"Întoacerea din Rai" de Mircea Eliade

Eu citesc vulgar. Fără milă îmi îndes pixul în carnea cărții, mîzgîlind rînduri ce mi-au plăcut. Cu nesaț, încarc coperta de cuvinte ce nu mi-au încăput în țeastă, cuvinte noi ce vor sta aici spînzurate întru rușinea și cunoașterea mea. Tot pe coperți țes comparații, preferatele mele figuri de stil...

și deși nu am terminat cartea încă...aici îmi voi lăsa martirii acestei cărți:

CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. 

PINGEÁ, pingele, s. f. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile); p. ext. partea anterioară a tălpii încălțămintei, pe care se calcă. [Var.: pingícă s. f.] – Din tc. pençe. 

OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. 

CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon. 

GRAFOMANÍE s. f. Tendință patologică de a scrie mult și fără rost. – Din fr. graphomanie. 

EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. 

PAROXÍSM, paroxisme, s. n. Intensitate maximă, punct culminant la care ajunge o senzație, un sentiment, o stare, un proces, o acțiune în desfășurare etc. ◊ Loc. adv. Până la paroxism = în cel mai înalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extremă. – 

VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. 

MNEMÓNIC, -Ă adj. Care se referă la memorie; care ajută memoria, mnemotehnic. [< fr. mnémonique, cf. gr. mneme – memorie]. 

IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus. 

EVANESCÉNT, -Ă, evanescenți, -te, adj. (Rar) Care se pierde, care dispare treptat. – Din fr. évanescent. 

ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. 

ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr.aboulie. 

SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus].