Azi am descoperit ceva. Îmi place harmonica. E mică şi sunătoare, e tristă şi zburlie. Îmi place tare harmonica, cred că îmbătrînesc...sau poate doar mă schimb. Vă dau un boţ de link să mă înţelegeţi mai bine:
Charlie McCoy
are un sunet ce nu e valerianic precum cel de pian, nici nu e strident (în sensul frumos al cuvîntului) precum vioara, e ceva...atît de...nu e "haţ-de-suflet"...nu e nici nobleţe în ea...e pur şi simplu, aproape...iar uneori aproape e cel mai simplu, căci nu trebuie să cauţi cuvinte să explici.
am una acasă şi nu ştiu cum s-o manevrez
ReplyDeletemie cred că nici nu mi-ar plăcea să cînt la ea...o văd masculina, dar s-o ascult...
ReplyDeletemersi pentru trecere, verva :)
nu pare mai frumos când un lucru brut şi masculin este "îmblânzit" maiestos de o femeie?
ReplyDeleteapropo
ReplyDeletehttp://www.youtube.com/watch?v=Z9uz4KJd2Xw
Verva, s'poate s-o cumpăr de la tine? :D
eu nici macar nuş unde se vând )