Gînduri desculţe

Ea

2012-01-13T00:23:00.002+01:00

Stau zgribulită între faldurile oghealului, mirosind a peşte...nici nu am catadicsit să mă dezbrac de straiele de peste zi...le încălzesc şi pe ele..Seara visez alte vieţi. Le privesc print-un ecran de cîtiva inch...le ascult prin cîţiva decibeli...şi le trăiesc..măcar cîteva minute pe zi înainte de culcare.

Sunt zile cînd timpul e repetent. Rar, dar vreau să-mi alung timpul..si aşa a facut-o toate aceste 6 luni...visînd la un alt început. Le-am ocărît, le-am tras de păr pe fiecare in ele în calendar..le-am crucit pe fiecare din ele ce plecase..mi-am omorît zilele, timpul...

Sper că ea va fi altfel. Mi s-a spus că iubeşte cel mai mult ploile. Că poartă pălării gri şi pantofi verzi. Tot ea e amanta de bere..saltă în dans..şi merge pe stînga. Numele ei începe ca şi numele meu...are o herghelie mare de cai...şi duce o viaţă pe care eu o visez...

Irlanda.

Isee

2011-12-26T22:45:00.001+01:00

Trebuie să îi găsesc un nume. Trebuie neapărat să îi găsesc un nume...numele ei va fi numele meu...ştiu că e încă devreme, abia încep să plămădesc ideea ei, fericirea şi împlinirea pe care mi-o va aduce, trebuie să învăţ a o ţine în braţe mai întîi... a o înţelege, dar cel mai important trebuie să mă înţeleg eu..şi ea trebuie să mă înţeleagă. Ştiu că vom deveni nedespărţite..ea îmi va oferi mult mai mult decît îi voi oferi eu...dar ea va fi martorul lumii mele, şi ea îmi va deveni ochii..ea îmi va fi glasul..

Oare să fie Mira...ca pămîntul mare plin de minunăţii..sau să fie Katherine Ave..ca o stradă mică dar scumpă..sau să o chem Charlotte..căci sună nobil..sau poate Charlie...sau poate un nume criptic, ca un cod de nedezlegat..sau poate mai întîi să o educ un pic şi apoi să îi dau numele..şi oare are nevoie de nume?

Simt că da..

Isee.

Emoţiile moldoveanului

2011-12-26T22:23:00.000+01:00

Suntem seci. Nu doar ne pescuim în gură pentru cuvinte...ne mai şi "bîlbîim" cînd vrem să schiţăm un zîmbet sau o 'nnodătură de cap în semn de da sau nu, în semn de bine sau rău, de mulţumire sau nemulţumire..nu ştim a ne exprima emoţiile simplu, natural, omeneşte. Şi nu snopesc pe nimeni..căci protagonistul întîmplării mele e o mîcă de la ţară căreia nu îi poţi reproşa nimic...

Urcasem cu spatele covrigit de ger în microbusul călduţ. Numai mă lăsase frigul din şale, mi se pitulase o foame otomană în stomac şi am scos harnic nişte "grissini" din geantă ( pîinică în formă de bastonaşe cu susan din Italia). Îndrept pachetul spre toate drumeţele din maşină şi le poftesc voios să îndrăznească a lua şi ele. Una cîrnise suspicios din nări ceea ce eu am interpretat ca "nu", alta continua să molfăie ceva şi printre cocoloaşele din gura ei am înţeles că nu vrea, iar a treia se uită a bastonaşele netradiţionale, băgă mîna ca pe macara în pachet, o scoase mototolind-o printre celelalte bastonaşe (eu asistînd şi cum ieşise din baie fără a se spăla pe mîini), se uită în depărtări cu bastonaşul în mînă şi scoase un sunet...pe care eu nu ştiusem cum să-l interpretez:"- Ei."

După ce îl terminase pe primul o întreb:
- Mai vreţi?
- Ei.
- V-au plăcut?
- Ei.
- Mai luaţi..
- Ei.....şi mîna iar i se cufundă în pachet.

Şi în cele 3 zile cît am mai stat pe acasă...după ea au mai urmat interjecţii din astea..care nu exprimă nimic..decît faptul că ne pierdem uneori..nu ca intelectualitate, ca oameni.

Back in time..

2011-12-17T13:12:00.000+01:00

They say there are perfumes that bring you back in time, there are flavors, there are seasons, there are people who bring you back to the beginning...In my case it's the sound...Subtly, it abducts your memory and flash it into the past, into the best or worst of you...into the moments that have both..or all..perfume, image, sound, pulse..

Triumful Iubirii ~ Magda Isanos

2011-12-16T01:18:00.000+01:00

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:"E steaua mea!".

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint...

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea...
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:"E steaua mea!".

Paradise

2011-12-08T23:40:00.000+01:00

Indeed, it is an amazing tune. But there is more to it. And it is not just touching, seeing this little elephant girl escaping from London and flying back to her world...world that she doesn't simply respect, the world that she actually loves. And still, there's more to it.

There's a man who runs back to his job...and he calls it paradise... How many of us do the same? I hope you do.

Pe stînga

2011-12-08T13:05:00.001+01:00

E o senzaţie atît de ciudată cînd te simţi (mai) mare, cînd imaginea imaginară despre tine nu corespunde cu ce vede oglinda, cînd doar cu un email mai puţin păreai mai mic, şi acum peste un click eşti mai mare. Este o senzaţie plăcută deşi sinucigaş de obositoare cînd în mijlocul tîrziu al serii, cobori scările în clădirea golită de suflete, tai uşa cu ecusonul şi intri pe strada luminată de învierile de lumini de Crăciun şi galbenul frunzelor. Iar afară un aer rece şi proaspăt pentru că nu a trecut om pe stradă să-l guste la acea oră. Şi mergi pe tocuri, cu geanta mică şi feminină, cu paltonul cald şi fularul moale, mergi lăsînd cu fiecare pas oboseală să cadă din gînduri, din umeri, din creştet...scoţi telefonul ce îşi încreţeşte ecranul sub respiraţia caldă..şi culegi un număr.

Uneori sunt costipată de gînduri ce nu vor să mă lase, şi atunci nu simt timpul. Şi serile îşi pierd farmecul. Dacă tot le port cu mine, prefer să merg să luăm cina împreună. Am observat că nu mai ştiu ce se cumpără la un magazin alimentar...nu am mîncat demult. Nu ştiu a-mi decide foamea, poftele, meniul, hainele...dar e incredibil că în cîteva clipe am decis că pot conduce..şi încă pe stînga.

Ce n-a văzut Parisul

2011-11-21T22:37:00.000+01:00

Toamna aceasta a văzut cele mai multe ceruri şi nouri, a aterizat în zeci de aeroporturi, a făcut sute de drumuri, a întîlnit mii de oameni..şi a rămas tristă în fond, dar şi împlinită de zbor dacă zbor voia.

Am sosit din Paris unde Crăciunul deja miroase a crizanteme pe Champs-Élysées şi a aburi de supă fierbinte. Am trăit zile intense la serviciu şi seri nebune de bune şi relaxante în inima Parisului. Mi-ar fi plăcut să filmez secvenţe din seara de vineri unde într-o lumina lounge între nişte măsuţe mici pe care se odihneau paharele cu Merlot, dansa un cuplu...dansa simplu, dansa cu dragoste, dansa inghesuit pe mai puţin de un metru pătrat, dansau cu feţele, dansau cu ochii, dansau cu vocea, se iubeau în dans, se jucau în dans...doi tineri..de vreo 30 de ani, el simplu, ea simplă..iar pe ei toţi ochişorii noştri. Dacă aş şti ce cînta Edith Piaf atunci!!

Am cioburi de Paris în telefon..şi în inimă..

Hitul acestei toamne

2011-11-13T21:11:00.003+01:00

Am descoperit cîntecul care îmi va răsuna această toamnă. The Perishers sunt în lista preferaţilor mei, primul lor album..l-au ascultat nopţile şi kilometrii. Apoi, cînd am văzut că nu scot niciun alt sunet pentru mai bine de 2 ani, m-am mulţumit cu cinemix.us unde pescuiesc coloanele sonore pe care le expun aici. Aşa s-a născut postul meu de radio preferat. Dar azi, azi am descoperit noul lor album From Nothing to One şi mi-am ales hitul toamnei de acolo...

Didn´t I tell you to leave it all behind
Didn´t I tell you to let it slip your mind
Didn´t I tell you to let it fade away
Didn´t I tell you that some day you´ll be ok

Now I know love can turn to hate in the blink of an eye
Another lie another alibi
When your curtain fell heaven turned to hell
What was real I could never tell

I wish I would have known
Wish I would have seen
I wish I´d had some lines to read between
I just can´t understand why you cared to stay
You never truly loved me anyway
I just can´t understand

Didn´t I tell you to leave it all behind
Didn´t I tell you to hide all things you find
Didn´t I tell you to let it slip away
Didn´t I tell you to do all you can to be ok

I never thought love could turn to hate in the blink of an eye
And without you it would have passed me by
And heaven turned to hell when your curtain fell
What was real I still can´t tell

I wish I would have seen wish I would have known
I wish I wouldn´t have to feel alone
I just can´t understand why you cared to stay
You never truly loved me anyway
I just can´t understand

Claire de lune

2011-11-12T17:50:00.000+01:00

Pentru cei ce nu ai binevoit sa iasa la plimbare in aceasta zi de noiembrie, pentru cei care nu au cu cine ride sau privi un film, pentru cei ce nu gatesc bucate la bucatarie, pentru cei ce nu au gasit altceva decit sa hoineareasca la mine pe blog in aceasta...unica zi precum toate celelalte..va las un clar de luna...ce va va plimba pina dincolo de toamna, dincolo de frig...va va potoli o foame interna, o neliniste, sau o liniste prea mare..

A fi tatic

2011-11-11T21:33:00.000+01:00

Gindurile unui tatic despre fiul sau de 5 anisori...

Abia astept sa vina miine. Copilul meu e racit. Avea febra azi dimineata cind am plecat. Miine Laura pleaca..si vom ramine doar noi doi si cu febra. Ne vom inchide in dormitorul mic tolanindu-ne pe intreg patul..Ne vom acoperi cu o plapuma calda si vom privi un film la volumul pe care doar 2 barbati il pot incapea. Vom rontai french fries cu maioneza intre pernele moi si vom ride ca doi durlii pina la sughit..

apoi amindoi ne vom ghilosi intr-o cada de apa fierbinte si inainte de culcare ii voi citi Divina Comedie dintr-o carte pentru copii..

si vom adormi asa..el in bratele mele...Miine va fi o zi extraordinara.

Frunzele în noiembrie

2011-11-03T23:51:00.000+01:00

De cel mai înalt braţ al plopului se desprinde galben o frunză. Şi deşi căderea ei pare o mică nenorocire, o mică moarte..pentru ea, acest sejur ar putea fi cel mai pasional episod...Pentru ea care nu a cunoscut decît un ram, decît o umbră, decît acelaşi răsărit şi tristeţea aceluiaşi apus..pentru mica de ea care nu s-a aventurat în viaţa ei estivă spre nicio destinaţie, care nu a cunoscut niciun risc decît freamătul vîntului sau clipocitul ploii...pentru ea această cădere ar putea fi o înălţare, cînd dusă de vînt ar cuprinde văzduhul pe suprafaţa ei mică ca în faldurile unei rochii şi lăsîndu-se în grija vîntului precum în braţele unui iubit, l-ar urma ... şi în căderea ei ar atinge oamenii ce se mişcă, clădirile amorţite, băncile reci, pămîntul înfrigurat...

Moartea e un final pentru toate frunzele..de asta zburaţi...

You lost me

2011-10-28T08:23:00.000+02:00

Vocea ei...ameţesc.

Picuri de viaţă

2011-10-26T21:25:00.002+02:00

De cîteva zile lucrez la un cîntecel care mă umple de viaţă. E a doilea cîntec compus de mine vreodată...şi acele cîteva minute pe zi pe care le dedic la făurirea lui..mă umplu de sens...i-am compus cuvintele mici şi l-am culcat pe clape.. Dacă reuşesc să îl înregistrez săptămîna viitoare, îl voi pune fundiţă blogului...dar pînă atunci sper să nu uit versurile..

Katherine Avenue

There's a Katherine Avenue
Where my little dream came true
On a Sunday in L.A.
Lost my luggage and my way..

In the smallest house there
we decided who we were
We were happy, we were young
And together we were strong

Mom would say you shouldn't say:
There are bad folks in L.A.
I was young, I was naive
I was weak, I chose to leave.

It all happened long ago
Now I am walking all alone
But my old dream is still new
Meeting you on Katherine Avenue.

Vis de busuioc

2011-10-23T12:07:00.003+02:00

Mă voi scrie pentru că nimeni nu ne va înţelege şi pentru că nimeni nu va citi, şi dacă risc fericit să o faci tu..atunci nu vei afla nimic nou...dar vei afla că sunt amintiri ce mai miros a busuioc şi peste ani..

Şi deşi inima mea e anemică, preocupată de cele mai neimportante lucruri de pe acest pămînt care au fost inventate vreodată, noapte reuşeşte să o fure..să o poarte peste ţări, peste ani şi să o arunce în braţe..imaginar calde.

Cele mai rezistente amintiri vor fi ale tale. Cele mai moi cuvinte, tot ale tale vor fi. Şi tinereţea mea - va fi a ta.

___________________________________

Uneori avem un mare-mare vis...şi suntem neîmpliniţi, suntem agitaţi, suntem plini de speranţă că acel vis ne va face fericiţi, va umple viaţa noastră de un sens..necunoscut pînă atunci. Şi facem sacrificii, facem rugăciuni, facem planuri pentru a ne îndeplini visurile...şi ce mici suntem noi, ce necunoscători suntem noi în a ne apropia visuri ce nu sunt ale noastre, ce nu ne vor pe noi...doar ca suntem prea mici pentru a şti unde ne vor duce...unde ne vor lăsa, de ce ne vor priva...de asta nu cere nimic decît ceea ce ţi se dă spre binele tău...E prea ortodoxă fraza pentru un tînăr cu aripi lungi...dar numai Icar ştie despre ce vorbesc..

Doriţi-vă drumurile pline de lumină, drumurile pe care le cunoaşteţi ca finalitate pentru a nu sfîrşi pe un final de vis ce nu vă aparţine. Şi atunci cînd marele vis nu s-a îndeplinit...e doar motiv de fericire...La urma urmei, visuri sunt cu duiumul...alege un altul, unul mai mic, unul mai al tău, unul mai aproape...

Italia

2011-10-18T23:11:00.000+02:00

Deşi nu îmi amintesc cînd timpul s-a scurs atît de încet şi chinuitor, sunt ultimele luni pe un meleag ce mi-a fost pămînt în ultimii 3 ani. Şi deşi de fiecare dată cînd aterizez în Milano din alte capitale mă încreţesc un pic din umeri, e totuşi oraşul şi ţara care mi-au descoperit cele mai multe din experienţele mele. E ţara în care am învăţat să iubesc ploaia ce miroase a cafea, ţara care mi-a descoperit spremuta, care m-a îndulcit sicilian, care m-a învăţat să muncesc din greu, să trăiesc din greu, care mi-a oferit o diplomă şi un loc de muncă.

E ţara care mi s-a dezgolit de mare, mi-a întins văile, mi-a încins munţii în cele mai măreţe ipostaze...e minunat de frumoasă această ţară..cu cele cinci pămînturi, cu toată arheologia, istoria şi Biserica, cu tot alaiul de gesturi şi emoţii..ce sunt atît de..numai ale lor.

Şi deşi nu a reuşit să mă absoarbă, să mă facă să mă îndrăgostesc de ea, mi-a oferit dragoste..pe care o voi lua cu mine..

Sunt ultimele luni aici şi vreau să îmi agit simţirile nobile, simţirile dulci..pentru a lua cu mine cele mai frumoase amintiri, pentru a fura în mintea mea cele mai splendide peisaje, cele mai calde veri, cele mai lungi plimbări de bicicletă, cele mai gustoase fructe de mare şi linguine, cele mai frumoase amintiri...

Ştiu că o dată ce voi pleca, îmi va fi dor..şi mă voi întoarce..pentru a-i mirosi cafeaua şi portocalele..

27 Septembrie

2011-09-27T21:19:00.001+02:00

Vorbeşte-mi în clape
pe timp de holeră
pasta mi s-a încleiat pe pagini
şi Dumitrelu plînge şi se naşte

obosită precum întotdeauna
în zile violete
rezolv probleme cu avocatul lui Michael Jackson
şi las uşa deschisă...

să se termine fotbalul
să nu-mi mai flluture din mîini în explicaţii scurte
de parcă-s eu la muncă de cînd au inventat băncile

să nu-i mai văd chipul
să stea în lumea lui V
să fie acei 2000.1
să fie banane

şi timp liber

Iar măturătorii?
azi îi invidiam
liniştit curăţau păienjeniş
iar eu cu o mînă am cuprins în om orb.

pendulez între Milan, Paris, Londra..

cînd se vor termina zilele astea?
Cînd voi termina de alungat zilele?

Aştept februarie ca pe un botez.

...

2011-09-25T18:44:00.000+02:00

The moment we have everything we feel the emptiest we could ever be. There always must be something we strive for, we dream of, we suffer from...in order to render us complete.

Vivara

2011-09-25T11:23:00.000+02:00

De curînd mi-am schimbat parfumul...aveam nevoie de o schimbare, de o detaşare de mirosurile lîncede ce mi-au împăiejenit augustul şi septembrie, de o aromă care mi-ar colora un pic cearcănele. Am intrat în parfumerie debusolată şi am întins mîna ezitant spre cutii atrăgătoare adulmecînd dîrele de arome..apoi auzind o voce ce părea să aibă şi un nas expert...m-am îndreptat spre domnişoara asistentă ce vîna un cuplu.

Domnişoara mi-a obervat licărirea din ochi presupun încît veni hotărîtă spre mine şi mă stropi cu o licoare. Toate mirosurile astea grămadă mă tulburaseră, nu mai înţelegeam ce, a ce şi unde miroase...

....

Îmi mirosisem din nou braţul une mă stropise ea cu parfum şi pufnisem în rîs..mi se făcuse vesel, mi se făcuse bine nu ştiu cum...

eu nu schimb parfumurile des..sunt în căutarea celui care va fi al meu pentru totdeauna..

If you can't explain it simply, you don't understand it well enough. ¬ Albert Einstein

2011-09-20T20:24:00.000+02:00

am scris o pagină întreagă...plină de frustrări, dar cred că fraza nu are acompaniment..e foarte simplu spus, cred că Einstein înţelegea foarte bine sensul cuvintelor sale.

If you can't explain it simply, you don't understand it well enough.

Scrisoare mie

2011-09-09T22:46:00.001+02:00

Eu utilizez acest blog pentru a mă exprima, fie urlet, fie hohot, fie un gînd obosit...şi atunci cînd nu mai pot fi eu însămi şi scrie ce vreau eu pe blog , prefer să nu mai fiu eu însămi.

un gînd obosit

2011-09-06T21:18:00.000+02:00

Am devenit un ceas căruia i-au fost furate orele. Am devenit o odaie în care hîrîie cool-erele computer-elor, în care cămăşile obosesc clacă pe speteaza scaunului, în care pianul stă mîndru şi singur, în care eu mă simt un drumeţ.

Sunt plină de gînduri ce nu am timp să le zidesc aici, de dorinţe pe care nu le pot scrie căci ele nu sunt în orar, de planuri pe care nu le pot pentru că nu încap în cele 365.

Ştiţi de ce mi-i dor..mi-i dor să ţin în mînă o carte de suflet..să o ţin în mînă fără să am remuşcări, fără să negociez cu timpul încă 5 minute, fără să mă simt vinovată..că citesc ceva în plus...

Îmi doresc să mănînc, să scriu pe blog, să scriu scrisori, să merg să cumpăr pîine şi cartofi, să gătesc mîncare, să privesc un film, să fac curat între zecile de cămăşi ce mi-au inundat camera..cred că îmi doresc să trăiesc.

De asta, preţuiţi orice clipă..ştiu că toate vi se par banale..pentru că le aveţi prea multe..pînă nu le pierdem într-un fel sau altul.

Flexibilă

2011-08-24T22:45:00.001+02:00

Sunt obosită. Poate pentru că dealul la poale pare mare, poate pentru că zăpuşelile mi-au înălbit nopţile, poate pentru că îmi e aşa serviciul, pentru pentru că nu ştiu să gestionez stresul, dar totuşi sunt obosită...

De cîteva săptămîni tot plănuiesc o seară să ieşim cu colegii de la vechiul meu serviciu, şi nu reuşesc să ajung acasă la o oră omenească. Azi în sfîrşit m-am hotărît să stabilesc luna cînd ne vom întîlni.

Dragii mei prieteni,

Vă invit la un apperitivo/pizza/cină în luna Septembrie. Alegeţi voi ziua, ora, locul. Eu sunt foarte flexibilă. Ne putem vedea oricînd, dacă e zi de vineri, cu excepţia Sep.2 şi Sep 16, după ora 9 seara.

Orarul meu a devenit un corset...în care nu mai încap mulţi oameni scumpi, multe lucruri dragi..un orar în care nu ştiu cum de încap eu..

În căutarea mea

2011-08-21T21:52:00.003+02:00

Cît de puţin mă cunosc. Şi cînd te gîndeşti că pe mine mă cunosc cel mai bine. Dar atît de des mi se întîmplă să reacţionez neaşteptat, să rostesc emoţii subite, să mă uimesc prin ceea ce ştiu sau nu ştiu, să descopăr lucruri ce îmi plac, sau lucruri ce îmi displac şi să mă întreb cum de le-am ascuns pînă azi de mine..Cred că am plămădit un ideal din toate poveştile pe care le-a privit, din toate virtuţile pe care mi le-am scrijelit în creştet, din toate poveţele pe care le-am luat aminte, din toate cîte fac fiicele ascultătoare, mamele blînde, copilele nevinovate, prietenele adevărate, iubitele fidele..cred că le am pe toate undeva scrise..dar nu sunt toate. Nu sunt.

Cred că primul pas în căutarea mea va fi să mă accept..aşa cum sunt un pic defectă, infectă, neperfectă..E greu să recunoaştem că nu suntem bune.. cel puţin că nu întotdeauna suntem bune, dar e important să fim sincere cu noi înşine..să ştim a (ne) recunoaşte cînd suntem vipere..să admitem, să ne înţelegem..capriciul, viciul, motivul...şi nu e vorba de crime..sau mai bine-zis nu e vorba de crime mari..ci de crime mici...un cuvînt în plus, un zîmbet sarcastic, o replică de rea-credinţă, o sentinţă penală adusă norocului cuiva..sau un cuvînt în minus..atunci cînd a trebuit să mulţumim şi am tăcut molcom, cînd a trebuit să recunoaştem efortul cuiva, şi am dat vina pe noroc...sau mici păcate de toate zilele. Fiecare le facem...mai des sau mai rar..mai mult sau mai puţin.

Un al doilea pas în căutarea mea a fost să mă întreb ce îmi place să fac. Nu ce fac..ci..ce îmi place cu adevărat să fac, cu toată inima, cu toată atenţia mea, cu tot timpul meu..Şi a trebuit să încep de la întrebarea..este ceva ce îmi place să fac cu toate celulele mele? Eu caut răspunsul acum..

Să înţelegeţi că răspusuri de gen..să privesc filme, să ies cu prietenii la plimbare, să călătoresc..nu sunt răspunsuri. Un răspuns la această întrebare trebuie să fie specific. Trebuie să poţi formula acel ceva. Să ştii ce gust, culoare, dimensiune are. Să ştii cum să îl practici, să explici de ce fiecare celulă e infiorată de activitatea ta...şi cel mai interesant e că ar putea fi şi un răspuns banal...să ascult muzică...pentru că atunci cînd eram mică mă visam pe scenă, pentru că am eşuat să ajung pe scenă, pentru că fiecare notă...mă înjunghie cu arome şi fiecare melodie e precum un vehicul futuristic de viteză nemaivăzută ce mă duce pînă în Limbo şi înapoi..pentru că muzica îmi dă puteri, pentru că ea mă inspiră, pentru că atunci cînd mă simt ca un cîine mizerabil..mă face luceafăr, mă face cea mai puternică..pentru că e mai puternică decît o rugăciune pe care nu am învăţat a o spune..pentru că mă pătrunde fără dicţionar..

Cred că muzica e unicul lucru pe care îl pot descrie clar.

Am descoperit ceva. Îm timp lucrurile pe care ne place să le facem se schimbă foarte puţin...şi visele copilăriei mele au rămas visele tinereţii mele. De asta voi porni de aici..voi reveni în timp..în căutare mea..spre cea care era cea mai aproape de toate idealurile, de toate dorinţele, de toate miracolele...

Blue Valentine

2011-08-15T19:36:00.000+02:00

E un film atît de tensionant...plin de momente cînd zici: ah, mai repede de s-ar termina..bătaia, cearta jenantă, sex-ul..

E un film trist, ca o ruptură din cotidian..din viaţa unei familii, unde unul mai iubeşte like crazy, face sacrificii, iartă, îşi cere iertare..iar altul nu mai iubeşte, pur şi simplu.

E un film care ne întreabă cum să ştim care sentimente sunt durabile, care "te iubesc" va rămîne acelaşi "te iubesc" şi peste ani..în timp..for better and for worse..

Carry you home

2011-08-13T23:40:00.000+02:00

Îmi place. E cel puţin cîntecul zilei...

Trouble is her only friend and he's back again.
Makes her body older than it really is.
She says it's high time she went away,
No one's got much to say in this town.
Trouble is the only way is down.
Down, down.
As strong as you were, tender you go.
I'm watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I'll carry you home.
I'll carry you home.
If she had wings she would fly away,
And another day God will give her some.
Trouble is the only way is down.
Down, down.
As strong as you were, tender you go.
I'm watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I'll carry you home.
I'll carry you home.
And they were all born pretty in New York City tonight,
And someone's little girl was taken from the world tonight,
Under the Stars and Stripes.
As strong as you were, tender you go.
I'm watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I'll carry you home.
I'll carry you home.

CUC - Întrebarea zilei

2011-08-13T11:58:00.001+02:00

Please continue the quote adding one word:

The only place success comes before work is in the ***.
Vince Lombardi

Nunţi de peste hotare

2011-08-13T08:15:00.001+02:00

Ieri colegul meu pregătea o lista...printre pauzele de Lavazze..tot pomenea el de o "lista nozze" ce urma să îi umple toată seara. Eu ştiam că el se căsătoreşte în curînd şi am presupus că lista se referă la luna de miere..o lista de destinaţii..şi mă gîndeam cu jind la unde oare mai pot ei zbura după Seychells...Pentru că am văzut că presupunerea mea nu întotdeauna încape în contextul discuţiei am hotărît să precizez:

- Ce înseamnă "lista nozze"?
- E o listă de cadouri pe care le vrei la nuntă..Mergi la un magazin, scrii pe foaie ce îţi place, preţul, adresa magazinului şi pui lista în plicul invitaţiei. Voi nu faceţi la fel?
- Nu, noi de obicei oferim bani...Mai mult ca atît o astfel de listă în plicul invitaţiei m-ar putea ofensa.
- Pe mine m-ar ofensa banii primiţi de la un prieten.
- Da..probabil.

Cititorul de acuarelă

2011-08-08T23:58:00.002+02:00

Se zice că ne place ceea ce cunoaştem. Poate de asta mă pierd de dragoste în librării între zecile de cărţi pe care le pot citi, pe care le pot deschide, dezghioca...înfrupta. Poate de asta mă înalţ cînd ascult muzica instrumentală..pentru că pot aprecia un acord mai deşirat, un arpegiu cocoţat, treizecidoimi zvăpăiate, ştiu cît de mult a săltat degetul pentru a ochi intensitatea şi ritmul...poate de asta suntem gurmanzi, cinefili, sportivi, fani...pentru că cunoaştem ceea ce ne place. Poate de asta simt un gol şi un plictis cînd intru în galeriile de artă....şi în acelaşi timp o ruşine că în timp ce alţii sunt emoţionaţi de Monalisa sau Şcoala din Atena...eu le privesc şi zic: frumos...dar mai mult de atît nu pot zice, căci nu ştiu cum să citesc pictura, nu ştiu cum să deosebesc un rococo de un gotic, nu ştiu cum se iubesc culorile şi ce ascund umbrele...dar mi-ar plăcea.

Am început un curs de artă...e ca şi cum aş învăţa o nouă limbă. Sunt primii mei paşi prin acuarelă.. E un tablou ce mi-a atras atenţia..pe care îl pot un piculeţ cuprinde..dar nu îl voi comenta, cel puţin nu aici pentru a vă lăsa loc pentru imaginaţie.

Cabinet of Curiosities. Domenico Remps. c.1690s

Imaginea preluată de aici: http://2.bp.blogspot.com/_bOmMbyE0UnI/TSS6KF__cfI/AAAAAAAAAcE/k_Illui9FEY/s1600/Cabinet_of_Curiosities_1690s_Domenico_Remps.jpg

Quebra Ae

2011-08-06T05:00:00.002+02:00

Cred că nu am venit la 4 dimineaţă acasă de pe cînd lucram la RGIS. Sunt revenită de la concertul lui Asa de Aguia ce a vizitat Milan-ul în sezonul Festivalului Latino-American.

Invitaţia a fost spontană, simplă, veselă şi eu am acceptat fără a sta pe gînduri... Să zic că stilul lui Aguia mă fascinează ar fi exagerat. Dar seara a fost fascinantă. Concertul a început la 10 cînd zăpuşeala ultimilor zile ţîşnise într-o ploaie caldă de vară cu picuri rari şi mari. Acum imaginaţi-vă sub picăturile ploii, sute de oameni rîzînd şi dînd din fese..ăştia-s brazilienii. E o energie şi o emoţie vibrantă precum cea din filmul Dirty Dancing. Toţi dansează şi nu dansează cu o bucată de mînă sau fluturînd telefonul...sar, cîntă, chiuie, dansează toţi în aceleaşi mişcări...şi femeile, şi bărbaţii. În mijloc se crease un mini-ring pentru un cuplu ce mă tîmpise la cît de frumos şi senzual dansa...Dirty Dancing NU E FILM, e viaţa lor...Braziliencele au picioare lungi cocoţate pe tocuri înalte de carnaval, au funduri cărnoase pe care le rotesc ca pe nişte elici, au sînii precum nişte burdufuri de lapte pe care le echilibrează din umeri în ritmul lor latino. Este o senzaţie stranie la început cînd vezi atîta lascivitate în jur, apoi cînd obervi că toţi sunt aşa inofensivi în mişcările lor....dansezi şi nu mai priveşti în jur critic.

Ce mi-a plăcut mult e că nu doar Ele dansează, Ei sunt foarte plastici..au omoplaţii încrustaţi într-un val, genunchii un pic îndoiţi, şi fac aceleaşi mişcări de morişcă..lumea asta ştie a se descleşta, dezlănţui..ştie a dansa.

Las aici cîntecul serii:

Brasil

2011-08-05T20:30:00.001+02:00

mi-am prins ritmuri de Brasil în păr
sunt mărul ce cade copt în iarba plină de sevă
sunt pasărea ce face dragoste în zbor
sunt floare ce nu crede în anotimpuri

hai să cîntăm, să zîmbim cu 2 ochi, să mîncăm căpşuni, să ne sărutăm, să dansăm desculţi, să ne culcăm pe pămîntul cald, să ne aruncăm în apa rece, să rîdem clinchetitor, să iubim nopţile şi zilele deopotrivă, iernile şi verile, bobii de sudoare şi bobii de ploaie...hai să fim fericiţi

simplu,
nu?

Din primul

2011-07-31T15:14:00.000+02:00

Am umblat halucinată cu o droaie de dorinţe şmîrcîind ca nişte sugari toate în lupta pentru primul salariu. Am lunecat de la Canon, la HTC, la lenjerie, la cărţi, la cămăşi, la tot ce am vrut cîndva...ca în final...să nu mai vreau nimic. Sunt fericită...de zilele mele lungi, de orarul meu nebun ce mă ţinteşte într-un mediu pe care l-am căutat lung, un serviciu ce îi dă timp liber puţin încît să ajung să îl administrez ca pe un medicament.

Şi totuşi ce îmi voi lua din primul salariu? Cred că e mai plăcut gîndul decît actul în sine..

Исполняя наши желания мы их теряем.. (Petrov Dumitru)

Un OST blînd..

Întrebarea zilei CUC

2011-07-19T14:50:00.000+02:00

E prima mea întrebare "construită" pentru Ce?Unde?Cînd?.

Replaced word: shine.

In the July edition 2011 of NewScientist there is an article: The children who shine before they grow up.

" Leslie Gordon and her husband Scott Berns could not figure out what was ailing their infant son, despite the fact that they were both paediatricians. He was failing to get weight, had cut no teeth and his hair was falling out. The diagnosis, whe it came out in the summer 1998, was devastating. Sam had progeria, full name Hutchinson - Gilford progeria. Only 80 children in the world are known to have this syndrome and on average they die at the oge of 13..

This article reminded me of a movie directed by David Fincher that 3 years ago seemed pure science-fiction.

Question: what word is replaced by shine?

Tînăr

2011-07-18T10:47:00.000+02:00

Simte-te. Orice parte a corpului tău e uşoară şi sprintenă ca o pană. Nici măcar nu-ţi dai seama de masa membrelor tale, nu le observi, nu le acorzi atenţie..deoarece nu te dor. Nu ştii unde exact stă priponită fierea ta, unde lucrează de zor ficatul, unde plămînii tăi stau cocoţaţi, unde se covrigesc intestinele...nu ştii pentru că nu ţi-au atras atenţia nicicînd organele tale tinere, organele tale sănătoase.

Uneori, rareori, dar totuşi uneori..îmi place să mă opresc din mers, păşind pragul bucătăriei sau ieşind din baie, conştientizînd că îmi duc uşor mîinile, că îmi port lejer paşii, că nu mă doare nimic..sunt tînără..şi vreau să mă bucur de acest dar, de această anatomie, de această construcţie viguroasă...care ştiu că va păli în timp..dar azi..azi sunt tînără.

Milan-Milan

2011-07-14T11:18:00.001+02:00

De nu ar fi norii ăştia bureţoşi, cred că nu aş sta pe blog să scriu despre Milan în Londra. De fapt, aş sta..vara 2011 îi adună pe mai mulţi prieteni de ai mei în Milano...de asta voi încerca să vă descopăr cele mai splendide şi delicioase ulicioare şi atracţii milaneze.

Cînd voi pleca din Italia, cel mai mult îmi va lipsi bucătăria..nu Buenos Aires (stradă în Milan) unde se tolănesc vitrine fancy, nu soarele înăbuşitor, nici vocile înalte, nici gesturile accentuate..ci anume bucătăria. De asta, o sugestie pe care o recomand tuturor celor care vor să guste din viaţa italiană, e să nu vă precupeţiţi pentru un restaurant italienesc. Italienesc. Milano e plin de restaurante din toate colţurile lumii, dar dacă sunteţi pentru prima dată în Milano pentru un sejur mai mic de 2 săptămîni, renunţaţi la McDonalds, la sushi, la bucătăria chineză...pentru a vă înfrupta din bucătăria mediteraneană...cucina italiana. E delicioasă, e sănătoasă, e variată.

Ce comandaţi depinde de preferinţele individuale, dar şi de oraşul în care vă aflaţi în Italia. Fiecare regiune/oraş are o specialitate. De exemplu, in Milano se pregăteşte Cotoletta alla milanese - ce e un schnitzel de vită. E imens şi foarte delicios cînd e servit cald. Tot în Milano se mănîncă bine Risotto alla milanese care se pregăteşte cu şofran galben. Eu nu sunt foarte entuziasmată de orez, dar cred că o dată merită de încercat. Sau o altă alegere ar fi Ossobuco alla milanese. Sinceră să fiu, încă nu l-am gustat. Dar o voi face neapărat. Dacă încercaţi voi primii, spuneţi-mi cum e.

În dependenţă de oraşul în care vă aflaţi, informaţi-vă despre specialitatea acelei regiuni. O regulă generală, din practica mea personală..înspre sud bucatele devin tot mai delicioase. Înspre mare - nu rataţi bucatele din peşte şi fructe de mare..gnaaam.

Încă ceva, pe lîngă tradiţiile regionale, fiecare restaurant poate avea specialitatea sa, de asta să vă încumetaţi să întrebaţi ce prepară ei cel mai bine. Dacă engleza nu e opţiune, în italiană întrebarea ar suna în felul următor: Qual'è la specialita di questo ristorante?

Ce restaurante aş recomanda în Milano? E destul de simplu de găsit un restaurant bun în Milano şi preţurile variază de la 20 la 40 de euro dacă mai comandaţi un 1/2 litru de vin. Eu voi scrie mai jos adresele unor restaurante şi sper că mai veniţi şi voi cei care citiţi cu careva recomandări pentru prietenii mei.

1. Ristorante Millenium

http://maps.google.com/maps?q=Via+Cardinale+Mezzofanti+24,+20133+MILANO+(MI)&hl=it&sll=45.464149,9.235273&sspn=0.009722,0.022638&z=16

2. Ristorante delle Mole (Regiunea Navigli)

http://www.ristorantedellemole.com/pizze.html (Aici puteţi vedea meniul cu preţuri).

Dar ele sunt zeci, literalmente zeci. De asta dacă aceste restaurante nu sunt în apropierea voastră, nu vă fie frică să încercaţi altceva atît timp cît au un aspect decent, un personal drăguţ. Meniul la toate restaurantele e afară, de asta îl puteţi consulta fără a fi nevoiţi să luaţi loc la masă.

O altă experienţă gastronomică relaxantă în Milano sunt Aperitivele. În celelalte ţări ele se numesc Happy Hour de obicei, dar asta e o traducere aproximativă căci experienţa e diferită. După ora 6 seara, multe localuri etalează bucate de la paste la pizze şi salate pe farfurii mari. Voi intraţi în local, comandaţi un cocktail sau alte bături oferite (preţul variază de la 6 la 10 euro) după care mîncaţi cît încape, asta e inclus în preţ. Eu recomand 2 locaţii pentru această experienţă: Navigli şi Colonne di San Lorenzo. Acestea 2 nu sunt localuri, ci regiuni ce forfotă de viaţă, mai ales nocturnă, regiuni în Milano unde tinerii se adună pentru a petrece serile romantice sau buimatice. Mai ales în weekend lîngă Colonne poţi vedea un roi de tineri asezaţi, culcaţi, cîntaţi, dansaţi...ascultînd muzică sau savurînd un Mojito sau o halbă de bere sub luminile oraşului..foarte frumos. Să mergeţi neapărat pe înserate, pe după 10, acolo. Cum să găsiţi aceste 2 regiuni? Ele se găsesc foarte aproape una de alta, la o distanţă de 10 minute plimbare. Tot ele se găsesc aproape de Duomo, catedrală ce o veţi vizita cu siguranţă. De la Duomo care e situat în centrul oraşului, din via (strada) Torino se ia tramul nr. 3. şi opriţi în staţia ce poartă acelaşi nume de Colonne di San Lorenzo. Dintre localurile unde aţi putea încerca un aperitiv, recomand Yguana: http://maps.google.com/maps/place?q=Papa+Gregorio+Xiv,+milano,+italia&hl=it&cid=11496920501633536513

Pentru a ajunge la Navigli se merge un pic mai departe (spre sud), pe direcţia tramului, pîna la Piazza 24 Maggio unde înce Navigli - canale de apă cu restaurante şi alte localuri de-a lungul lor. Pe acest traseu - Colonne/Navigli - se găseşte un local unde se gătesc clătite CREPES (aşa se numesc în italiană sau pancakes în engleză) delicioase! Tot acolo se vinde şi Gelato (îngheţată). Preţul 2 euro approximativ. La Navigli, din nou, este un local unde puteţi găsi Crepes..ohh..lasă gura apă..în Londra nu le fac la fel de bune. Aveţi o alegere foarte variată de la nutella şi chantilly (un fel de pastă cremoasă galbenă, dulce) la diferite tipuri de fructe sau combinaţii. Mie imi place chantilly cu pere sau căpşuni.

Poate trebuia să încep cu Duomo di Milano, frumoasa catedrală în stil gotic. Puteţi merge înăuntru gratuit, cu condiţia că aveţi umeri acoperiţi şi fusta nu descoperă şoldurile. Puteţi urca PE Duomo contra preţ de 11 euro..dacă nu s-a mai schimbat nimic. Merită? Nu ştiu..mari panorame nu veţi vedea, dar e o experienţă frumoasă.

Tot lîngă Duomo se găseşte teatrul La Scala. Din afară, e o simplă clădire drăguţă..măreţia lui e înăuntru..un înăutru ce costă vreo 200 de euro.

Seara e frumos iluminat castelul Sforzesco care se găseşte la staţia de metrou Cairoli (2 staţii de la Duomo). Ajungeţi şi pe jos de la Duomo în 10-15 min.

Shopping:

via Torino

via Monte Napoleone

via Buenos Aires

Transport:

Pentru mai mult de 2 călătorii în transportul public recomand bilete zilnice: biglietto giornaliero care costă 3 euro. În caz contrar, fiecare călătorie costă 1 euro. Important: biletele sunt valabile pentru toate tipurile dfe transport public, adică dacă cumpăraţi un bilet îl puteţi utiliza în tram, autobus şi metrou (în metrou o singură dată) pe durata lui care e de..dacă nu greşesc 45 minute, dar verificaţi pe bilet.

Dicţionar:

Mulţumesc - Grazie.

Vă/te rog - per favore

Bună ziua -buongiorno

Salut - ciao

Pa - ciao

Cît costă? - Quanto costa?

Cînd? Quando?

Unde? Dove?

Cum să ajung la...? Come si puo arrivare à...?

Ajunge la...? Arriva in..?

Vorbiţi engleza? Parla Inglese?

Sunt sigură că nu le-am spus pe toate..îmi vor ţîşni noi idei şi sugestii pe parcurs şi le voi adăuga în comentarii, dar îi rog pe prietenii mei şi pe toţi cei care citesc ca în cazul în care aveţi şi voi o experienţă milaneză, o sugestie, un sfat, un dubiu..să îl lăsaţi în comentarii. Vă mulţumesc.

Sper că veţi avea o vacanţă splendidă. MI--NU--NA--TĂ!!!!

The Tree of Life

2011-07-02T23:09:00.000+02:00

Ieri am privit "The Tree of Life" fiind instigată de un reportaj de la Jurnal TV în care jurnaliştii păreau a fi confuzi, retinceţi în a recomanda filmul, pierduţi în esenţa lui, calificîndu-l drept un film complex, profund şi lipsit de sens...

E un film..nici greu, nici lipsit de sens, nici simplistic..e un film despre VIATA. Şi din cauză că viaţa nu poate fi definită uşor, fimul e sucit.

Terrence Malik introduce scene filmate feeric..de la Geneză pînă la viaţa post-mortem, tot asta fiind egal cu viaţa, despre asta fiind filmul. Scenele Big Bang-ului..foarte National Geographic..m-au făcut să mă simt atît de infimă, dar sunt comparabile cu durerea unui om ce pierde un om iubit. Cred că simţim aceleaşi explozii, ardem în acelaşi foc. Deşi Malik nu pare a fi creaţionist, familia din obiectiv e foarte religioasă..şi viaţa se termină dacă nu cu rai, cel puţin cu un mal de mare unde ne vom revedea cu toţii. Deseori între scene apar luminiţa unei lumînări..cred că sunt suflete..cred ca după moarte arătăm aşa.

Filmul nu e doar despre Geneză şi Moarte, e şi despre scobitura dintre astea două..despre cum creşte un om, suferă, se face mare, înţelege, învaţă, se revoltă, iubeşte, suferă..moare. Unii vor adormi privindu-l, alţii se vor plictisi, alţii se vor deprima de la Lacrimosa lui Mozart, alţii se vor inspira din seva filmului şi frumuseţea vieţii, alţii vor pleca pierduţi..

E doar o interpretare - una foarte frumoasă deşi cu precădere pesimistă..ceea ce mi-a displăcut. Dar e un film pentru care s-a oferit premiul Palme d'Or..şi e frumos.

Tu eşti o carte

2011-06-27T23:14:00.003+02:00

Analizam relaţiile în care m-am încîlcit din inimă, din tinereţe, din avînt, din durere, din speranţă, din curiozitate, din..dragoste...Toate au fost nişte cărţi. Şi fiecare dintre noi e o carte. Exact ca o carte avem un nume, avem autori, avem un început, avem istoria noastră, întîmplarea noastră...stilul nostru de a fi, de a ne purta hainele şi parfumurile, scrisorile şi prietenii, iubirile şi minciunile..toate aparţin unui personaj..şi noi suntem o carte.

Cărţile se vor citite...se vor pîndite cu saţ, cu jind pentru a fi atinse, răsfoite şi răscolite..Unele au coperţi arămii, strălucite, amăgite..şi se lipesc de ochii copiilor..dar nu rămîn mult interesante căci copiii se plictisesc uşor. Altele au conţinut, sunt groase şi grele şi sperie ochii tineri ce nu se vor implicaţi într-o lectură serioasă şi complicată, altele sunt subţiri şi luciose cu multe imagini, altele au foile parfumate precum o damă, altele au colţurile roase de vechime şi înţelepciune, altele sunt goale...uşoare...ca nişte..foi.

Nu ştiu care dintre aceste cărţi eşti tu...tu ştii. Şi doar tu să ştii.

Chiar şi cea mai interesantă carte pentru cel mai înrăit cititor odată citită...e citită. E o naraţiune ce nu poate sfîrşi altfel, e un final previzibil...e o carte ce nu mai zvîcneşte sub ochi, sub mîna ce freamătă la fiecare pagină, la fiecare replică, ce se îneacă atunci cînd suspansul ca o spirală se întinde între capitole...acei fiori dispar odată cu ultimul cuvînt al cărţii. Şi cît de interesantă şi dragă nu ar fi cartea, cît de multe lacrimi şi învăţăminte nu ar oferi..un cititor bun..nu poate citi o carte o viaţă. Va dori una nouă. Şi nu e vinovat cititorul că a epuizat cartea..el avea saţ şi elan...e vinovată cartea...că s-a deschis uşor şi repede la fiecare pagină. E vinovată cartea că a fost prea scurtă, acolo unde ar mai fi putut face o piruetă lirică, acolo unde ar fi putut rupe o pagină, acolo unde s-ar fi putut închide pentru a rămîne o carte ce mai trebuie citită..o carte ce are un final necunoscut...o carte de care nu te desparţi uşor.

Lectură plăcută, lectură lungă!

P.S. e o melodie ce o ascult în ultimele zile...nu are nimic în comun cu postul decît faptul că faac parte din aceeaşi carte..

decizii

2011-06-24T21:05:00.001+02:00

Recent am privit un film foarte fantastic The Adjustment Bureau. A fost un moment cind Matt Damon este in fata unei decizii bestiale..si atunci mi-am zis ca tot ce am decis eu vreodata in viata asta e puf de rata. Dar cum nu ar fi, cind vine vorba despre decizii ce tin de vietile noastre mici, ele (deciziile) devin dintr-odata toate mari, cruciale, pe viata si pe moarte...

Mie nu imi plac deciziile...dar ele nu asteapta de multe ori..si aminatul unei decizii este in sine decizia de a amina, de multe ori una foarte nereusita..

De asta, atunci cind nu stiu care e decizia cea mai buna, ma gindesc simplu: care e decizia cea ma corecta...decizia pe care as lua daca as sti ca sunt in fata mortii, atunci cind nu mai exista...nimic din ce mi-ar permite sa iau o decizie stingace.

A, da..priviti filmul..

Lust Caution

2011-06-18T19:50:00.001+02:00

În grădina casei mele miroase a curpeni uzi. Ştiţi mirosul ăsta verde care se ridică de la sol tulburat de apa furtunului? Mirosul ăsta gîdîlă nările...e proaspăt şi poartă picăturile de apă cu el...aşa miros nu creşte în Milano...

Da' ştiţi cireşele? Eu am în grădina mea unul..copt, stacojiu de dulceaţă...plin de viermi! În Italia nu găseşti viermi în cireşe...nici viermii nu le vor...

Italia însă are alte merite...şi e adevărat. Dar nu despre asta am vrut să scriu, şi în general, introducerea a fost una ad-hoc..o aberaţie ad-hoc..de fapt, voiam sa postez ost-ul unui film pe care nu-l recomand nimănui "Lust Caution" - e o porno-erotică patriotică chineză...care mi-a răpit vreo 2 ore. Tragic..şi filmul tot.

Azi am auzit aceste clape la radio..şi mi-am dat seamă că e unica amintire pe care vreau să o păstrez de la acel film..

Despre fotografii şi fotografi

2011-06-18T11:38:00.001+02:00

Понаехали în ultimul rînd un stol de aşa-zişi fotografi, care de cum au descoperit butonaşul ŢAC. primul lucru de artist înrăit, incurabil şi naiv, pe care l-au făcut - şi-au inventat semnătura. Să fie clar cine a aruncat un pumn de bani pe o cameră ce scoate imagini decente printr-un singur click. Cred că e un trend. Şi nu e o tendinţă moldovenească, căci am descoperit aspiraţii artistice neinspirate şi peste hotar, dar la noi dacă ai bani, poţi cînta, scrie versuri în cărţi, fotografia semnat...

Şi mie îmi place fotografia, dacă aş avea bani, mi-aş cumpăra şi eu o jucărică de asta fiţoasă, poate mi-aş inventa ba chiar şi semnătură...dar cred că fotografia e mai mult decît un click, un meniu prestabilit, şi lentilă de ultim zvîcnet...fotografia e şi gust, e şi ochi, e şi artă, dar e şi tehnică, e şi fizică, e şi studiu...de asta nu m-aş grăbi să pretind la o semnătură ce nu ar fi decît un capriciu...aş prefera ca fotografia per se să mă semneze.

Dar astea sunt pretenţii pentru mai tîrziu, azi mă limitez să admir fotografii ce se autosemnează. Fotografii ce au emoţii, ce au gînduri, ce au aromă, culoare, simţiri...

http://www.flickr.com/photos/dragovtev/

Ultimele zile

2011-06-15T22:46:00.000+02:00

Sunt în mijlocul unui ropot intelectual...sunt coridoarele împodobite cu Study Points pe care le-am vizitat des în ultimii 3 ani. Sunt sălile stinse de lumină în care învăţam italiana şi franceza, săli ce urcă în sus într-un semi-amfiteatru. Sunt studenţii preponderent italieni ce se exprimă prea tare şi prea pompos pentru a-mi trezi vreun interes...sunt uşile cabinelor sculptate de formule proaspăt scrijelite de nişte tocilari ce au repetat în glas ce au învăţat pe de rost acasă...sunt înaltele balcoane lungi şi subţiri unde se încheagă fumul de ţigară printre un ghem de plante căţărătoare ce îmbracă scara de urgenţă...este a doua mea universitate, unde petrec ultimele zile.

Mi-am dorit din tot sufletul să scap de ea cît mai repede, cît mai urgent, cît mai ireversibil...de asta acum nu mă hăituieşte vreo nostalgie. Dar îii sunt recunoscătoare...mi-a dat ceea ce am vrut de la ea, am stors din ea un ţelul meu mic sau mare şi îi sunt recunoscătoare pentru asta. Îi voi dedica un discurs la ceremonia de absolvire...niciodată nu mi-am dorit mai mult să ţin un discurs pe scenă. Acum însă vreau să îi spun ce mi-a oferit, ce mi-a luat, ce m-a învăţat, ce nu a reuşit să mă înveţe...

Sunt poate ultimele ore pe care le petrec aici...şi nu mă trece niciun fior...e bine, e rău? Nu ştiu...ştiu că începe partea a treia a vieţii mele.

Quote of the day

2011-06-13T16:39:00.000+02:00

Success is like being pregnant. Everybody congratulates you, but nobody knows how many times you were fucked to achieve it. ¬ Unknown author

Ocupaţi

2011-06-12T17:01:00.001+02:00

Sunt amarîtă de un sindrom ce-l descopăr tot mai des în ultimul timp..de unde am crescut, de unde ne-am maturizat, de unde vrem bani, de unde vrem cariere, de unde avem lucruri mai importante, dar tot mai des suntem ocupaţi. Nu-mi plac oamenii ocupaţi. Activi - da, dar ocupaţi - nu.

Ah, scuze..nu pot nici mîine seară, şi mîine am treabă, sunt extrem de ocupat/ă..zici că a fost ziua ta? A, daa...dar tu ştii ce regim nebun am eu..nu-mi văd capul de trebi..am atîtea responsabilităţi ~~încît numai am loc şi pentru tine..~~. Deadline..da..iarăşi. M-am culcat la 2..şi mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5..noul meu job e surmenant..doar nu crezi că refuz din neomenie şi inimă rea? Ce naiba nu e clar că sunt ocupat/ă?

Cîţi prieteni ocupaţi din ăştia aveţi prin preajma? Eu am unul foarte aproape...atît de aproape încît aş apuca-o de păr uneori cînd văd că e buimăcită de muncă, că aleargă cu un titirez, pretextînd cît de ritmică e viaţa ei, are cîte 10 rînduri în agendă..între care eu nu încap niciodată, sau rareori...e buimăcită de ocupaţia ei..încăt uită de mine, de sufletul meu, de dorul meu, de prietenii mei, de amintirile mele...uită de toate şi nebună de valul vieţii ei accelerate..se îndreaptă spre o destinaţie...de asta, uneori..apăs pe frînă, căci despre mine era vorba mai sus, apăs tare de tot pe frînă...şi îmi amintesc că viaţa asta e o clipă..şi nu aş vrea să zbor pe lîngă ea într-un val de deşertăciune...iau o coală, mă gîndesc la oamenii care îmi sunt scumpi..şi încerc să-i găsesc..prin telefon, prin email, printr-o scrisoare...

Eu am avut ocazia în viaţa mea să lucrez şi în companii de afaceri ce forfotă de proiecte, deadlineuri şi bani fierbinţi, dar am avut şi "job-uri" de ocazie..la bibliotecă, magazin...care comparativ sunt mai lejere, cu mai puţine responsabilităţi...dar unde nu aş fi lucrat..oamenii erau mereu necăjiţi de prea mult lucru, de prea multă presiune, de prea mare responsabilitate, de nopţi nedormite, toţi erau veşnic şi mereu ocupaţi..imposibil de ocupaţi...şi atunci mi-am dar seama...că fiecare din noi se vrea important..fiecare..şi credem că suntem cu atît mai importanţi cu cît suntem mai ocupaţi..şi ne place să fim ocupaţi, să dormim puţin, să povestim regimul nostru infect de viaţă...lamentîndu-ne şi scuzîndu-ne că nu avem timp..mai bine am tăcea..şi acele 10-15 minute de văicăreală le-am dezocupa...

Sunt oameni ocupaţi. Sunt oameni ocupaţi rău şi sunt oameni care au priorităţi. De obicei, omenia şi oamenii dragi sunt o prioritate.

YESSSSSSSSSSSSSSSS!!!!!

2011-06-06T12:53:00.000+02:00

Nu ştiu de ce îmi exprim bucuria prin "yes". Mă gîndeam să scriu " FREEDOM" sau "Şampanie", dar "yes" a fost primul meu cuvînt după ce am închis telefonul...şi un salt atletic în braţele unui om ce se găsea lîngă mine în acea clipă.

Ce simt? Simt..un fel de libertate, simt că unul din nervii mei s-a dezcordat..cel pecuniar. Simt că viaţa mea va începe altundeva, altfel...voi avea acelaşi tumult, dar de altă culoare, de altă intensitate..o intensitate ce nu vreau să ştie de frîne. Voi fi preocupată, dar preocupările mele de acum încolo vor fi altfel.

La orizontul meu apare o cărare pe care o voiam demult, pe care o caut de 3 ani...deseori grei. Acum cînd această cărare finalmente mi se descoperă...simt că vreau să o rup la fugă..să sar precum Tarzan..cu paşi tari, cu paşi mari..într-un viitor ce va fi deja altfel.

O pagină nouă.

Şampanie la toti!!!!

Zi de Duminică

2011-06-05T11:48:00.000+02:00

Se spune că Domnul veghează de-asupra noastră, urmîndu-ne paşii îndeaproape...

Era pe lume un om creştin ce îl iubea mult pe Domnul. Omul era pescar şi serile cînd îşi purta rugăciunea din mers peste nisipul mării, vedea cum lîngă paşii lui, răsar urmele Celui care îl însoţeşte mereu. Şi omul se întărea în rugăciunea lui, în credinţa lui..şi fericit era.

Într-o zi se îmbolnăvi rău..şi plasa lui goală deveni grea, şi pasul lui bonav deveni greu..dar el continua să se roage..să meargă pe mal îngînîndu-l pe Domnul.

Dar paşii Domnului nu mai răsăriră..şi era trist pescarul privind urmele lui solitare..

Zilele treceau..omul se întremase, revenise la îndeletnicirea lui, la valul mării, purtînd aceeaşi credinţă în piept..şi într-o seară paşii Domnului se iviseră din nou pe nisipul cald al plajei..

- Doamne, de ce m-ai lăsat singur cînd mi-a fost mai greu? Cînd trupul meu se sleise, cînd paşii mei deveniseră grei ca roca mării?
- De ce crezi că te-am lăsat?
- Nu am mai văzut paşii ce mă urmau în fiecare seară...păşeam singur, eram singur..atunci cînd aveam nevoie de tine, cînd tu erai unica mea alinare şi speranţă...
- Nu te-am lăsat. Te-am luat în braţe şi te purtam aşa în fiecare seară pînă te-ai făcut bine..

Doamne, dacă-mi eşti prieten

2011-06-02T15:23:00.000+02:00

Copii ai lui iunie,

nu vin cu vreo reflecţie, subiecţie, predilecţie, erecţie, circumspecţie, infecţie ~~verbală~~...sunt obosită, sunt hăituită de materii incompatibile, de ambiţii ce gîlgîie în guşa mea, de formule ce nu ne fac fericiţi, de limite..de asta nu am cînd să-mi mai drumul pe aici. Stau ţeapănă în fericirea mea de ultim semestru, într-o speranţă că cetăţenia mea nu îmi va fi botniţă, că mi se va spune "da"...după recidivişti "nu"...

ţin toate emoţiile într-un buzunar..şi cînd va veni timpul (pe după iunie în colo) să îl deşert..o voi face într-un pahar de şampanie, sau într-o bocitură pe blog...

iar pînă atunci vă alint cu rînduri de aur, cu rînduri pline de duh...pe care le citesc şi eu...cît de apusă nu aş fi.

Hristos s-a înălţat!

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare

Da-i in scris porunca mortii,
Cand si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul.

(Spiridon Popescu)

Astăzi ne despărţim

2011-05-31T09:14:00.001+02:00

Astazi nu mai cantam, nu mai zambim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim 
cum s-au despartit apele de uscat.

Totul e atat de firesc in tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie ...
Alaturi, umbra albastra 
pentru adevaruri gandite sta marturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamantul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducand in gusa mireasma, bucatele.

Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Intre noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.

Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape
si ca, seara, sufletul meu, 
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau ...

Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim.
Stand la inceput de anotimp fermecat, 
astazi ne despartim 
cum s-au despartit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant,
eu voi fi soarele negru, pamantul.
Nu peste mult are sa bata vant.
Nu peste mult are sa bata vantul ..

Ştefan Augustin Doinaş

Oracol

2011-05-28T18:23:00.000+02:00

ea va trage oblonul
va propti uşa
va strecura cheia în lacăt
şi privind pragul înalt

va dezbrăca pielea de porc

ea va deveni femeie
cu gura de aur, cu sînul de lapte
cu părul de corb...

va îmbrăca milanezi

şi va da foc la casă
şi la gînduri

pentru a fi alta.

Fast car - Tracy Chapman

2011-05-22T01:07:00.000+02:00

La ora tirzie pentru cei ce au bilet spre oriunde...

You got a fast car
I want a ticket to anywhere
Maybe we make a deal
Maybe together we can get somewhere

Anyplace is better
Starting from zero got nothing to lose
Maybe we'll make something
But me myself I got nothing to prove

You got a fast car
And I got a plan to get us out of here
I been working at the convenience store
Managed to save just a little bit of money
We won't have to drive too far
Just 'cross the border and into the city
You and I can both get jobs
And finally see what it means to be living

You see my old man's got a problem
He live with the bottle that's the way it is
He says his body's too old for working
I say his body's too young to look like his
My mama went off and left him
She wanted more from life than he could give
I said somebody's got to take care of him
So I quit school and that's what I did

You got a fast car
But is it fast enough so we can fly away
We gotta make a decision
We leave tonight or live and die this way

I remember we were driving driving in your car
The speed so fast I felt like I was drunk
City lights lay out before us
And your arm felt nice wrapped 'round my shoulder
And I had a feeling that I belonged
And I had a feeling I could be someone, be someone, be someone

You got a fast car
And we go cruising to entertain ourselves
You still ain't got a job
And I work in a market as a checkout girl
I know things will get better
You'll find work and I'll get promoted
We'll move out of the shelter
Buy a big house and live in the suburbs
You got a fast car
And I got a job that pays all our bills
You stay out drinking late at the bar
See more of your friends than you do of your kids
I'd always hoped for better
Thought maybe together you and me would find it
I got no plans I ain't going nowhere
So take your fast car and keep on driving

You got a fast car
But is it fast enough so you can fly away
You gotta make a decision
You leave tonight or live and die this way

Quote of the day

2011-05-16T23:58:00.002+02:00

“Sometimes you put walls up not to keep people out, but to see who cares enough to break them down.”

şi nu e una..

2011-05-15T23:49:00.000+02:00

Nu ştiu cîte vieţi am, dar mă înspăimînt la cît de mult o iubesc... Ieri am făcut popas într-un cimitir frumos ca un parc de flori vii, şi flori trecute..şi citindu-le numele..am început să mă gîndesc la cît de rar mă gîndesc că viaţa e un dar...şi nu îţi trebuie nici vilă la Como, nici Ferrari roşu, nici sejur în Caraibe, nici pantofi Prada...nimic, decît încă o zi...

E, pur şi simplu, UIMITOR de uşor să fii împlinit atunci cînd acel PLIN după care alergăm un veac, pentru care ne zbatem, ne lăsăsăm ispitiţi, ne ocupăm inimile, ne tăiem respiraţia e Simplu. Nu zic simplist. Zic SIMPLU. Atunci cînd fericirea noastră îmbracă o haină de in, nu îţi mai rupi capul să ai stiletti Dolce Gabbana. Şi dacă stai să te gîndeşti...e mult mai uşor să obţii acei pantofi D&G decît să te poţi bucura de rouă, vînt, de soarele cald, de ploaia sumbră, de norii năvalnici...preţuind fiecare zi, dorind fiecare zi de mîine.

Care a fost cea mai fericită zi din viaţa ta? E o întrebare pe care o aud deseori în filme şi mi-o pun mie ulterior. Nu am una. Nu am un moment care îl pot clasifica drept cel mai fericit, nu a o zi pe care o pot numi cea mai fericită... Tu ai?

Şi atunci cînd am zilele astea, zilele mele, pline, împlinite, simple, fericite, stîrnite de soare, de murmur de ploaie sau tril de pasăre, de aer proaspăt pe care îl înghit pe nas, pe gură, de miros de pămînt şi iarbă, de flori, de umedul rouăi, de caldul soarelui, de galbenul păpădiilor, de strigătul mării, de tăria rocii, de moalele cerului, de moarte, de viaţă, de om bun, de zîmbet....atunci zic că e cea mai fericită zi din viaţa mea..şi NU E UNA..

Gînduri la cot de noapte

2011-05-12T00:44:00.001+02:00

Bărbaţilor le plac femeile frivole

Cu buzele suflate în afară

Cu ochelari ce agăţaţi de decolteu

Lasă caimacul pieptului sa sară

Peste liman.

Iar se căsătoresc cu cele ce în piept

Ascund o Biblie, iar pe-alor buze psalmi şi leagăne de cîntec

Le vor soţii pe cele cu miros de grîu, nu cu miros de fiară

Ce ar sări pe tine în fiecare seară.

Şi dimineaţa iară.

Aceste afirmaţii sunt vechi precum îs vechi cam toate.

Precum e veche şi pretenţia c-o zghihuială-albişoară

Făcută de-un bărbat – nu e chiar criminală

Iar o femeie-i sfîntă... sau de nu e: AFARĂ!

Fiară.

Hecticie

2011-05-11T23:32:00.001+02:00

Sunt bocnă de cărţi de specialitate, am date limită ce se îndreaptă spre mine precum un train a grande vitesse...şi eu am 2 opţiuni: sau mă calcă sau mă ia cu el..şi eu vreau să merg cu el. De asta am chiulit. Micile mele pauze dulci le-am clepsidrat în librării...acolo mă puteţi pierde. Iubesc librăriile italieneşti pentru că au regim de club...au o sofa pe care te poţi întinde cu un braţ de cărţi, o cafenea de unde te aprovizionezi cu nesomn, un closet pentru a nu te grăbi acasă..sau la Burger King..şi poţi trăi aici..în aceste librării titanice ce se extind pe 4 niveluri...ce vrei...ce vrei...ce vrei? Aici găseşti.

Unicul neajuns e că rămîn lefteră de fiecare dată cînd îi trec pragul... e ca o beţie..încă o cărţulică, încă una, ei dacă o iau şi pe asta nu moare nimeni...şi aici îmi beau averea. Azi m-a furat franceza. De curînd am început să o învăţ intensiv şi sub motiv că îmi trebuiesc cărţi în franceză pentru a trece exameul...mi-am cumpărat nişte romane..de parcă eu voi avea timp să le citesc pînă la examen. Dar aşa lucid gîndesc post-librărie. Acolo îmi permit să fiu mai naivă, mai cheltuitoare...mai optimistă.

De fapt, am vrut să vă dăruiesc un cîntecel în franceză dacă tot le ascult în ultimul timp. Şi un week-end cald şi plin de energie sau...de o librărie bună şi o cană de latte macchiato...

Deci despre cîntecel. Îi mulţumesc lui KOT că mi-a descoperit-o pe ZAZ. Am devenit fan din prima..e atît de simplă, precum şi cîntecul ei..îmi place vocea ei de ţigară, improvizarea, imprevizibilul din ea..şi omul din ea, nu e o figurină cu un corp mai antrenat decît vocea ce abia aşteptă să ai dea jos o piesă.

Experienţă de Bucureşti - Partea IV: Hotelul

2011-05-01T00:26:00.000+02:00

Am intrat în holul luminat slab de parcă ar fi ars o singură lumînare în tot hotelul. Uşile decojite, fotoliile unsuroase duhneau a vechi, a rînced...întuneric, putoare, linişte.

Ora 2.

- C-hî, c-hî..ăă..Bună seara. Este cineva? ( Mă simţeam ca pe scenă, toate cuvintele mele se băteau de pereţi în ecouri, îmi venea să-i trag un cîntec). Mă scuzaţi, este cineva aici?

De după tejghea răsări un căpucean chel, cu ochii ciufuliţi de somn.

- 50 de euro.

- Ăă, 50 de euro? Pentru o noapte, adică 5 ore (la 7 plec) pentru o singură persoană? ~~Pentru baraca asta de hotel??~~

- Vezi preţurile pe perete.

Eu m-am apropiat de "Pricelist", am aprins telefonul mobil ca sa pot citi, am văzut că într-adevăr e 50 de euro. M-am clătinat 2 secunde între 2 gînduri..şi înţelegînd că să stau afară nu e o opţiune, am scos banul.

- Etajul 4. Liftul nu lucrează, ia scările şi mergi pînă în capătul coridorului. Lumină nu-i aşa că bagă de seamă pe unde păşeşti.

- O.k.

Taks, scările exact ca în "podezduri"...ciment rece, colb peste tot, geamuri deschise sau sparte, frig, întuneric. Ş-leaac..peste-o căldare cu var. Bugger! După ce m-am învîrtit ca o cloşniţă cu telefonul mobil înţelegînd ce s-a întîmplat...m-am consolat cu gîndul că am ghetele mai albe..şi am mai urcat un nivel..

Etajul 4. Uuuuu...coridor lung şi îngust..claustrofobic. Pe atunci aveam un HTC drăgălaş pe care îl purtam pe sus ca pe o torţă...Eu aşa hotel nu am văzut nicioată nicăieri. Cred că amintea mai mult de un cămin studenţesc. La dreapta - sticle goale de coniac, la stînga chiştoace, mai încolo o pereche de adidaşi ce împrospătau coridorul....gazete, vodkă, chiloţi, bere, mătură, teu, coji de răsărită...odaia mea penultima. Huuu. Am ajuns. Deschid uşa, mă strecor, închid uşa. Respir. Expir. Iar expir. Fuuu...putoare de ţigarete..dar una..pur şi simplu, insuportabilă. Dau să aprind lumina - ioc.

Abra -cadabra -svabra!!!!!! (în realitate cred că am spus ceva mai puţin magic).

Fugaaaa...pe coridor, pe scări, prin var! Ajung într-un suflet la recepţie şi înrăită zic:

- Altă odaie vă rog! În care este lumină şi nu pute a ţigări.

Iar acelaşi drum...înfricoşător. Acelaşi coridor. De data asta ultima odaie din capătul coridorului. Pac-pac-pac..fuguţa ca o căprioară. Ţuşti la mine în cameră. Dîîrrr..frigăraie. Închid geamul. Intru în baie...un ruginiu curgea din ţevi, un ruginiu rece...mdeaaa, azi nu mă spăl.

Patul mirosind a cîteva sute de vizitatori de dinaintea mea mi-a servit drept laiţă pe care m-am întins îmbrăcată în scurtă, cu geanta înfăşurată în jurul meu la spate, am pus nişte hîrtii ca să nu rămînă varul pe pat şi m-am culcat încălţată...îmi clănţăneau dinţii.

Simţeau sudorile tuturor celor care au dormit înaintea mea aici, îmi intrau prin nări, mă învăluiau într-o greaţă..ce fu învinsă de somn. Apoi mi se părea cum simt păduchii alergînd printre firele de păr, fericite că s-a găsit un drumeţ nefericit să le ospăteze...o jumătate din mine - frica- nu putea adormi...mă jucam între coşmaruri şi nesomn pînă cînd auzii un strigăt ca o înjunghiutură..atît de aproape, încît sării ca arsă. Uşa era închisă.

- Aah! (iarăşi un sunet asemănător, poate mai puţin dureros)..

Am deschis geamul şi mă uitam să văd de este vreo mişcare.

- Aaah, aaah, aaaa-aaaaaaa-aaaaa!!!!

Nu era un strigăt, era un geamăt de femeie. Şi nu unul de durere, ci de durere...să-i zicem..hmmm...cum să-i zicem? Plăcută? Hmm..da, în fine. SEX.

Nu puteam adormi. Gemetele erau asurzitoare..şi din oră în oră tot mai aproape de pereţii mei. Cred că presta servicii hoteliere în masă căci era aceeaşi voce. Pe la 4 credeam că geme la mine sub pat atît de tare o auzeam.

Am închis uşa cu cheia pînă la capăt. Am baricadat uşa cu scaune şi aşteptam...

Cred că mă furase somnul..frigul şi frica...toate odată, căci mă trezise alarma la 7. Am privit geamul plin de lumină ca pe cel mai mare dar, mi-am privit şi ghetele, şi ochii grei, şi părul obosit...am văzut şi de geantă..şi cu o fericire imensă în suflet că am ajuns să văd nevătămată, neatinsă lumina unei nouă zi...am alergat spre Filaret, spre casă.

Fin.

Maestro

2011-04-30T17:24:00.001+02:00

Să terminăm săptămîna vesel. Un cîntec UCIGĂTOR de frumos. Atent la minutul 1.47 - acolo sare inima din loc..ahh..frumos...iuhuuuuuuuuuuuuuu....eu ma dau în scrînciob cînd ascult pasajul! Suuuus....iuhuuuuu..

Poate pînă în seară scriu şi despre Hotel - Bordel, partea a patra la experienţa de Bucureşti :).

Un weekend liniştit şi luminos la toţi!

Coloană sonoră din filmul "The holiday".

Сука

2011-04-27T15:32:00.002+02:00

Azi, fiind foarte servil invitată să păşesc pe trecerea pentru pietoni de către un şofer (posibil) italian, mi-am adus aminte de o experienţă, cel puţin tristă, din Moldova.

Mergeam pe str. V. Alecsandri clătinînd notebook-ul pe un umăr. Prin apropiere de Bulgară, la o intersecţie T, la care lipsea semaforul, dar unde era o trecerea de pietoni şi un semn rutier, am păşit curajoasă deşi văzusem un careva vehicul la distanţă rezonabilă, i.e. nu ar fi trebuit să rupă frîna pentru a evita impactul. Evident a trebuit să încetinească un pic, dacă nu din cauză gropilor, măcar din politeţea regulilor de circulaţie.

Şi ce credeţi că a făcut? S-a oprit cu nasul pe "zebră", a scos capul din maşină şi cu tot jivotismul unui moldovan mi-a strigat în urmă:

- Сука!!!

Cintec

2011-04-25T22:21:00.001+02:00

Azi ma gindesc la tine din nou. Cred ca nu am intrerupt sa o fac nicind. Am schimbat doar gindurile, mai bine-zis mi-au ramas doar gindurile ce trosnesc a uscat.. cautindu-te, am gasit un cintec.

Imi plac cuvintele, imi place melodia stabila, imi place la nebunie video-clipul, imi place fata...ma regasesc in el..regasesc mai multe lucruri..

Cred ca mi-ar fi placut sa avem si noi unul.

4 zile de povesti

2011-04-25T19:53:00.003+02:00

Am petrecut cele mai pline 4 zile din acest an, cele mai luminoase, cele mai vesele, cele mai tulburate, cele mai bulversate..4 zile in care am cotrobait 2 tari, zeci de orase prin care zburam in uuuu...4 zile pline de dor, de verdeata, de soare, de lalele, de mare, de dragoste, de suflet tulburat, de adevaruri zvicnitoare, de pasi mari, pasi tari, de vise si sperante, de tinte mici si descoperiri mari, de oameni buni..de machiaj, de peste, de nisip cald intre degete, de apa sarata, de vint rece, de soare fierbinte, de GPS, de barci, de drumuri, de cuvinte-cuvinte-cuvinte, de fotografii, de cuvinte-cuvinte-cuvinte, de sarutari pe frunte, de imbratisari calde, de descarcari de suflet, de papadii si flori de mar, de gofre, de fristi, de herring, de radio, de oameni multi..din povesti, din trecut, din viitor...

4 zile de trairi..

Te cuprind, Dumitrelu!

Aici las doar clipe..

Amară

2011-04-25T10:37:00.001+02:00

Azi miros a pelin

Mi-a ruginit sufletul de amintiri

Obosite de atîtea rebobinări

Mă dor plămînii de mirosul ierbii

În care am culcat iubirea

Verde ca tine

Calc pe străzile largi cu un braţ de speranţe

Pe care le pierd la orice semafor

Cînd se aprinde roşu de Amsterdam

Mă opresc aici în plin cîmp, fără paşi, fără braţe

...

Azi voi culege pelin.

Abra Moore - I win

2011-04-22T22:18:00.000+02:00

25

2011-04-18T00:33:00.001+02:00

Timpule - mosor de viaţă
Înnoadă-te la 25
Şi lasă-mă frumoasă ca merii de april
Lasă-mi parfumul pe buze şi culoarea în păr
lasă-mi privirea mustoasă de viaţă
şi pasul viu.

Timpule - mosor de viaţă
de nu-mi poţi lăsa tinereţea
dă-mi înţelepciunea să împletesc din tine
clipă cu clipă
un veşmînt des şi cald...

pe care l-aş despleti cîndva
în mii de flori de măr..
ce purtate de vînt
mă vor acoperi.

Experienţă de Bucureşti: Partea III - Taximetristul

2011-04-17T23:52:00.004+02:00

- Şi ce să facem noi cu tine?, au oftat ei cu un zîmbet înţelegător..

Am mers mult cu autobuzul, timp în care ne spuneam pe nume, ne povesteam vieţile şi drumurile. Am întîlnit oameni buni. Am coborît undeva, am mers în altundeva să luam nu ştiu ce tramvai spre alt încotro...Am coborît şi din tramvai, de aici Filaret era la 5 min de taxi pe care urmam să-l iau imediat căci timpul se apropia de miezul nopţii. După ce le-am mulţumit călduros din toată inima mea pentru grijă şi omenie, am urcat uşoară ca un bilet de drum în taxi.

- Spre FILARET!

Filaret.

Un întuneric mucegăios în toată gara. Orbecăind pe-acolo, alergam spre şirul de microbuze adormite pe marginea drumului. Cu ochii mari de speranţă cercetam parbrizele. 9 Dimineaţa? 10 Dimineaţa? Aa..ceva mai devreme? Mai în noapte? 2 de zi? Offf..şi eu ce mă fac???

În microbuzul pe care scrie 9 dimineaţă se întrezărea o ţîră de lumină şi un trosnet de vorbe. Am bătut în uşă să întreb unde e microbuzul care pleacă la 1 de noapte? Boc-boc.

Peste cîteva clipe grele, portiera se deschise stîngaci. Prima se rostogoli o sticlă goală de Absolut, iar după ea un nene beat.

Zic:

- Nene, mata nu ştii unde e microbuzul care pleacă la 1 de noapte?

- Fetiţo, noi acuşi plecăm..a-cu-şi la 9, vino şi ocupă loc în maşină. Iaca acolo deamu este un bade, îţi va ţine cald..

- Eee, nene, eşti şi mata călduţ..., am spus eu mai mult pentru mine căci o rupsem la sănătoasa spre taxi cînd văzui că moşneagul mă invită cu suflet în maşina lui.

- GARA DE NORD!!!

Taximetristul era u tînăr cumsecade. Mă jupuise de bani ca şi orice alt taximetrist, dar cel puţin dădu dovadă de profesionalism şi discreţie.

- Credeţi că mai găsesc la ora asta vreun tren?

- Mă îndoiesc. E foarte tîrziu.

- Dar nu sunteţi sigur?

- Nu sunt director de gară.

- Atunci mergem spre gara de nord.

Am ajuns şi acolo. Zburlită de frig şi de frică, sării peste scări cîte 3 cîte 4..ultimul tren tocmai plecase..nu că ar fi plecat spre Moldova, dar plecase şi ultima mea speranţă. Stăteam pierdută la ghişeul gol..cînd văzui că spre mine se îndrepată un cuib de bărbaţi.

- Unde mergi, fată, hai că noi avem transporturi.

- Unde vă duceţi?

- Dar unde îţi trebuie?

- Chişinău.

- Hai haidem. Ia valiza sau dă-o să o ducem noi.

- Unde e transportul?, întreb eu izghit.

- Este-este, acuşi îl găsim, mă linişti omul.

- Bine, mă duc dar să-l chem şi pe tata, că el e acolo afară (arătai eu spre un om ce se gudura pe sub un copac).

- Da ce eşti cu tat'-tu?

- Pentru dînsul nu aveţi transport?...

Luav-ar mama tîlharilor şi mincinoşilor. Am mers spre taximetristul ce mă aştepta fidel afară cu un rînjet pieziş ce spunea.."am spus eu că nu este tren, dar tu încăpăţinată.."

- Ce să fac? Tren nu este, maşină nu este..aici să dorm nu pot că mă fură, la Filaret tot mi se pierde vestea de stau...trebuie să dorm undeva peste noapte..vreau un hotelaş nu tare scump, undeva mai spre margini de oraş că să îl pot plăti.

Cu alţi 50 RON am pornit înapoi spre Filaret unde se înălţa un hotel de eleganţă sovietică şi cu un nume foarte de casă: Hotelul Viilor.

Va urma.

Fata albastră

2011-04-16T10:30:00.000+02:00

Ieri, cu plictisul de gît, pe tocuri şi cămaşă albă, îmi purtam obosită valiza spre terminal. Sala easyjet, micuţă şi iluminată slab ca o cămară de maică, invitase vreo sută de oameni la îmbacare. Privirile mele, sărind peste lentilele ochelarilor, încercau să se agaţe de morişca avionului, de barba unui moşneag, de chupa-chup-ul unui copil numai ca să nu mi se prăvălească pleoapele peste ochii roşii de oboseală.

Şi t-r-a-h..ca o revelaţie..în faţa ochilor mei răsări un pardesiu albastru. Nu albastru, ci celest. Un albastru profund, nici indigo ca noaptea, nici pacific ca cerul..un albastru..ca un leagăn adînc de mare...Pe scurt, frumos tare. Pardesiul, venea ca un brăduţ în talie largă. M-am jucat cu culoare pardesiului vreo 5 minute, căutînd sub încheieturi, pe la nasturi, alunecînd spre mîneci, şi în vale pînă-n poale...şi tot înconjurîndu-l din privire în privire, mi-am încîlcit ochii în păr.

Avea părul de un blond auriu insistent înflorit într-un coc ce amintea de un 8, sau de o floare cu 2 petale...M-am jucat prin păr, încercînd să înţeleg cum de la agăţat aşa elegant, încercînd să prind vreo agrafă, vreun elastic, vreo urmă de gel sau de mousse..dar nu s-a lăsat trădat sub niciun pretext.

Apoi i-am coborît pe gît, legănîndu-mă pe 2 cercei albi cu un desen roşu, de o nobleţe gingaşă..ce aminteau 2 ouşoare alungite...roşul cerceilor se combina cu brăţara groasă de lemn roşu care proptea mîneca pardesiului albastru. M-am hîţînat cu ochii pe cerceii ce se mişcau ca o doamnă renascentină ..nici prea izghiţi sau hipi, nici imobili..ci numai buni.

Descleştîndu-mă de cercei, mi-am prăbuşit privirea în năframa ei de mătase pictata, răsfirîndu-se în mii de iţe albe, subţiri şi ascultătoare la capete..era albă cu un desen albastru, prinsă într-un nod elegant la spate..

Apoi am coborît jos de tot..pantaloni de un negru clasic ce se terminau în 2 pantofi derby de un ocru robust..şi da, geanta tip satchel din care se alinta un capăt de gazetă nemţească Zeit.

Ştiţi de ce mi-a venit să scriu despre asta..pentru că sunt oameni care nu sunt e o frumuseţe afrodită, dar stîrnesc un interes nebun..prin stilul lor, prin cum îşi aleg toate accesoriile şi prin felul în care le agaţă de corpuri...Ştiţi la ce mă gîndeam după ce am explorat toate colţurelele exterioare? Că dacă ar da jos pardesiul, şi hainele astea de faţadă, aş vedea o lenjerie senzuală ce ar luneca în moalele mătasei de-a lungul un corp sportiv...

şi m-am cutremurat la gîndul că am dezbrăcat-o. Şi acum gîndiţi-vă la ce adîncimi abisale poate ajunge gîndul unui bărbat dacă gîndul meu se rătăcise printr-o oază...şi am zîmbit...şi cînd am mai căutat-o o data cu ochii..am fost invitaţi spre avion.

Direcţia Stare Imbecilă

2011-03-30T12:33:00.006+02:00

Daţi-mi o cămaşă de forţă ca să nu îi împuşc pe cei de la Direcţia Stare Imbecilă ~~Civilă~~ care eliberează certificatele româneşti!!! Băgaţi-mi un dop în gură să îmi înghit toate înjurăturile care vibrează cu clocot în toţi nervii mei!!! Doamne, dă-mi putere şi înţelepciune să pot depăşi prostia şi neomenia celor care ne consideră de sortul 2 pentru că suntem moldoveni, cei care se vor respectaţi cînd ne tratează ca pe nişte ţolice, ca pe nişte gunoiuri ce visează la o cetăţenie europeană.

Turb. Încet cu telefonul ce îmi frige urechea, cu mîna ce zgîrîie peretele lăsînd urme de venin ce l-aş împroşca de aş avea FERICIREA să mi se răspundă la apel. Deja e a doua zi de cînd apelez 0040212220109. Pînă în acest moment am făcut 2204 apeluri...tasta redial s-a ros. Sun întruna oriunde nu m-aş afla..în faţa computerului, pregătind micul dejun, spălîndu-mă pe dinţi, în metrou, la serviciu, la prînz, în lift, în viceu, citind, vorbind...eu tot sun..şi sun..ÎNTRUNA OCUPAT!!!. Cînd dupa al nu ştiu cîtă-lea sută-le-a apel, apelul continuă...simt că mi s-a mai născut un înger! Dar a murit foarte repede căci nu a raspuns nimeni oricum. OK, iar sun, iar şi iar, şi iar....deja cînd din sută în sută reuşeşte să meargă apelul, rugăciunea mea evoluează în: Doamne, fă să ridice cineva receptorul!!! Şi Dumnezeu a făcut mare minune cu mine..şi cred că în a mia oară cineva s-o îndurat. : „- Doamnă, ce fericire pe capul meu!!! Credeam că o să mor sunînd ~~înjurînd~~ […] vreau să mă programez pentru a-mi ridica certificatul de naştere!” – „Bine, doamnă, vă transfer”...muzicuţă de robot ca din SuperMario....şi pip..pip..pip.

Lua-v-ar lenea şi nesimţitirea!!!

Hai, Irina..sună. Am pus-o şi pe mama să sune că eu nu mai aveam viaţă personală de vreo 2 zile. Nici mama de cum s-a apucat să sune.

Demult nu am simţit aşa o revoltă pînă în măduva ficatului..să mi se facă şi greaţă, şi lehamite, şi...dar cred că încăpăţinearea mea a fost foarte odihnită, încît nu a obosit să apese pe redial..1568..1569..1570.

Oooo...merge...uraaaa!! „- Doamnă, vă rog nu închideţi, vă rog nu mă transferaţi, vă rog aşteptaţi o clipă (Doamne, prea mult bun simţ mi-ai dat!).” , vreau să mă programez..mă numesc aşa şi aşa..staţi un pic..nunu, nu vreau să mă transferaţi, vreau să îmi daţi numerul direct la persoana care programează! Cum e acelaşi număr? Un singur telefon ziceţi? Îi puteţi da receptorul doamnei? E ocupată? Bine, aştept..spuneţi-mi cum vă numiţi!”.. а в ответ: Super Mario. Fie. Aştept. Şi am aşteptat vreo 10 minute (timp şi bani, da?) ca să aud acelaşi recviem: pip...pip...pip.....

Doamne, dă-mi puteri să nu sar la bătaie la telefon, să nu mă ia grua pe dinainte şi să încep a zbiera în plină zi de lucru! Pentru o bucată de fiţuică pe care o aştept din august...nu o pot scoate! Nu pot suna..sec 21? UE? Ptiuuuuuu...

De ce nu se face programarea online? Bine, înţeleg sună mii de moldoveni disperaţi ca şi mine, de ce nu angajaţi mai multe telefoniste? De ce nu faceţi serviciul cu plată ca să se poată numi serviciu, dar nu BĂTAIE DE JOC?!!

Aaa, nu aveţi cadre? Ziceţi că au fost concediaţi angajaţi şi cei rămaşi lucrează pînă la 3 de noapte?? Păi, de ce nu introduceţi o taxă ca să simplificaţi viaţa şi a noastră şi a voastră? Aş plăti ca să mi se răspundă, să mi se spună buna ziua, aş plăti ca să va facă un curs de instruire de relaţionare cu publicul, aş plăti ca să întinzi mîna ta leneşă spre telefonul ce fierbe de aşteptarea mea! Aş plăti ca să vă mişcaţi coatele mai repede şi în loc să îmi spuneţi la telefon 5 minute că nu sunt unica care se lamentează şi că voi sunteţi unice şi puţine care îmi faceţi aşa servicii, aşa plăti să fiu tratată ca un om!

Şi de ce naiba nu am plătit acei 150 de euro la ambasada din Chişinău că să îmi fac actul în 2 zile??? Nu am ştiut de atitudinea voastră, lucraţi cu actele noastre de parcă ar fi infectate de tifos..de parcă am lăsat nişte rîie sau păduchi prin clitul care trebuie să fie în ANUME ordine...şi dacă am schimbat ordinea la 2 acte, m-aţi dat afară.

Îmi vine să strig, dar nu mă aude nimeni, îmi să scriu o reclamaţie, dar nu am niciun nume..căci voi nu ştiâi a vă saluta şi prezenta..

Mi-e silă..

Cînd în a doua şi ceva miia oară am auzit o voce pe celalt capăt, era ca şi cum m-ar fi salvat de la moarte o navă în plin ocean...şi am vorbit tare, şi am vorbit răspicat, şi le-am spus că mi-e silă de Mario şi vreau să vorbesc cu dna Numărul 2 care programează.

Eu vin rareori acasă în Moldova, căci sunt departe. Şi în România nu am dumuri. Vin doar pentru acest certificat..şi vin vineri şi speram că un certificat se poate ridicat într-o zi, ok bine 2, okok fie şi o săptămînă! Dar nu în 4 luni!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Mi-au zis că lumea stă în rînd să ridice certificate..şi cel mai devreme e iulie. Şi pentru a mă programa trebuie să sun după 15:00, iar eu am fericirea sè mi se raspunda pe la 13:00. Şi mi-a mai spus că are tocmai 6 oameni în rînd şi nu are cînd mă dădăci cu întrebări prosteşti pe care i le pun.

Şi eu continui să sun...

Experienţă de Bucureşti: Partea II - Autobuzul

2011-03-29T11:49:00.006+02:00

Imaginaţi-vă o voce aburindă de alcool, cu silabe în-tin—se, cu accente îngroşate...în 2 cuvinte beat-mort:

-    Feti-ţo, eu...eu ştiu, unde tu ai nevoie, să mergi (Dumnezeu să te întunece să nu mai ştii, moşule! ziceam eu în gîndul meu). Eu, am să am, grijă de tine...şi tu, ai să ajungi la Filaret ~~cîndva~~..
-    Am să te duc eu, că vezi că-i beat-criţă...Acuşi ieşim peste vreo 2 staţii, şi de acolo pe jos drept la Filaret, mă asigură ţiganul.

Mamaaaa...eu m-am încleştat de valiză ca de o ancoră ca sa nu mă poată nimeni scoate din autobuz. Glasul mi se chircise de frică, stăteam ca o statuie de bronz ~~măligă~~ între ei.

-    Eee-ee-e, ţigan ce eşti, ţi-am zis c-o duc eu! Lasă, fata... în seama mea..Eu tot acolo cobor şi îmi este în drum..
-    Nene, tu m-ai bine ţi-ai face drum la toaletă. Crezi că doamna vrea să meargă cu tine?

Doamna visa să meargă cu unul din ei....dar NUMAI ÎN CEL MAI URÎCIOS VIS putea visa doamna asa ceva!

-    Fetiţo, eu ştiu ce vorbesc...Acuşi ieşim. Nu te uita la ce zice ţiganul..
-    EU iau fata. O duc în braţe pînă unde îi trebuie cu tot cu valiză! se răsti celălalt.

Eu mai că făceam pipi în pantaloni. Tremurînd ca varga, am făcut un rotocol cu ochii prin autobuz...spre capătul lui am văzut 3 tineri cam de seama mea, ce arătau relativ decent, m-am apropiat de ei..şi cu o voce de toată mila am rostit:

-    Vă rog, luaţi-mă cu voi cînd ieşiţi din autobuz...

Va urma...

Experienţă de Bucureşti: Partea I - Staţia

2011-03-28T17:52:00.005+02:00

În cîteva zile numărate...îmi voi hîţîna valiza pe acelaşi traseu: Milano – Bucureşti – Chişinău. Merg cu avionul pînă în România şi apoi cu ce o fi de-acolo ajung acasă. De fiecare data Bucureştiul îmi rezervă istorioare de spus la nepoţi. Dar pe asta, lunga şi halucinanta mea experienţă bucureşteană o voi împărtăşi şi cu voi.

Se făcea prin maiul anului trecut cînd fericită şi cu inima ca un fir de nisip (sunt aviofobă) mă căţărăi în avionul de singură folosinţă Wizzair. Era un zbor tîrziu ce ateriza în Bucureşti pe la 22:00. Aveam falsa impresie că la această oră mai pornesc autocare spre casă de la Filaret sau trenuri de la Gara de Nord. Şi cu speranţa mea anemică, goneam valiza prin aeroport ca o căprioară speriată să nu întîlneacă zorii în turma de avioane şi ţigani hoinari.

Afară întuneric de cerneală. Nici un bec de lumină decît semaforul. Staţia la vreo 50 m mai departe. Inima în dinţi, ochii în patru, geanta cu actele şi banii vălătuc în jurul meu (aveam o datorie de întors, şi aveam bani suficienţi pentru a îmbogăţi un pui de tîlhar). 

Cu cît mă apropiam mai mult de staţie, cu atît mai bine se desluşea prin întuneric o umbra de om...de bărbat...de bărbat care nu era prea bine îmbrăcat...care cînd şi-o scuipat clăbucii odată...pînă aceia au atins asfaltul rece, Irina o rupse spre lumina semaforului. Trebuia să mijesc bine ochii pentru a vedea de se apropie de staţie vreun vehicul ce ar semăna cu un autobuz. Eu aşteptam 783. La acea staţie veneau vreo 3 autobuze, iar de la semafor nu puteai desluşi numărul. Ceea ce înseamnă că imediat ce vedeam auzeam un vehicul imens...o rupeam de fugă spre staţie tăind întunericul cu valiza. Aşa am făcut vreo 2 curse, timp în care am văzut că bărbatul ce-mi stîrnea dubii era un ţigan...

O-o-o...ce scenarii lugubre pe capul meu...fata tînără, singură, la o margine de lume unde nu te aude nimeni nici dacă arunci o grenadă, plină de bani...şi unde mai pui că eu niciodată nu le spun părinţilor cînd vin acasă...pentru a îi surprinde (adică dispariţia mea nu prea avea cum fi notată imediat).

Îngeraşu-le, păzeşte-măăă...Du ţiganul sau adă autobuzul...

Şi 783 veni. Am urcat eu cu inima ca o floare. O urcat şi ţiganul. Se făcuse 11 deja. În autobuz numai tineret care venea sau pleca la distracţii şi vagabonzi care se pitulaseră dulce în scaune ca în nişte leagăne. Un miros puternic de urină plutea şi el somnolent printre scaune. Eu mi-am făcut loc spre şofer şi am început în 4 corzi a întreba (era o barieră de sticlă între salon şi cabina şoferului) unde să cobor pentru a fi cît mai aproape de Filaret. Şoferul nu înţelesese ce am întrebat eu în schimb tot autobuzul în spate o făcuse. Doi oameni buni la suflet s-au candidat să mă ajute: un bătrînel chechelit şi leaorcă de urină şi ... ţiganul meu.

Va urma..

Vineri seara

2011-03-25T22:43:00.002+01:00

E vineri seara. Nu vin cu sentimente, nici cu trăiri, fără emoţii, fără zbucium...inspir prin toată oboseala mea seara de Vineri..care stă tolănită pe pat, ocupată de lucruri mici, de lucruri ce Luni ar spune că sunt fără rost şi Marţi ar judeca crunt ca pe o pierdere de timp..dar Vineri, Vineri e cu totul altfel. Priveşte filme şi bea ceai în spuma căzii, îşi face manichiura şi visează la pantofi. Vineri e o femeie trudită ce se vrea iubită, şi de obicei, se iubeşte singură. De asta Vineri seară în loc de film - o poză şi un cîntec.

Cu ocazia acestui cîntec trebuie sa fac o promisiune: Promit, în faţa mîinilor mele şi a sufletului meu ce tremură fiecare strună şi clapă din această melodie - promit că tot ce răsună peste minuta 2:23 va fi cîntat de mine şi de viitorul meu pian în termen de cel mult 2 ani. (Nu am pian încă.)

Voi ştiţi că eu am slăbiciune maaare la muzica instrumentală, dar acest cîntec...e ceva special. Ştiu că le numesc pe toate aşa...dar...la mine s-a desprins sufletul de corp cînd l-am ascultat..şi nu eram sub influenţa nici unui sentiment, afrodisiac sau drog...eram în faţa unui fişier excel deloc excitant. Şi cînd început a se depăna muzica după 2:23...am închis ochii...şi am zburat...

Gata...Vineri se supără..îi este somn şi ei. Un weekend frumos tuturor!

Riddle of the day

2011-03-25T14:54:00.000+01:00

Sunt pasionată de frămîntări de minţi..şi voi plămădi încetişor o colecţie. Asta e prima mea frămîntare pe care o postez pe blog şi invit toată lumea care are în buzunare vreo ghicitoare din astea să mă/ne provoace! Dar ne jucăm corect. Nu trişăm, nu apelăm la google..ok?

"A man while looking at a photograph said, "Brothers and sisters have I none. That man's father is my father's son."

Who was the person in the photograph?

STAY POSITIVE

2011-03-24T10:27:00.004+01:00

În ultimul timp am cam lipsit de pe blog din motive întemeiate. Ieri am închis un proiect la care lucrasem 6 luni şi am fost gazda unei prezentări pentru oameni nici puţini, nici mici. Dar asta v-o spun nu pentru a mă face de lauda voastră ci pentru a vă face să înţelegeţi că eram foarte stresată şi cuibărită în baze de date, exceluri şi ppt-uri şi nu doar...

Povestea începe de luni. Mi-am zis eu că 2 zile sunt suficiente pentru a crea un powerpoint decent şi a aranja toate datele într-o manieră prezentabilă. De cu zori eram antrenată în template-uri, tabele, grafice şi alte năzdrăvănii care mi-au consumat jumătate de an. Pe la 11 deja gîfîiam de inspiraţie.

Trebuie să vă mai spun ceva important. Eu nu prea cred în autosugestii, medidaţii ş.a. Dar de luni îmi dădea tîrcoale un gînd nepoftit „Stay positive”. Eu nu mi l-am scris nici pe perte, nici în telefon, nici nu mi-am propus să-l ţin minte cumva...îmi venea din senin şi asta mă facea să rîd zîmbesc. Ok, whatever..stay positive. M-a vizitat şi în timpul muncii mele de cu zori şi l-am lăsat să stea cu mine cu condiţia să nu mi se bage în vreun slide. Am observat că deşi nu îi dădeam vreo importanţă, îmi făcea bine..mă calma în toată fuga mea.

Apoi...BAH!!! Şi computerul meu face C-Î-R-Ţ! C-ÎÎÎÎ-R-Ţ!!!! Ecranul se făcuse albastru cu avertizări malefice, pop up-uri huligane mi-au invadat munca celor şase, Şase, ŞASE luni! Nu se mai mişca nimic din loc...nici tu excel, nici tu powerpoint, nici tu browser, nici tu shut-down. Am bruscat computerul moldoveneşte apăsînd forţat pe shut down..l-am reabilitat...dar computerul meu era pe patul morţii de-a binelea. Unica funcţie disponibilă: shut down. 

Am pierdut TOT...în afară de gîndul „Stay positive”. Şi trebuie să vă spun că nu îl găseam deloc ridicol. L-am îmbrăşişat în mintea mea cu tot calmul şocului...şi am zis: ok, stay positive. Dar „stay” nu e verbul ce mă caracteriza în acel moment. Am luat computerul pe sus şi tulea la HELPDESK (IT-işti). Le zic că am un problema con il mio computer...la care unul din ei scoate arătătorul din buzunar şi ţinteşte spre un numar de telefon de pe uşă: sună la dînşii şi deschide ticket..şi mai spre seară dacă nu rezolvă problema telefonic, vină la noi dacă om mai fi pe aici. Ragazzi, voi nu înţelegeţi nulla...Mi-am scrijelit numărul în palma asudată. Am ieşit după uşă, am sunat la numărul cu pricina, am dat binevoitor din cap cînd mi-au spus că mă contactează pînă diseară, am închis calm telefonul şi ŢUP – înapoi după uşă în biroul plin de IT-işti. Sempre tu? (iar tu?). Da, da, am sunat şi mi-au spus că nu mă pot ajuta telefonic şi mi-au spus să mă adresez la dvs. Sicura? (Eşti sigură?) –Da, da, le zic eu...vă rog să nu pierdem timpul cu chestionare căci eu am date de preţ în acest computer şi un deadline usturător. 

Era 12.45. La ora 13.00 (ora sfîntă a italienilor cînd toţi iau prînzul) eu stăteam în rugăciune lîngă unul din ei care se apucase de machina mea..cînd dintr-odată, el mă priveşte cu nedumerire: Signorina, noi tot suntem oameni şi mergem la prînz. Vino peste o ora. Dar nu, mai bine peste 2.

Nu eram nici disperată, nici în panică, nici înciudată...eram positive de-a binelea. Am revenit în fotoliul meu, am pus coatele pe masă şi capul într-un roi de soluţii. Gîndeşte, Irina! 

E straniu, şi o spun cu mîndrie, dar nu mi-am pierdut cumpătul nici pe o clipă. Mi-am întrebat colegii cum le merge, ce sarcini au azi de făcut, unde merg pentru a lua prînzul. M-au întrebat şi ei pe mine cum o mai duc...şi eu am zis un bene-bene sigur. Posibil că eram încă în şoc. Gîndurile mele se roteau cu turbulenţă pentru a găsi o soluţie. La fine (peste 2 minute), eram în drum spre casă.

Mi-am adus computerul de acasă şi fiind fată deşteaptă păstram back up-uri pe surse externe... cam vechişoare, dar o noapte de muncă m-ar fi salvat. Am început din nou powerpointul, lucram calm, însoţită de acelaşi gînd „ stay positive” care nu mă lăsase nici la grea agonie..

E drept că pînă la urmă nu stăteau lucrurile atît de simple, căci tot outlookul meu era răpus, respectiv toate conferinţele şi emailurile nu putea fi accesate, nu puteam scrie niciun email..şi a trebuit să anulez cîteva întîlniri preconizate pentru acea luni...dar cel mai important era sub control.

