care nu dorm la această oră.

Poate mă culc, ce zici? Zic că e timpul...Noapte bună.

p.s. l-am ascultat toată ziua...ne-am făcut fraţi de cruce cu acest cîntec