sunt ceva luni de gînd am învățat corpul meu să se delecteze cu o doză regulată de sport. Și nu e limpezimea minții pe care mi-o lasă ora de sport în ceasul tîrziu al nopții după care merg să lucrez în schimbul doi fără întrerupere cu o prospețime matinală, nici zvîcnetul mușchiului care se plămădește zvelt, nici formele corpului care se reliefează, nici nu atît buna dispoziție, nici încrederea cu care mă privesc în oglindă după antrenament ieșind din sală, nici sala luxoasă cu bazin și saună și de toate...ci sudoarea. Ăsta e momentul pe care maniacal și inexplicabil îl caut. Îmi place să simt cum cresc bobii de sudoare pe tot corpul meu, din creștet, pe tîmple, la încheietura mîinilor, sub sîni, pe gît...îmi place să simt acea fierbințeală dureroasă și obosită în care trupul meu crește...și așa fierbinte să îl arunc sub un jet de apă călduță în care l-aș mîngîia cu amîndouă mîinile, parcă spunîndu-i...bravo, ai fost harnic și ai meritat această binecuvîntată apă. Dușul e punctul meu culminant după o oră de antrenament. Pentru acel duș răcoritor (unicul duș în care simt că într-adevăr spăl ceva de pe mine) transpir.
No comments:
Post a Comment