Sunt recunoscătoare acestui gînd care m-a ţinut în hăţuri...şi chiar şi atunci cînd vi se pare că sunteţi pînă peste umeri în rht..gîndiţi-vă că ar fi putut fi şi mai rău şi  STAY POSITIVE.

Bătălia fotografilor: Concurs HDR

2011-03-23T17:14:00.000+01:00

Doamnelor şi Domnilor,

Vă rog să vă exprimaţi părerea (printr-un vot) despre această bătălie fotografică! Doi fotografi pe care eu îi cunosc dincolo de obiective, s-au lansat într-o luptă pixel la pixel.

"Let the winner have the candy!"

http://photocontest.dragovtev.info/

Sondajul va fi accesibil pînă pe 26.03.2011, adică această sîmbătă, 00:00.

Improvizaţie: Irina obosită

2011-03-23T15:22:00.000+01:00

puloverul meu verde a obosit în coate

abia de mai respiră prin nodul cravatei

apoi mi s-a strîmtat în spete

iar gulerul urlă că moare de sete

spre seară manşetele pierzînd din pudoare

au descheiat nasturii obosiţi, în sudoare

sunt toată un strigăt, şi toată un oft

un boţ de-oboseală, încruntat şi răscopt

cândva toamna se încălzea printre noi

2011-03-14T22:45:00.001+01:00

E o poezie ce nu are dreptul să aparţină doar autorului...imagini atît de vii, încît pe alocuri îmi vine să îmi acopăr ochii pentru a nu vedea prea multe..

cândva toamna se încălzea printre noi
(de dragoste)

toamna aceea s-a întins rece
pe linoleum
făceam dragoste
ploaia bătea speriată la uşă
râcâia cu unghii vineţii
nu aveam nicio pătură să-i dăm
eram fierbinţi
ne frigeau buzele tăciuni ne aţâţam
unul pe celălalt
în vaze tufănelele se zburliseră
lumina se chircise într-un colţ
noi alergam unul prin celălalt
nu ne păsa că toamna avea frisoane
şuiera vântul pe sub uşă
felinare sfioase ochii
se-aprindeau candele
cu suflet
ne ţineau de cald

/Ottilia Ardeleanu/

P.S. Preluat cu tot cu ambalaj de pe blogul LaCafeaua

„The second book of General Ignorance” de John Lloyd & John Mitchinson

2011-03-10T14:27:00.002+01:00

Dacă tot am liber, şi dacă tot am zis că vă prezint noua mea carte, voi mai încorda un pic irişii mei descălţînd un alt gînd.

Vine căldura, cu verdele din flori şi tocurile lungi ţocăind de sub falduri de rochii. Plănuiam şi eu cu mîna pe chimir o rochie şi o pereche de pantofiori pentru frumosul april. Nu pentru a îmi satisface un moft, ci pentru că am nevoie. Altfel, voi alerga desculţă prin iarba verde.

Matincă voi alerga desculţă pentru că am cheltuit toată averea pusă deoparte pentru încălţări într-un camion de cărţi. Un nou raft pe care stau soldăţeşte cărţi ce abia aşteaptă să pun mîna pe ele. De aş avea un aparat fotografic, aş face o fotografie pentru a vă surprinde plăcut şi pentru a vă întărîta desigur. Da..da..să mă invidiaţi într-atît încît să umblaţi şi voi desculţi ca mine.

Am început cu „The second book of General Ignorance” de John Lloyd & John Mitchinson. E o carte despre curiozităţi precum de ce culoarea portocalelor nu e portocalie, peştii nu există, octopozii au doar 2 picioare, diamantul nu e substanţa cea mai rezistentă ş.a.

Azi dimineaţă cînd am primit cele 2 sms-uri citeam asta:

Part of the fun of discovering new species is that you get the chance to choose what it’s called. A recently discovered beetle with legs resembling overdeveloped human biceps was named Agra schwarzenggeri; a fossilized trilobite with an hourglass-shaped shell was called Norasaphus monrae after Marilyn Monroe. […] British-born astrobiologist Paul Davison of Arizona State University urges us all to search for new unknown forms of life. “It could be right in front of our noses – or even in our noses”, he says.

The one thing you don’t want to find in your nose is an Ichneumon wasp. These unpleasant insects caused Darwin to lose his religious faith. “I cannot persuade myself”, he wrote, “that a beneficent and omnipotent God would have designedly created the Ichneumonidae with the express intention of their feeding within the living bodies of caterpillars.”

Cîntecul e pentru pantofii noi ce vor mai aşteapta... :)))))

Zilele mele de naştere - copiii lui Janus

2011-03-10T11:52:00.005+01:00

Zilele de naştere îmi amintesc de zeul Janus, cel cu două capete în direcţii opuse ce simbolizează trecutul şi viitorul, binele şi răul, începutul şi sfîrşitul într-o singură fiinţă. Zilele mele de naştere sunt asemenea. Au două chipuri. Unul mă bucură. Îmi aduce aminte de mama, de tata...de mine cînd nu eram. Cînd nu eram oare cum eram? Cum nu aş fi fost, faptul că eram nu schimbă nimic căci memoria mea nu a păstrat nimic de pîna la 9 Martie 1986. Apoi..pah! Şi inexplicabil am apărut anume în această zi! Anume în această zi sufletul meu, care hoinărea undeva amnezic în univers, a căpătat simţirea timpului...memoria vieţii, posibilitatea de a FI.

Nu m-a întrebat nimeni de vreau să păşesc printre oameni în piele de om sau de lup, sau de floare. S-a decis să fiu om. Apoi s-a mai decis că voi trăi în Moldova şi voi purta cu mine doi ochi căprui.

S-a decis să mă nasc fără a-mi da de ales. Şi a fost cea mai frumoasă decizie care s-a luat pentru mine vreodată. S-ar părea că Cel care a făcut-o nu e democratic. De fapt, a lăsat un teanc de decizii pe seama mea. El a decis să mă nasc, eu decid să trăiesc. El a decis să fiu om, eu decid ce fel de OM, El va decide să-mi ia cîndva...eu voi decide ce iau cu mine şi ce las în urma mea.

Deci zilele mele de naştere sunt celebrări ale zilei în care am primit drept cadou Viaţa. Dar tot ele, multele...mi-o fură an cu an. Sunt ca un fel de cont bancar cu viaţa...care niciodată nu poate fi suplinit.

Ieri mă gîndeam cum ar fi dacă am trăi fără a număra anii...am avea vîrste biologice precum unele popoare din Africa. Fără vîrste, am lasă ochii şi trupul în voia sufletului...care nu face riduri (cel puţin nu literalmente).

...

Zilele mele de naştere sunt copiii zeului Janus ce îmi dau şi îmi iau viaţa...

Cine mi-a scris azi dimineaţă?

2011-03-10T10:01:00.002+01:00

Este un blestem peste relaţia mea cu telefonul mobil. Ăsta e deja al patrulea pe care îl schimb timp de un an...ba uitat, ba furat, ba înecat. De ieri am telefon nou, e vechi, dar nou. Un telefon pe care nu l-aş pomeni mult timp dacă dintr-o întîmplare absolut îmtîmplătoare nu l-aş mai avea.

Am 4 numere în telefon: Mama, tata, fratele şi David.

Azi dimineaţă în timp ce mă oglindeam în noua mea carte ( vă scriu detalii mai tîrziu), mi-au vibrat şoldurile de 2 sms-uri.

Era un La Mulţi Ani! foarte cald şi plin de urări frumoase. M-a emoţionat să văd că cineva de-acasă, cineva care nu îmi scrie des sms-uri (căci numărul nu îmi este cunoscut), ţine cont de 9 Martie..deşi cu un pic de jet lag (dar asta nu are nicio importanţă). Am încercat să telefonez înapoi, dar reţeaua e în permanenţă ocupată. Am vrut să mulţumesc celui/celeia care mi-a lăsat un zîmbet în dimineaţa asta...

Cine eşti? Îţi mulţumesc. :)

O fac pe blog căci din mesaj am înţeles că mă citeşti..

P.S. Cei care mă cunoaşteţi şi cărora vă pasă să menţinem o legătură cel puţin telefonică, vă rog să repopulăm agenda mea împreună. Dacă nu vreţi să vă lăsaţi numărul în comentarii, atunci drept alternative mai sunt: irinadct@gmail.com şi numărul de telefon din Italia (pentru cei care îl au). Vă mulţumesc, prieteni.

Cel mai frumos cadou din viaţa mea

2011-03-09T00:01:00.003+01:00

Mă nasc cînd ascult jocul arcuşului, percuţia degetelor, clapele moi trezindu-se sub atingerea caldă...este o vibraţie mai puternică decît percepţia sunetului...e o vibraţie providenţială ce mişcă tot atomul din mine...şi atunci mă nasc.

Mă nasc dimineaţa, cînd lumina soarelui îmi luminează nu doar odaia adormită ci şi visele pline de întuneric. Mă nasc odată cu prima rază la 6.

Mă nasc cînd intru în apă...şi las boburile de apă să spele de pe mine ziua grea..şi amintirea grea. Şi îmi place să ţin chipul sub jet...gîndurile făcîndu-mi-se subţiri şi lungi ca şi pletele de apă..pierind în crăpătura căzii. Şi atunci mă nasc.

Mă nasc cînd hoinăresc pe blog ca într-o gospodărie medievală, jucîndu-mă cu fiecare post, ospăţînd fiecare comentariu..şi atunci mă nasc în fiecare cuvînt ce-l scriu.

Mă nasc cînd opresc clipele din zbor..adulmecînd aburul ceaiului cald şi parfumul unui brioche cu ciocolată...lăsînd privirile să păşească dincolo de geamuri, agăţîndu-se de paşi grăbiţi, de chipuri îngîndurate, de ochi frumoşi, de culori vii...şi atunci în plinătatea clipei...simt că se naşte timpul..şi zic: Doamne..ce fericită sunt cînd opresc timpul prin simplul gest de a observa jurul meu..şi încerc să o ţin mai lungă..printr-o gură de ceai mai lentă...o îmbucătură de brioche mai pofticioasă..

Mă nasc prin fericiri mici, de zi cu zi pe care le simt în sufleţelul meu...trăiesc prin fericiri mici pe care le las în urma mea printr-un zîmbet, printr-o felicitare, printr-un salut, printr-o amintire, printr-o dragoste...prin asta trăiesc...şi prin asta voi trăi chiar şi atunci cînd nu mă mai voi naşte...prin urmele mele mici..

Dar azi...azi încă mai reuşesc să renasc.

Iubiţilor mei părinţi,

pentru cel mai frumos cadou din viaţa mea.

8 Martie

2011-03-08T10:33:00.008+01:00

De dimineaţă eram înarmată cu o torbă de bîrfe pentru a discredita sărbătoarea de azi. Să nu credeţi că eu împroşc toate sărbătorile în care femeia primeşte flori şi dragoste...de-ar fi mai des, zic eu. Şi deşi mi-ar fi plăcut să mă împiedic de un buchet de mimoze sau să fiu trezită de un clinchet de telefon, nu ăsta e motivul pentru care eram înverşunată (deşi cuvîntul e prea tare pentru mica mea explozie). Vă explic de ce..

De pe cînd sunt prin părţile astea mi-a fost dat să aud istorioare halucinante despre 8 Martie. Ba că e ziua prostituatelor, ba că e ziua funebră în care au murit foarte multe femei de la o fabrică textilă...istorisite nu doar de italieni, ci mai mult de italience. Şi vreţi să sărbătorim moartea femeilor pe care trebuie să le cinstim pentru că au murit în luptă cu discriminarea dintre sexe? Şi alte istoare despre Zetkin..

Eu le-am ascultat pe toate şi deşi pregăteam o colivă să pun pe blog în loc de o felicitare azi dimineaţă, am zis că nu ar strica să caut pomelnicul pe google. Şi iată ce am găsit, domnii mei.

Sărbătoare a început a fi celebrată în SUA în 1908 pe 8 Martie pentru motivele nobile pe care le ştim noi. Incendiul a avut loc în 1911 pe 25 Martie. Nu zic că nu are nici într-o mînecă una cu alta...zic că uneori..cînd ne înfruptăm dăm vina pe boală..şi atunci cînd nu primim flori...pe incendii, prostituate şi alte vietăţi.

Doamnele şi domniţele mele, să fie sau să nu fie azi 8 Martie...să fiţi mereu flori în grădina vieţii. Să vă miroase frumos gura a cuvinte pline de bunătate şi gingăşie...să fiţi sfătoase şi dulci cu bărbaţii din preajma voastră care vă sărbătoresc frumuseţea şi dragostea nu doar azi...ci în FIECARE zi, nu doar cînd vă pierd, ci mereu cînd îşi lasă capul obosit în poala voastră, cînd adulmecă culinăria voastră...Şi dacă tot am luat vorba de femei emancipate...care trec şi ele prin toamne şi ierni...să se găsească întotdeauna soarele...care ar desena zîmbetul pe chipul vostru...Şi dăruiţi dragoste...cît mai sunteţi vii.

şi nu aş fi eu dacă nu brodez şi nişte strune de chitară aici..

127 hours

2011-03-07T21:40:00.007+01:00

Deşi ăsta e al doilea film pe care îl privesc semnat de Danny Boyle ( cel care a regizat Slumdog Millionaire), cred ca 127 Hours e cel mai bun film al lui. E un film ce te ţinteşte 94 de minute fixat pe un singur actor ce e blocat într-un singur loc literalmente...no action, no killing, no love..S-ar părea că aveţi şanse să vă plictisiţi..deloc!Şi deşi e plin de suferinţă, filmul în sine nu e violent..cu toate că au fost scene pe care le-am privit prin crăpătura degetelor.

E despre Aron Ralston ( true story ) care printr-o nefericită întîmplare rămîne blocat în canion fiindu-i tocat braţul între stîncă şi o bucată de rocă. Fiind singur, fără alimente, apă...trăieşte emoţii ce încep cu raţiunea şi termină prin panică, disperare...şi ulterior speranţă. Deşi nu e un film de acţiune tehnic vorbind...e plin de acţiune...de trăire...un film în care viaţa te priveşte drept în ochi...îndepărtîndu-se văzînd cu ochii. E un film ce te învaţă să preţuieşti ceea ce încep a preţui doar anii... Eu cred că viaţa lui începuse abia atunci...în cele 127 de ore..

Altceva ce uimeşte..e simplitatea acestui film. Nu e spectaculos precum Inception, şi presupun că are un buget foarte modest...cred că cea mai mare cheltuială a fost James Franco, financiar vorbind...dar prestaţia lui a fost excepţională..cred că cel mai frumos rol jucat de dînsul pînă acum.

E un film despre lupta pentru viaţa...cu orice preţ.

Filmul e bun, 6 nominaţii Oscar.

Ce fel de dragoste e asta?

2011-03-06T01:47:00.000+01:00

Pe Antonio il tipizasem drept "managerul racnitor" pentru ca atunci cind se vocaliza era cam insuportabil sa faci altceva decit sa-l asculti sau sa fugi intr-un buncher. Nu pentru ca e rautacios din fire, ci pentru ca are o tonalitate si intensitate a vocii soprano. Unde mai pui ca italienii si asa se insira cu coardele vocale pe 6 octave cind vorbesc. In fine, concluzia e ca eu fiind implicata intr-un proiect care necesita sa leg telefonul de lobul urechii cam 60% din zi, nu prea gaseam rabdare si intelegere cind interlocutorul meu de cealalta parte imi spunea ca mi se schimbase voce...devenise mai barbateasca. - No, no..ziceam eu. This is Antonio talking on the phone in the other office.

Plus la toate, Antonio niciodata nu obisnuia sa ma salute cind intra dimineata in oficiu..la inceput o luasem personal, apoi observasem ca nu o face cu nimeni...apoi mi-am dat seama ca vorbeste la telefon mai tot timpul cind intra..si il iertasem. Dar nu cautam sa-l salut eu.

Oricum tare drag nu imi era si nici nu incercam sa-l pun la inima caci nu ne prea intersectam la serviciu si nu aveam cum sa-l descopar dincolo de voce. Stiam ca are familie, o fetita, se cearta cu soacra-sa pe facebook, ergomaniac (workaholic), mereu ( MEREU!) cu auricularul la ureche, chiar si atunci cind schia pe pista neagra era in teleconferinte.

Stiti ce e trist in toata povestea asta? Antonio nu e deloc cum il stigmatizasem eu..

Ocupat, iritat, agitat, vocal la serviciu - acest om e unul dintre cele mai frumoase suflete peste care am dat...Si am descoperit absolut intimplator. Foarte putini cunosc detalii despre viata lui personala, pentru ca tot timpul vorbeste despre business in masura in care oamenii il evita la prinz fatis, avertizindu-l sa nu se aseze la aceeasi masa daca icneste ceva despre serviciu.

De fapt, in spatele acestui om de afaceri, se ascunde un familist cu o inima mai mare decit a multora din noi. Antonio are familie. O copilita de aproape un anisor si o sotie...in carucior. Membrele inferioare ii sunt paralizate si acest copilas a fost un miracol dumnezeiesc dupa toate avertizarile medicilor. Antonio are grija de amindoua, si casnic, si financiar, si moral...Uneori cind o nenorocire din astea se abate asupra unei familii...din dragoste, din responsabilitate, din cauza ca s-au trait ani frumosi pina la tragedie si din multe alte motive...mergi inainte. Antonio a cunoscut-o pe sotia sa deja in carucior...si era tinar, era simpatic, era inginer. A ales-o stiind ca nu se vor plimba la brat, ca nu se vor apropia intim in strinsoare unui dans, ca nu vor alerga prin iarba sau prin nisipul cald, ca nu vor avea copii..el a ales-o.

Ce fel de dragoste e asta? Eu nu o cunosc, eu nu am simtit-o...si cred ca nu voi ajunge la aceste inaltimi sufletesti...sunt fericita ca pe lume sunt asa oameni frumosi.

* numele e inventat

eşti pufos

2011-03-02T22:12:00.003+01:00

eşti pufos ca un zefir rotund

cu plete prea lungi de bărbat

ai ochii alune

şi zîmbetul – un papion trist..parfumat

cuvintele mele par lipsite de sens

dar tu mă cunoşti

şi ştii că-ţi vorbesc

atunci cînd nu vreau să o fac

eşti pufos

Despre Cibo şi despre fata lui

2011-03-02T21:48:00.000+01:00

Cibo mi-a fost arbitru la dezbateri pe timpuri. Era un adevărat superstar: toţi voiau să fie deştepţi ca Cibo. El nu era doar deştept. (Zic toate la trecut căci toate s-au întîmplat demult). Mai mult ca atît, era foarte carismatic precum toţi zeii Montparnass-ului  şi făcea comparaţii nebune...odată a comparat prestaţia echipei noastre cu un kukuruznik..ah, păcat că am uitat de ce.

La " Trandafir" Cibo era şef pe chitară...

"Fata mea" am auzit-o pentru prima oară anul trecut. Am găsit-o acolo unde se pot găsi toate: facebook. Plăcuse mult mie şi prietenilor mei...şi-am vîjîit mult timp melodia, precum şi pe Troleibuzul 25 (alt cîntec de-alui cibo - găsiţi pe youtube).

Ieri datorită lui Natan care a share-uit melodia, am găsit acelaşi cîntec într-o nouă interpretare. Ascultaţi mai întîi şi apoi citiţi mai departe.

Cîntecul e la fel de gingaş precum şi rîsul Natei pe final, calitate de studiou, trio la refren, un clipuţ improvizat..s-ar părea că melodia s-a maturizat...dar totuşi varianta iniţială...unde se mai poate auzi hîrîitul microfonului..literele karaoke ce se joacă pe ecran şi vocea..nu ştiu cum altfel a lui Cibo..mai răguşită, mai îndrăgostită poate sau poate mai inspirată...prima variantă îmi place mai mult..

Superfreakonomics - Finita

2011-03-01T17:10:00.002+01:00

Cărţile mele, prietenii mei...mănîncă cu mine, se spală cu acelaşi şampon şi se plimbă în aceleaşi trenuri (gratis). 

Cartea e extraordinară pentru cei cărora le este sete de un pic de cultură generală neordinară. E mult de povestit şi nu aş vrea să vă intrig, pentru mine e suficient că am citit-o eu ( auch)..dar voi lăsa o pată de carte din ultimul capitol...îmi vine să rîd doar la gîndul că postez acest fragment.

Excerpt | Monkey prostitution (page 215) 

Microeconomist Keith Chen taught capuchin monkeys to use money, to use coins to buy food, and when he changed the relative cost of various foods — Jell-O cubes, apple slices — they made good decisions based on price. But then something happened ...

(O)ut of the corner of his eye, Chen saw something remarkable. One monkey, rather than handing his coin over to the humans for a grape or a slice of apple, instead approached a second monkey and gave it to her. Chen had done earlier research in which monkeys were found to be altruistic. Had he just witnessed an unprompted act of monkey altruism?

After a few seconds of grooming — bam! — the two capuchins were having sex. What Chen had seen wasn't altruism at all, but rather the first instance of monkey prostitution in the recorded history of science.

And then, just to prove how thoroughly the monkeys had assimilated the concept of money, as soon as the sex was over — it lasted about eight seconds; they're monkeys, after all — the capuchin who'd received the coin promptly brought it over to Chen to purchase some grapes.

This episode sent Chen's mind spinning. Until now, the researchers had run narrowly defined money experiments with one monkey at a time. What if Chen could introduce money directly into the monkeys' lives? The research possibilities were endless.

Alas, Chen's dream of capuchin capitalism never came to pass. The authorities who oversaw the monkey lab feared that introducing money to the capuchins would irreparably damage their social structure. They were probably right.

10.

Elenco delle cose che non so di Lara

2011-03-01T16:53:00.000+01:00

Ştiţi că nu mai am player..şi deşi nimeni nu i-a observat absenţa...ăsta a fost unul dintre iubitele mele accesorii de pe blog pe care îl tînjesc nespus. Nespus. Nu aş putea descrie ce simt atunci cînd ascult o melodie ce mă pătrunde...e un orgasm al tuturor celulelor mele. Melodia precum un fir invizibil pătrunde prin toţi porii înălţîndu-mi sufletul spre rai sau spre iad...ambele sunt la fel cînd cîntă muzica..numai că una sfîrşeşte în coroană de speranţe şi alta în ştreang de gînduri...dar ambele sunt profunde, pînă în seva oaselor mele...Nu, nu pot descrie...ce simt e nespus.

Ascultaţi...voi simţiţi la fel?

despre prietenul din blog

2011-02-24T15:19:00.001+01:00

Ieri am fost acuzată de trădare. Mi s-a reproşat că blogul mi-a devenit cel mai bun prieten. Mi-e greu să obiectez. Dacă poţi numi o agendă cel mai bun prieten, atunci eu am păcătuit. Dar e un prieten foarte comod: cînd am o bucurie, o aştern pe blog; cînd vreau să urlu, tot aici trag, cînd vreau să mă revolt, el e ţapul ispăşitor; cînd mă usuc de dor, el mă alină; cînd vreau să cînt, scriu, cînd vreau să plîng, scriu; cînd vreau să rîd, scriu...

Scriu destul de des şi cred că aţi notat. E una dintre puţinele mele îndeletniciri de suflet pe care mi le pot permite gratis, oricînd şi nestingherită de nimeni...şi voi, prietenii mei buni, dacă tot vă pasă de mine...scrieţi-mi, şi eu vă voi citi cu suflet...căci suntem prea departe pentru a ne uita în ochi şi vorbi.

O melodie ce mă mişcă pînă-n măruntaie...

Î sau â - tratat de limbă română

2011-02-23T18:23:00.003+01:00

Dragilor,

Asta chiar nu credeam să scriu. Să ajungă fericita de mine să scrie tratat de litere după 6 ani de cifre. Dar viaţa e ca o cutie de ciocolate, da? Sau ca un alfabet român în care literele se nasc şi mor din cauză că nu se pot inventa nişte contraceptive lingvistice. 

Da. Au existat şi litere despre care nici că aţi visat de cînd aţi pus mîna pe stilou. Litere despre care eu am aflat azi căutînd scrieri manuscrise de-ale lui Eminescu pentru a vedea de are Virtus dreptate. Acum vreo 200 de ani în urmă, pentru sunetul „î” care în fonetică se numeşte „i –posterior” au existat 4 litere: â, ê, î, şi û. Pentru un singur sunet vocalic! ( Cine a inventat asta, avea o viaţă mult prea simplă.) 

„Hasdeu, în venerabila sa operă lexicografică Etymologicum magnum Romaniae, publicată de Academia Română, scrie de exemplu (în vol. I, 1886, la p. XXV, XXIV, XXVII, XXIX), gândi, respândi cu â, dar rînd, desăvîrşire cu î; vocala de bază, este respectiv, magh. o, v. sl. q, ę, ŭ “

 Deci argumentul pro-â „ Aşa a fost dintotdeauna de cînd suntem români” cade.

Prin secolul 20 filologii au hotărît să exludă  ê şi û pentru a simplica viaţa românilor. Şi acum marea bătălie dintre î şi â. 

Sunt 2 principii care se bat cap în cap cînd vine vorba despre î sau â. Istoric şi fonetic.  Toţi cei care sunt adepţii principiului istoric scriu cu â. Ha, n-aţi ştiut că sunteţi istorici, aşa-i? Un pic de horoscop filologic despre voi: consideraţi că originea cuvintelor e ceea ce contează de asta prin scrierea lui „â” reveniţi la etimoanele (cuvînt de bază din care provine un cuvînt al unei limbi) latine. De exemplu, scriind lână sunteţi mai aproape de originalul lana, român – romanus. Păstraţi „î” acolo unde în latina e „i”: împărat – imperatore, înainte –inabnte. Dar zodia voastră e foarte inconsecventă căci în latină înger e angelus, deci dacă e să urmaţi logica istorică ar trebui să scrieţi „ânger” sau „râde” în latină e ridet...vedeţi că sunt lacune în logica asta.

Acum un pic de horoscop pentru mine şi adepţii fonetici:

Stelele prevăd un post tare nelalocul lui în această zi, dar continuaţi să folosiţi „î” căci conform principiului fonetic şi poziţiei limbii în cavitatea bucală, sunetul vocalic „i posterior” (adică î sau â) e foarte apropiat celui de "i" şi nu celui de a. Sună foarte oral argumentul ăsta, dar cel puţin noi suntem consecvenţi.

De-a lungul secolului 20, în România! (şi nu apendicele nostru istoric, ci România) alfabetul a suferit cîteva pendulări între î şi â.

Oh..am obosit. Pentru mai multe detalii şi pentru a confirma cele scrise de mine în horoscopul de azi vedeţi:

http://moldova.go.ro/pagini/limba/lombard.htm

Fragment "Superfreakonimics" de Steven D. Levitt & Stephen J. Dubner

2011-02-23T14:33:00.000+01:00

Precum am promis...ţîre din carte.

 " [...]

The headlines have been harrowing, to say the least.

“Some experts believe that mankind is on the threshold of a new pattern of adverse global climate for which it is ill-prepared,” one New York Times article declared. It quoted climate researchers who argued that “this climatic change poses a threat to the people of the world.”

A Newsweek article, citing National Academy of Sciences report, warned that climate change “would force economic and social adjustments on a worldwide scale.” Worse yet, “climatologists are pessimistic that political leaders will take any positive action to compensate for the climatic change or even allay its effects.”

Who in his or her right mind wouldn’t be scared of global warming?

But that’s not what these scientists were talking about. These articles, published in the mid-1970s, were predicting the effects of global cooling. [...]"

Se pune ceva grandios la cale!

2011-02-23T11:24:00.001+01:00

De-aţi şti voi ce se întîmplă! Ah...ce mă mănîncă limba să mă laud, să strig în gura ma-are, să mă caţăr pe un scaun şi să sar de pe scaun ca o nălucă, să dau cu var blogul ca să fie şi el gata de vestea mea cînd o voi scoate din cuptorul aşteptării...să mă gătesc şi eu cu nişte mascara şi pudriţă, să încalţ tocuri şi iar să mă caţăr pe un scaun să încapă bucuria în mine de-a lungul stomacului...că stă cam pieziş acum...nebună mai eşti, irina...taci.

Tea in the rain

2011-02-22T15:38:00.005+01:00

Era o dimineaţă cu plete de ploaie.  Picurii mici se lipeau vîscos de fereastră lăsînd dîre subţiri prin care se puteau întrezări balcoanele înfrigurate. Ea îşi înlănţui privirea de fereastra în aburi şi simţi o plăcere nespusă în alintul cald al cearşafurilor mototolite...după care îşi îndoi privirea spre grumazul greu ce ce răsfăţa în somn la spatele ei şi gingaş îi risipi visul. 

Dimineaţa continua să fie tristă dincolo de cristalul ferestrei. 

Au pus apa la fiert. Au pregătit cănile verzi. Au deschis fereastra larg, lăsînd ploaia să se odihnească pe pervaz...şi au pornit prin ploaie cu ceaiul. Picurii de ploaie, ce reuşeau să se strecoare sub borurile umbrelei se năuceau în căldura aburilor de ceai. Ei, cu mîinile-rugăciune în jurul ceştilor de ceramică, trăiau o nouă zi...

Uneori suntem deprimaţi de aceleaşi ploi, aceleaşi geamuri ce dau spre aceleaşi balcoane, de aceleaşi dimineţi care evoluează în aceleaşi seri, aceleaşi zile sau ani...Uneori e atît de simplu să fim fericiţi...numai de-am fi mai simpli...

De ce scriu cu î din i

2011-02-20T23:44:00.002+01:00

Ştiţi, de cîteva ori mi-a fost pusă această întrebare. "Irina, pari a fi o fată cu buchii, dar te încăpăţinezi să scrii cu â din a la mijloc de cuvînt. De ce?"

Nu pentru că sunt " afanalbetă". Ci pentru că nimeni nu mi-a explicat de ce e păcat să scriu î în loc de â. E mai puţin estetic? Nu, e o regulă în plus. Şi dacă se găseşte cineva să mi-o explice (logic), mă voi ruşina de prostia mea (deşi voi continua să scriu cu î din a căci a devenit un stil).

Deci este cineva care să înţeleagă acest rasism lingvistic de ce î din a face parte dintr-o castă inferioară? Sau cu ce a greşit el să stea la margini de drum? Mie îmi pare o regulă fără noimă, sper să greşesc..altfel greşesc prea mulţi.

Casa cu poamă

2011-02-20T10:41:00.001+01:00

Am apăsat pe un buton. Nu ştiu pe care din ele..dar mi-au dispărut picioarele şi muzica. Nu ştiu dacă pot reveni la designul anterior, nu mai găsesc template-ul. Spuneţi-mi ce credeţi despre acest design...dacă vreţi muzica, dacă vreţi stilul ce era înapoi..Mi se pare că acum se citeşte mai uşor...dar mi-e greu să mă adaptez. Voi aprecia orice sugestie.

Despre versul alb

2011-02-19T02:08:00.000+01:00

Îmi place versul alb pentru că nu mă strînge în talii de rime şi mă lasă să mă rîurez. Nu-l vreau prea complicat şi dosit ca o dulamă călugărească , dar nici să se dezbrace pînă la chiloţi, încît să simt dezgolită simţirea poetului, nu vreau. Să mă lase să dezbrac vers de vers precum o coajă verde de nucă pînă dau de bucăţica de suflet pitită într-o gămălie dură pe care să vreau să o dezghioc...şi să zic: Şi eu simt aşa, doar că Stănescu mi-a luat-o înainte cu cuvintele..." Ştiţi că glumesc. Dar versurile lui (mă) tulbură...căci acompaniază simţiri ce se vor exprimate. Numai că noi nu întotdeauna găsim cuvintele potrivite pentru a da glas celor dinlăuntrul nostru...de asta inspirată de blogul LaCafeaua, postez şi eu aceste minunate versuri:

Ce bine că eşti  

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare 
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt. 

vis

2011-02-18T18:34:00.003+01:00

sunt copleşită de vis, iar visul de tine...

am fugit de apropierea ta zilnică pentru a te găsi nocturn şi iubitor

căutîndu-mă.

zi-mi că exişti şi eu te voi lăsa să trăieşti,

dar lasă-mă şi tu, iubit al nopţii,

să te uit.

să merg pe cărări ce nu vei călca

pe urme de care nu am ştiut

pe care nu le vei săruta aplecîndu-te mare peste umbra mea.

trezeşte-mă

Single pe Facebook

2011-02-18T16:40:00.001+01:00

Am pe facebook la vreo jumătate de mie de friends. Unora din ei li se întîmplă să fie in a relationship (nu neapărat publică pe facebook). Uneori aceste legamente se transformă în complicated sau single. Asta e o.k. Tuturor li se întîmplă uneori să fie single, nu?

Unii friends însă nu se limitează la ştampila de single de sub fotografie. Ei au nevoie de un cuvînt prietenesc din partea comunităţii facebook, de un like din partea lui Abdulah sau de un „ Vai, ce nesimţit!” din partea celei mai bune prietene care, din păcate, e departe şi toată comunicarea s-a redus la status-to-status.

Poate ziceţi ce treabă am eu cu statusurile lumii? Nu am nicio treabă în afară de wall-ul meu plin de muci: „Nu am crezut niciodată că e capabil de aşa ceva”..sau „Şi eu i-am dăruit atîţia ani..., dar el..” , „ Şi-a bătut joc de atîţia ani pe care eu îi credeam cei mai frumoşi”.

Iată ce fel de comentarii aşteaptă cineva care postează aşa un status? „Viaţa merge înainte, tu eşti aşa de super – ai să mai găseşti o mie (~~care or să te lepede~~)!” sau poate „ El nu te merită(~~el merită una mai deşteaptă care nu înşiră pe facebook toate lăturile voastre~~)”.

Şi la urma urmei, nu e wall-ul meu mucos care mă deranjează, e pur şi simplu, o mică reflectare (revoltată) adusă celor ce se lamentează pe facebook despre lucruri cu care facebook-ul nu are treabă sau nu ar trebui să aibă treabă. Sunt chestii, care chiar dacă răbufnesc cu spută din piept, se ţin în zoile casei. Ditamai se afişează pe facebook. Şi apoi ne întrebăm de unde se iscă vorbele. Din facebook tot.

See you on facebook.