despre linişte

însetată de linişte şi somn, am crezut că e timpul de clădit casa în care să cresc liniştea. Pîn' în seara asta, cînd pe la o oră a liniştii, am ieşit din clădirea pustie şi m-a întîmpinat chiar ea, liniştea. Venise singurică, purtînd straie de vînt şi ploaie. Am dus-o la hotel căci casă nu am. Pe drum am mers soldăţeşte, ea cu dreptul, eu cu dreptul..eu am tăcut o vorbă, ea a tăcut o vorbă...eu căram trei valize...ea şuiera vînt. Am intrat în hotel neobservate, mai ales ea...

de aş fi avut casă, m-ar fi apăsat şi mai mult prezenţa ei...căci aş fi împărţit cu ea totul...de la muzica de pian, pînă la o mîncare pe care ea nu ar putea-o digera...de la un film trist pînă la o glumă pe care aş fi împărţit-o tot cu ea.

azi nu vă am, dar mi-e gîndul la voi de fiecare dată cînd scriu un cuvînt pe acest blog. Ştiu că odată vom trăi într-o casă, şi vom merge pe drum de mînă, şi vom face baloane de săpun, şi vă voi cînta vouă, şi mîncare în două cu dragoste vă voi găti, şi vom privi desene animate şi filme, şi nu vom mai merge la hotel, ci vom avea căsuţa noastră...şi liniştea nu va mai fi singurătatea...şi voi veţi fi liniştea mea, dar azi nu vă am...şi azi mi-e tristă pînă şi liniştea..