Am devenit un ceas căruia i-au fost furate orele. Am devenit o odaie în care hîrîie cool-erele computer-elor, în care cămăşile obosesc clacă pe speteaza scaunului, în care pianul stă mîndru şi singur, în care eu mă simt un drumeţ.
Sunt plină de gînduri ce nu am timp să le zidesc aici, de dorinţe pe care nu le pot scrie căci ele nu sunt în orar, de planuri pe care nu le pot pentru că nu încap în cele 365.
Ştiţi de ce mi-i dor..mi-i dor să ţin în mînă o carte de suflet..să o ţin în mînă fără să am remuşcări, fără să negociez cu timpul încă 5 minute, fără să mă simt vinovată..că citesc ceva în plus...
Îmi doresc să mănînc, să scriu pe blog, să scriu scrisori, să merg să cumpăr pîine şi cartofi, să gătesc mîncare, să privesc un film, să fac curat între zecile de cămăşi ce mi-au inundat camera..cred că îmi doresc să trăiesc.
De asta, preţuiţi orice clipă..ştiu că toate vi se par banale..pentru că le aveţi prea multe..pînă nu le pierdem într-un fel sau altul.
scrii de parca e deja prea tarziu sa mai schimbi ceva:) si nu este asa. Poti oricand spune NU lucrurilor care iti inlantuie libertatea si clipele la care visezi. Important e sa simti k esti pregatita pentru a o spune. Si nu fi trista....k nu esti singura:) K tine sunt zeci si zeci de mii,plini de doruri si de amintirile libertatii avute candva. succese si capu sus:)
ReplyDeleteMersi.
ReplyDeletehttp://www.youtube.com/watch?feature=iv&v=rR94NDIfGmA&annotation_id=annotation_632514&src_vid=u-rLrMGBUv4
ReplyDelete