Tuesday, April 7, 2015

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste: Magnoliile

Intrasem în odaia aerisită, așezîndu-mă pe sofa mică împînzită de perne. Ea intrase după mine. Aprinse lumînarea de iasomie, și se așeză pe scaunul de lemn în fața mea.
– Spune-mi, cum te simți azi?
– Da, sunt bine, doctore.
Am răspuns sec, scurt, privind spre fereastră.
– Azi vrei să discutăm?
– Nu.
– Bine, răspunse ea, apropiindu-se de aceeași fereastră prin care priveam eu. Și mie îmi plac, adăugă ea, privind magnoliile înmugurite în bobi mășcați de un roz tandru. I-a sădit soțul meu.
Tocul ferestrei precum rama unui tablou împrejmuia copacii deja adulți năpădiți de flori. Ca migdalii lui Van Gogh, adăposteau pe ramurile lor vînjoase primii fiori de viață din acel an.
Ea tăcuse pentru cîteva clipe. Credeam că îmi va spune să merg acasă. Apoi, cuprinzîndu-se cu mîinile de jur împrejur, continuă.
– El întotdeauna îmi aducea flori. Mie îmi plac mult bujorii. Sunt foarte sinceri. Apoi, i-au diagnosticat cancer. Într-o zi, venind acasă, îl găsii plin de glod, sădind doi puieți. El niciodată nu lucra în grădină fără mănuși, de asta, mă neliniștisem la prima vedere…”Sunt magnolii”, mi-a zis el. “Au florile de culoarea bujorului. Acum sunt mici, dar cînd vor crește mari…îți vor aduce flori…îți voi aduce flori”. Peste cîteva luni murise.
Ea se opri și își întoarse chipul spre mine. Era senină.
– Vor înflori magnoliile curînd.

3 comments: