Self-suficient

Eu nu am știut că mie îmi place atît de mult singurătatea. Știam că îmi place să mă izolez din cînd în cînd, de lume, de drumuri, de cuvinte prea multe...dar nu eram sigură că singură e bine. Și apoi, erau prieteni care nu mă înțelegeau...Dar dacă așa e firea mea, mai închisă, mai tăcută, mai gînditoare...oare să fie păcat îmi ziceam eu? Oare chiar să fie păcat că mă simt bine singurică, că îmi este interesant cu mine, doar cu mine uneori? Uneori am nevoie să fug de toți, așa cum alții au nevoie să alerge în brațele unui prieten, ale unei băuturi, ale unui leac...eu am nevoie să alerg la mine, să mă reconstruiesc, să mă adun ciob cu ciob, fărîmă cu fărămă, cuvînt cu cuvînt. Am nevoie să mă citesc doar eu, să gîndesc următorul capitol din viața mea în liniștea singurătății...

Eu merg singură la restaurant, la teatru, la film, la tango...și fiecare din aceste experiențe pentru mine e un prilej să mă așez frumușel și stingher, să nu mă audă nimeni, la vitrina vieții de unde îi pot vedea pe toți...să îi urmăresc fără niciun scop meschin, să mă oglindesc în vocea și mersul lor...

Privește cum se joacă copilul. Singur, și atît de fericit în toată lumea imaginației lui...

Singurătatea nu e o stare de doliu, o stare cînd te simți a nimănui...dimpotrivă, e un prilej de a decide cu cine vrei să o împarți - din toată lumea ce forfotește în afară cochiliei tale...și cel mai important, e un prilej de a te cunoaște...

Dacă ție nu îți este interesant cu tine însuți, dacă tu nu poți suporta cîteva zile în prezența ta, dacă gîndurile tale par toate opace și sleite...cum ai putea fi interesant pentru alții?

P.S. Am terminat cartea lui Osho " Love, freedom, aloneness" și precum e o carte călătoare, merge la Tanciu. Acum o citesc pe Karenina.